Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Distincţie pentru excelenţă/ Cheia oraşului a ajuns la Maria Ciobanu
Îndrăgita artistă Maria Ciobanu, una dintre marile doamne ale muzicii populare româneşti, a primit, în semn de preţuire şi admiraţie, cheia oraşului şi Diploma de Excelenţă a Municipiului Galaţi. Distincţiile i-au fost oferite cântăreţei, săptămâna aceasta, la Sala Sporturilor, în cadrul concertului extraordinar susţinut de Maria Ciobanu, cu ocazia retragerii sale din activitatea artistică. ...
Curse speciale pentru elevii Colegiului Cuza/ Iată care sunt noile trasee de autobuz
Cele două trasee de autobuz, create special pentru elevii de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, devin operaţionale începând de luni. Este vorba despre traseele 50 şi 51, care vor face legătura între noul sediu al unităţii de învăţământ, din Ţiglina I, şi mai multe cartiere mari din oraş. „Autobuzele care vor circula pe cele două trasee vor efectua doar câteva curse pe zi, adaptate orarului instituţiilor de învăţământ care se află pe rutele parcurse”, a ...

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele în weekend

Sâmbătă, 19 Martie 2016 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele în weekend
Sâmbătă, 19 martie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi, pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Lieşti, iar pe DN 26, în localităţile Vânători şi Brăneşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Smârdan şi Pechea. Pe DN 24 D, un radar va fi prezent la Vârlezi. ...
DISPERARE la porţile Europei | IMIGRAȚIA şi noua cortină de sârmă ghimpată
* Anul trecut, mai bine de 1,25 milioane de refugiaţi, goniţi de războaie, persecuţii sau sărăcie, au cerut azil în ţările UE * Închiderea „rutei balcanice” nu va scăpa Europa de valurile de imigranţi * Reacţiile xenofobe riscă să pună şi mai mult gaz pe focul unei crize care capătă accente din ce în ce mai dramatice Închiderea „rutei balcanice” pentru imigraţia ilegală este, în aceste zile, miza unor negocieri intense la nivel european, acordul cu Turcia fiind ...
Începe reabilitarea urbană în Micro 18/ Ce se va construi în locul garajelor demolate
Peste aproximativ şase luni, gălăţenii care locuiesc în Micro 18 se vor putea bucura de locuri de parcare, un parc modern, spaţii verzi şi fântână arteziană. Cel puţin, asta promit reprezentanţii Primăriei, care au anunţat că instituţia a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie pentru reabilitarea urbană din cartier, cu data de 21 martie. Asta înseamnă că Lemacons, constructorul care a adjudecat contractul pus la bătaie de Primărie, de peste 870.000 de lei, va ...
Gălăţeancă ucisă cu sadism în Italia. Criminalul încă nu a fost prins
O femeie de 34 de ani, originară din Galaţi, aflată la muncă în Italia - aceasta este concluzia la care au ajuns anchetatorii din Peninsulă în privinţa identităţii cadavrului într-un caz de omucidere înregistrat în ultima zi a anului trecut.Cu câteva ore înainte de Anul Nou, cadavrul unei femei tinere a fost fost găsit pe un câmp, în apropiere de Salerno, trupul neînsufleţit prezentînd numeroase urme, care au arătat că sfârşitul femeii fusese unul extrem de violent. Medi ...
Hocheiștii de la CSM Dunărea s-au CALIFICAT în FINALA Ligii Naționale
UPDATE: Finala va începe marți, 22 martie, cu primele două jocuri la Miercurea Ciuc. Se va juca după sistemul cel mai bun din șapte meciuri. Meciurile trei și patru se vor juca la Galați, pe 25 și 26 martie, apoi pe 29 martie la Ciuc. Ultimele două jocuri sunt programate pe 1 aprilie, la Galați, respectiv pe 4 aprilie, la Ciuc. CSM Dunărea Galați a câștigat, vineri seară, și cea de-a doua partidă din deplasare, cu formația Corona Brașov, scor 5-1 (0-0, 3-1, 2-0) în cadrul ...
Interviu cu directoarea Maternităţii, Anamaria Hărăbor: "A crescut îngrijorător numărul mamelor minore"
- De când sunteţi managerul Maternităţii "Buna Vestire" şi ce aţi reuşit să realizaţi în această perioadă? - Suntem în această formulă managerială de opt ani. Şi avem cu ce să ne lăudăm ca echipă, pentru că întotdeauna când treburile merg bine este meritul echipei, iar atunci când nu merg este vina managerului. E o noţiune fundamentală de management. Tot ce s-a realizat are la bază efortul tuturor angajaţilor, pentru că ne-am dorit creşterea calităţii actului me ...

Dragă, nu se mai irigă ca lumea!

Sâmbătă, 19 Martie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Klaus a plecat iarăşi din ţară. Dă o fugă până la Bruxelles, cum se zice în popor. Habar n-am dacă domnia sa, ocupat până peste cap cu drumurile, cunoaşte sensul vorbelor exprimate de talpa ţării... De asta suntem atât de răi - tati e mai mult plecat cu serviciul, n-are cine să se ocupe de educaţia noastră. * Doamna Carmen pare supărată pe cetăţeanul „diletant” descoperit de presa germană. L-a rugat de atâtea ori s-o ducă şi pe ea în România măcar o dată. O ...

Adicătelea

Sâmbătă, 19 Martie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Aici, la marginea acestei păduri, cea mai serioasă şi adâncă şi înaltă pădure din lume, am văzut-o pentru prima dată, atunci! Şi o mai văd şi acum!... Iat-o, stă cu genunchii sprijiniţi pe pământul sfinţit de păsări şi de animale, de sapa şi de coasa şi de ochii şi de doinele părinţilor mei şi ai tăi şi ai lui! Stă cu spatele spre afară! Spre nimeni, adică! Spre nimic, adică! Da, stă cu faţa spre pădure, spre inima pădurii, spre sufletul pădurii, spre creie ...