INVITAȚIE. Cinstirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 89
Vineri, 21 Decembrie 2018 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, îi invită pe gălăţeni la ceremoniile de cinstire a memoriei eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, organizate sâmbătă, 22 decembrie 2018.
Potrivit programului transmis de Instituţia Prefectului, manifestările vor începe la ora 9,00, la Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie, ridicat pe esplanada din faţa Palatului Administrativ, cu prezentarea onorului, intonarea Imnului de Stat al României şi depunerea de coroane de f ...
Ziua Armistiţiului, cuvinte prieteneşti şi o poveste ciudată. Eroi francezi, ”foarte departe de Franţa”
Miercuri, 14 Noiembrie 2018 05:00 | Publicat în CULTURA
Duminică, 11 noiembrie, s-a comemorat în toată lumea Armistiţiul din 1918, exact la o sută de ani de la acel preludiu al Păcii care se semna apoi, peste şapte luni, după încă o scurtă pâlpâire a războiului.
Căutând să viziteze locurile în care au fost înhumaţi în România eroii francezi aliaţi din Primul Război Mondial, reprezentanţii Ambasadei Franţei la Bucureşti au fost prezenţi, după cum am scris, în Careul Militar Francez de la Cimitirul "Eternitatea", fiind î ...
73 de ani de la atacul nuclear de la Hiroshima
Luni, 06 August 2018 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Atacul nuclear asupra Hiroshimei de acum 73 de ani a fost comemorat, luni, 6 august 2018, într-un eveniment în care autorităţile oraşului au avertizat asupra noilor tensiuni nucleare globale şi a riscului ca tragedia din 1945 să se poată repeta, transmite EFE. "Când umanitatea nu mai vede realitatea şi uită istoria, se poate repeta o greşeală teribilă", a afirmat primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, la ceremonia desfăşurată în acest oraş din vestul Japoniei. ...
Gălăţenii sunt invitaţi să participe, joi, 17 mai 2018, la manifestările organizate de Prefectură de Ziua Eroilor. Ceremoniile închinate eroilor neamului, comemoraţi în fiecare an de Înălţare, vor începe la Biserica "Înălţarea Domnului" (din Ţiglina II) şi vor continua cu procesiunea Sfintei Înălţări a Domnului Iisus Hristos, deplasarea către Cimitirul Eternitatea (pe traseul Gh. Doja - b-dul G. Coşbuc) urmând să se facă între orele 13.00 şi 13.30.
De la ora 13,30, ...
La Tecuci, o placă va comemora personalitatea lui Alexandru Calimah
Joi, 25 Ianuarie 2018 02:00 | Publicat în SOCIETATE
La Tecuci, chiar pe locul în care se află casa acestuia, o vilă în stil veneţian, la „Casa cu plopi” de lângă Gimnaziu, în care se ţinea unul dintre primele saloane literare ale urbei, marţi, 23 ianuarie, a fost dezvelită cu onoruri o placă omagială dedicată tecuceanului de renume naţional Alexandru Papadopol Calimah (1833 – 1898), istoric, publicist şi om politic, ministru de Externe, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (al Educaţiei), membru al Societăţii ...
Tocmai revoluţionarii, excluşi de la ceremonia pentru Eroii Revoluţiei
Sâmbătă, 23 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Ori oamenilor nu le mai pasă de cei care şi-au dat viaţa, în decembrie 1989, pentru România ideală, o ţară liberă şi demnă, ori sunt sătui de desfăşurarea de forţe pe care o afişează multe dintre partide la manifestările solemne şi preferă să nu-şi omagieze eroii alături de politicieni. Prea puţini gălăţeni au participat, vineri, la ceremoniile de comemorare a eroilor martiri ai Revoluţiei, care s-au desfăşurat la Monumentele închinate lor, în faţa Prefecturii ş ...
Doi ani de la TRAGEDIA care a cutremurat România. Victimele COLECTIV, comemorate și la Galați
Marți, 31 Octombrie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Triști, dar mai ales dezamăgiți că nu s-a schimbat nimic în bine în România, aproximativ 30 de gălățeni s-au adunat, luni seară, 30 octombrie, la Monumentul Eroilor, din fața Prefecturii Galați, ca să aprindă lumânări și candele pentru sufletele tinerilor care au dispărut în urma tragediei din Colectiv. Oamenii au asistat la o slujbă de pomenire oficiată de trei preoți, după care au depus flori și au aprins lumânări în memoria celor care și-au pierdut viața în ...
Fostul şef mecanic fluvial Petrache Boşneagă ne-a informat că sâmbătă, de la ora 10,00, în Port Bazinul Nou, se va desfăşura cea de-a 28-a comemorare a naufragiului navei de pasageri "Mogoşoaia", care, în dimineaţa de 10 septembrie 1989, a dus la cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti - 239 - pentru gălăţeni şi, în special, pentru locuitorii comunei Grindu. La Monumentul din Port Bazinul Nou, părintele paroh Neculai Ionaşcu, de la Biserica "Sf. Mina", împreună cu un sobo ...
Zborul frânt al salvatorilor români. Comemorarea unei tragedii
Luni, 03 Iulie 2017 03:30 | Publicat în EVENIMENT
În ziua de joi, 2 iunie 2016, la ora 14,13, nu departe de satul Haragîş, raionul Cantemir, s-a prăbuşit un elicopter al Serviciului român SMURD. Drept urmare a tragediei, şi-au pierdut viaţa patru oameni – toţi membri SMURD, cetăţeni ai României: pilotul Doru Gavril, ofiţerul timonier Voicu Socaie, medicul Mihaela Dumea şi asistenta medicală Gabi Sandu. Ultima misiune a fost îndeplinită de echipajul în cauză în dimineaţa acelei zile, când la bordul navei a fost transporta ...
Atmosferă solemnă, joi, 15 iunie, în Parcul Mihai Eminescu, unde a avut loc, în cadrul programului Festivalului Internaţional al Cărţii "Axis Libris", o slujbă de pomenire pentru marele poet, săvârşită de preotul Lucian Petroaia, de la Arhiepiscopia "Dunării de Jos".
Evenimentul, care a marcat 128 de ani de la moartea lui Eminescu, a continuat cu un cuvânt al directorului Bibliotecii "V.A Urechia", Ilie Zanfir, care a ţinut să reamintească auditoriului importanţa lui Eminescu ...