Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Noua Lege a adopţiei, aprobată în Parlament. S-au simplificat procedurile
Noua Lege a adopţiei, iniţiată de Guvern în 2015, a fost aprobată în Camera Deputaţilor. Proiectul de lege simplifică procedurile pentru adopţiile interne şi internaţionale şi reduce termenele de apel în instanţă de la 30 la 10 zile, doar primul termen de judecată fiind de maximum 15 zile. Totodată, au fost simplificate şi procedurile privind cererile de încredinţare, dar şi cele privind obţinerea atestatelor pentru adopţie.Noua lege introduce în premieră concediul de ac ...
UȘOR DE CITIT/ "Flash-uri din sens opus" Ce-i putred în poliție? Aflați de la agentul Marian Godină
Toţi poliţiştii de la Rutieră au văzut multe la viaţa lor şi au strâns, cu siguranţă, suficient material cât să scrie o carte. Dar n-au scris-o. Cel puţin până acum, un singur agent a demonstrat că are nu doar drag de meserie, ci şi dar de povestitor: Marian Godină, de la Braşov. Ba, a mai demonstrat o treabă tânărul poliţist: că atunci când nu te simţi cu musca pe căciulă, nici n-ai de ce să te laşi călcat în picioare. Or, asta-i o lecţie de ţinut minte! „Fla ...
Europalamentarii cer reformă/ Sistem centralizat de gestionare a solicitărilor de azil
Eşecul sistemului actual în a face faţă numărului tot mai mare de imigranţi cere o schimbare radicală a aşa-numitului „sistem Dublin”, au concluzionat membrii Comisiei pentru Libertăţi Civile. Aceştia au propus înfiinţarea unui sistem central pentru colectarea şi alocarea solicitărilor de azil. Proiectul, care ar putea include o cotă pentru fiecare stat membru, ar funcţiona în baza unui sistem "de puncte de acces" (hotspots), de unde ar fi distribuiţi refugiaţii.Proiectul ...
Informaţii utile/ Când şi de ce se face verificarea contorului de gaze
Verificarea metrologică a contorului de gaze este o acţiune prin care se constată şi se confirmă că mijlocul de măsurare îndeplineşte sau nu cerinţele prevăzute în reglementările de metrologie legală. "Verificarea contorului de gaze se face de către Distrigaz Sud Reţele, la termenul de expirare a valabilităţii ultimei verificări, adică la un interval de opt ani, sau dacă sunt suspiciuni de intervenţie neautorizată a clienţilor asupra contorului de gaze naturale. Această ...

Meniu pentru postul Paştelui

Sâmbătă, 19 Martie 2016 09:00 | Publicat în MAGAZIN

Meniu pentru postul Paştelui
Pentru mâncărurile din Postul Paştelui, te poţi inspira din felul în care sunt făcute la mănăstire, pentru că, despre post, se spune că este dieta lui Dumnezeu. La mănăstire, se respectă toate dezlegările, aşa că în zilele de peşte se mănâncă numai peşte, relatează siteul realitatea.net. Uleiul se consumă cu multă chibzuinţă în post, fiind zile în care mâncarea se face fără ulei. Se consumă alimente de sezon. În Postul Paştelui, temelia alimentaţiei o reprez ...
S-a modificat Legea cu privire la garanţiile produselor. Care sunt condiţiile de returnare
Legea care vizează garanţiile asociate produselor a fost modificată în acest an, printr-o Ordonanţă Guvernamentală. În acest context, comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Carmen Tudor, face câteva precizări importante. „În primul rând, a fost introdusă obligativitatea predării produsului defect către unitatea vânzătoare, pe baza unui document de predare-preluare. Acest aspect era neglijat de unii vânzători, care, de regu ...
COMORI DE PATRIMONIU/ Gutenbergi români, în tainiţele bibliotecii
Mare e zestrea de carte veche donată Bibliotecii „V. A. Urechia” de Vasile Alexandrescu Urechia însuşi! Dna bibliotecară Cornelia Bejenaru, de la Colecţii speciale, din cadrul bibliotecii noastre judeţene, dedică întemeietorului de sfântă limbă românească Antim Ivireanul mai multe pagini interesante, bogat ilustrate, în numărul pe martie al revistei de cultură "Axis Libri", editate de bibliotecă. Perfect, suntem în leatul decretat de Sinodul BOR, anul Sfântului Antim Ivire ...

Pădurile din nordul judeţului, "rase" cu toporul

Sâmbătă, 19 Martie 2016 06:00 | Publicat în EVENIMENT

Pădurile din nordul judeţului, "rase" cu toporul
Zeci de arbori din pădurile de la Poiana au fost puşi la pământ în aceeaşi zi, după ce doi localnici şi-au pus la treabă topoarele din dotare. Un tânăr de 18 şi şi un altul de 22 de ani au fost surprinşi de poliţişti, care au constatat că cei doi tăiaseră în total 40 de copaci, de diferite esenţe, din pădurile particulare de pe raza comunei. Lemnele au ajuns în custodia Ocolului Silvic, iar cei doi tineri sunt cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt. ...
Distincţie pentru excelenţă/ Cheia oraşului a ajuns la Maria Ciobanu
Îndrăgita artistă Maria Ciobanu, una dintre marile doamne ale muzicii populare româneşti, a primit, în semn de preţuire şi admiraţie, cheia oraşului şi Diploma de Excelenţă a Municipiului Galaţi. Distincţiile i-au fost oferite cântăreţei, săptămâna aceasta, la Sala Sporturilor, în cadrul concertului extraordinar susţinut de Maria Ciobanu, cu ocazia retragerii sale din activitatea artistică. ...
Curse speciale pentru elevii Colegiului Cuza/ Iată care sunt noile trasee de autobuz
Cele două trasee de autobuz, create special pentru elevii de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, devin operaţionale începând de luni. Este vorba despre traseele 50 şi 51, care vor face legătura între noul sediu al unităţii de învăţământ, din Ţiglina I, şi mai multe cartiere mari din oraş. „Autobuzele care vor circula pe cele două trasee vor efectua doar câteva curse pe zi, adaptate orarului instituţiilor de învăţământ care se află pe rutele parcurse”, a ...