Lacomul Spulber zice că asta-i pădurea lui, că o moşteneşte de la bunicul său matern, care a primit-o cu limbă de moarte de la bunicul lui matern, care... În fine, dacă mergem mai înapoi, vedem că pădurea nici nu era când avarul Spulber vrea s-o fixeze în spaţiu şi timp. Dar, dacă el zice că-i a lui, lumea crede că-i a lui, mai ales că tot flutură şi arată o terfeloagă analfabetă pe sub nasul nemulţumiţilor care vor să stea şi ei la o umbră de codru, să asculte şi ...

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"... apoi, din ce în ce mai rară, dacă nu pe cale de dispariţie. Alţii, urlând din toate măruntaiele anatomiei lor inutile, mi-au spus ce suprafaţă are, cât de înaltă-i, cât de lungă-i, cine-i duce dorul ...

Şi tot împrumutând-o, din ce în ce mai des, din anotimp în anotimp, din lună în lună, din săptămână în săptămână, biata carte cu crai sovietici nemaiîntâlniţi în nici un război de pe planetă ajunsese vai de foile şi de cuvintele ei...până când, într-o duminică de toamnă, cu gloduri savante şi ploaie mocănească, bibliotecarul nu-mi mai împrumută volumul, fiindcă trebuie să-l dea la scădere, să comande altul nou, mai ales că războaiele ruseşti şi sovietic ...

Mai citesc o dată. Cu creion chimic, pe o coală de maculator (aşa i se zice caietului de notiţe) scriu un bilet. Iată-l: "iubita mea cu cinci viteze/ şi patru ani de puşcărie.../ (fiindcă te-a surprins bărbatul/ ghicind în palme la soldaţi),/ ia trenul, treningul şi dorul.../ (eu te aştept să vii la vie).../ în satul meu cu zece oameni,/ din care nouă sunt plecaţi!"... (Zimbru. Mai. 1965)...Şi pe partea cealaltă: "hai la noapte în lucernă/ că mi-am cumpărat lanternă/ să ...

Să nu vă aventuraţi (prea tare şi prea mult) pe Râpa cea Mare, că are balauri în ea, şi nu are capăt, chiar dacă se opreşte cu izvorul în şosea! - pare să ne spună tata, în fiecare dimineaţă, când plecăm la păscut, cu vacile noastre dreptunghiulare, cu oile noastre cilindrice, cu caprele noastre sfrijite de-ale naibii ce sunt, cu caii noştri plini şi huruind de istorie şi blândeţe, cu toţi băieţii şi cu toate fetele din sat...în inima şi pe marginile unui ţinut f ...

Mâncăm urzici. Anul ăsta, plantele astea urzicătoare s-au făcut din belşug. La scară locală, aceste vegetale spontane constituie, în sezon, o posibilitate de hrană la îndemâna oricui. Râpile şi lizierele sun doldora de oameni care caută şi găsesc şi culeg minunea verde, recomandată de către tot felul de fitofagi şi doctori în urzicologie. Unii spun că o cură bine dozată şi bine aplicată de larnium maculatum face foarte bine la siluetă, primeneşte sângele, înseninea ...

De atâta frecuş, în loc să se subţieze, pielea de pe tălpi se îngroaşă, se întăreşte, se face ca pingelele de la pantofii lui tata, pantofi pe care i-a purtat de vreo trei-patru ori în toată viaţa. Cică să-i aibă de buni, de sărbătoare, de ocazii rare, de mofturi, de moarte...Ce frumos bate câmpii, tata! ce frumos mă cheamă, seara, mama, cam la câţiva paşi distanţă de rugăciunea somnului uşor, să mă spele pe picioare, în balia veche, şi mare, şi celebră, din t ...

De la "urcarea" zăpezii până la "căderea" brumei, umblăm numai cu picioarele goale. Încălţările sunt fenomene rare. Şi trebuie să lupţi cu înverşunare (grijă de animale, note bune la şcoală, respect faţă de oameni şi faţă de tot ce înconjoară viaţa, curăţenie, linişte, caligrafie...) ca să poţi câştiga o pereche de tenişi sau de gumari. Doar când e omăt şi ger nu avem încotro şi purtăm opinci din piele de porc, făcute de tata, care ţin trei zile, cu tot c ...

Să scriu pe ţărână? să scriu pe zăpadă? să scriu pe spinarea iubitei? să scriu pe femurul şi pe glezna amantei?... Scriu, sigur că scriu! fiindcă pe ţărână am citit prima oară, nu? fiindcă pe zăpadă am citit a doua oară, nu? fiindcă pe spinarea iubitei am citit a treia oară, nu? fiindcă pe femurul şi pe glezna amantei am citit a o mie şi una oară ce au scris marii romantici şi marii îndrăgostiţi ai timpurilor şi ai vremurilor de la începuturile primei raze de lu ...

Negreşit, niciodată nu a fost altfel: cu cât se apropie mai mult funia de par, cu atât mai mult creşte şi se instalează convingerea că aproape toate visurile şi nădejdile rămân doar proiecte. Şi cred că-i foarte bine aşa. Dacă totul, peste noapte, ar deveni realitate, oare ce pupăza aş mai avea de făcut? Fireşte, cu cât cantitatea de imprevizibil este mai mare, cu atât mai mult uit că sunt supus deşertăciunii, aleatoriului universal pus pe şotii, demiurgului cel rău (c ...