ECOSAL începe războiul cu centrele private de colectare a PET-urilor

ECOSAL începe războiul cu centrele private de colectare a PET-urilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Uniunea Europeană ne obligă să reciclăm 15 la sută din gunoi, dar municipalitatea nu reuşeşte, din cauza punctelor private de colectare din oraş * Peste 100 de operatori economici ar putea fi obligaţi să îşi mute punctele de colectare a deşeurilor în afara oraşului


Serviciul Public Ecosal vrea o hotărâre de Consiliu Local care să-i oblige pe operatorii economici cu activitate de colectare a deşeurilor reciclabile să îşi mute punctele de lucru din oraş. Proiectul, aflat în acest moment în studiu la Primărie, este motivat, potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, de faptul că serviciul de salubrizare pe care îl conduce trebuie să fie singurul operator care preia deşeurile atât de la cetăţeni, cât şi de la agenţi economici şi instituţii. Ba, mai mult, acest lucru este necesar pentru a atinge procentul de 15 la sută de reciclare din totalul de deşeuri produse de municipalitate, impus de normele europene. În acest moment, procentul nu este atins. Dacă proiectul va fi trecut prin Consiliul Local şi va fi aprobat, acesta va avea urmări asupra activităţii a peste 100 de agenţi economici. În judeţul Galaţi sunt autorizaţi 182 de operatori economici pentru activitatea de colectare deşeuri, cu 245 de puncte de lucru. Numai în municipiul Galaţi se află 155 de puncte de colectare.

Ecosal şi monopolul deşeurilor

Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, atât societăţi şi instituţii chiar din subordinea Consiliului Local, cât şi agenţi economici şi cetăţeni preferă să predea deşeurile reciclabile centrelor private de colectare, pentru că acestea oferă şi bani în schimb. Acest lucru, în pofida faptului că Serviciul Public de Salubrizare Ecosal este singurul autorizat pentru desfăşurarea serviciului de salubrizare, iar potrivit Legii salubrizării 99/2014 autorităţile locale sunt deţinătoarele de drept ale deşeurilor populaţiei.

Pucheanu mai spune, totodată, că existenţa acestor puncte de colectare încurajează furtul deşeurilor reciclabile din containerele Ecosal. „Conform memorandumului ISPA, există legea salubrizării publice, care ne obligă şi ne îndreptăţeşte să avem exclusivitate pe domeniul acesta de activitate, colectare, transport, depozitare. N-ar trebui să mai existe nimeni. Nu vreau să omorâm din punct de vedere economic pe nimeni, doar că trebuie să înţeleagă oamenii că dacă nu mai au unde duce produsele reciclabile nu s-ar mai ocupa cu aşa ceva hoţii”, ne-a declarat directorul Ecosal.

Chiar dacă furtul produselor reciclabile din pubele este singura sursă de venit pentru unii, potrivit legii ”preluarea deşeurilor din recipientele şi/sau containerele amplasate în punctele de colectare de către alte persoane decât operatorii licenţiaţi pentru prestarea activităţii în aria de delegare respectivă constituie infracţiune de furt şi se sancţionează potrivit legii”.

Totodată, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Carmen Sandu, a cerut, anul trecut, Primăriei să ia o hotărâre în sensul scoaterii centrelor de colectare de pe raza municipiului Galaţi, întrucât „ne-am transformat într-un oraş de gunoaie”.

Sancţiuni pentru fiecare tonă nereciclată

Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, Uniunea Europeană ne obligă să reciclăm 15 la sută din totalul de gunoi care ajunge la depozitul realizat prin ISPA la Tirighina. „O fi mult, puţin, nu ştiu, dar Primăria plăteşte la sfârşitul anului pentru fiecare tonă nerealizată o sumă de bani. La nivel de raportare, nu sunt raportate ca reciclate la nivelul municipiului Galaţi decât ce colectăm noi, deşi ceilalţi agenţi economici colectează tot de pe raza municipiului Galaţi, dar din păcate aceste cifre nu sunt adunate. Din 2020, vom avea cincizeci la sută cotă de reciclare. Ne este impus să reciclăm 15 la sută din cantitatea de deşeu declarată la nivelul municipiului Galaţi, din ce ajunge la groapa de gunoi. Dacă au ajuns 100.000 de tone la groapă, 15.000 de tone ar trebui reciclate”, ne-a explicat directorul. În 2014, cantitatea de deşeuri ajunsă la groapa de gunoi Tirighina a fost 103.453 de tone şi a fost reciclată o cantitate de 980 de tone.


CITEŞTE ŞI: Supravieţuire pentru unii, AFACERE pentru alţii. CUM se desfăşoară viaţa unui colector de PET-uri

Citit 4620 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Aprilie 2015 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.