POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Şedinţă scurtă, între tururi

Scris de Marți, 01 Decembrie 2009
* A fi sau a nu fi. Compatibil * Iute ca vântul şedinţa de luni a Consiliului Judeţului (CJ). Şedinţă care s-a ţinut numai pentru cele doar 5 puncte de pe ordinea de zi (din care unul a şi fost retras), în majoritate legate de proiecte de finanţare externe, cu…

Agent de campanie sub acoperire

Scris de Marți, 01 Decembrie 2009
* Sub pretextul unei chestiuni de organizare a partidului, Dan Voiculescu, liderul onorific al conservatorilor la nivel naţional, s-a aflat luni în oraşul nostru * Vizita la Galaţi, considerat a fi oraşul cu cea mai puternică organizaţie din ţară, a fost un prilej pentru Dan Voiculescu să vorbească într-o conferinţă…

Cu ochiul pe (posibila) fraudare

Scris de Luni, 30 Noiembrie 2009
* Dobre nu se arată prea îngrijorat * Nica avertizează Poliţia să rămână neutră * Vor conlucra PNL şi PSD pentru preîntâmpinarea eventualelor fraude în turul doi? Asta a fost una dintre întrebările presei la conferinţa de presă susţinută săptămâna trecută, la sediul liberalilor, de preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul…

De ce se taie candidaţii în fâşii?

Scris de Luni, 30 Noiembrie 2009
Faptul că mai multe afişe electorale pe care apăreau candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, dar şi candidatul PSD, Mircea Geoană, au fost tăiate, iar fâşiile flutură în vânt nu demonstrează altceva decât că am rămas cu toţii la acelaşi grad de civilizaţie ca acum patru sau opt ani. Adică,…

CJ Galaţi, aspirator de fonduri europene

Scris de Luni, 30 Noiembrie 2009
Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Galaţi a organizat nu mai puţin de trei închideri pentru tot atâtea proiecte implementate în cadrul Programului de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, PHARE CBC 2006. Ultimul proiect închis a avut ca obiectiv transformarea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi într-un punct turistic transfrontalier.…

Un fel de Comisie Europeană a Dunării

Scris de Luni, 30 Noiembrie 2009
* Adriana Ţicău a prezidat întrunirea Intergrupului pentru Dunăre * Europarlamentara gălăţeană Adriana Ţicău a prezidat miercuri, la Strasbourg, cea de-a doua întâlnire a Intergrupului pentru Dunăre a Parlamentului European, la care au participat deputaţi europeni din grupurile politice S&D, PPE, ALDE şi GUE. Intergrupul a stabilit miercuri iniţierea procedurilor…

Liberalii l-au „găzduit” pe Nica

Scris de Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009
* Conferinţă de presă, pentru clarificare: PNL îl sprijină pe candidatul Geoană * Moment istoric: prima conferinţă de presă comună PNL – PSD * Chiar preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, recunoştea în deschiderea conferinţei de presă de ieri, comună cu cea a liderului PSD Galaţi, Dan Nica, faptul „mai…

Nica Reloaded

Scris de Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009
* Decretul de revocare a ministrului Dan Nica a fost suspendat! * Deciziile luate de ministrul Blaga ca ministru interimar de Interne „sunt lovite de nulitate”, constată Nica * Se poate face însă recurs la decizie * Curtea de Apel Bucureşti a decis ieri suspendarea decretului prin care ministrul Dan…

Moldovenii nu au scăpat încă de vize

Scris de Vineri, 27 Noiembrie 2009
* Convenţia privind micul trafic de frontieră încă nu a intrat în vigoare, deşi se fac eforturi astfel încât până la finele acestui an ea să fie funcţională, a declarat, ieri, la Galaţi, Gheorghe Vasilachi, preşedintele Consiliului Raional Cahul *După cum „Viaţa liberă” v-a mai informat, şefii guvernelor român şi…

Bradul apolitic, dar legal

Scris de Vineri, 27 Noiembrie 2009
Inaugurarea bradului de Crăciun a fost amânată pentru 11 decembrie. Motivele? Campania alegerilor prezidenţiale. Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco anunţase iniţial că inaugurarea bradului va avea loc pe 5 decembrie, în ajun de lui Moş Nicolae. Pentru ca evenimentul să nu capete interpretări sau conotaţii politico-electorale, mai ales că în acea zi…

Dublu eveniment european la Fântânele

Scris de Vineri, 27 Noiembrie 2009
* Satul Fântânele din comuna Scânteieşti a fost, miercuri, gazda a două evenimente importante, acestea având ca „punct” comun fondurile Phare * Primul eveniment a vizat deschiderea oficială a Drumului Comunal 30, realizat în cadrul proiectului „Modernizare DC 30, km 4+800-8+500, comuna Scânteieşti, judeţul Galaţi”, finanţat de Uniunea Europeană prin…

Ne bălăcim în 8,5 milioane de euro

Scris de Vineri, 27 Noiembrie 2009
Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco (FOTO)a anunţat că Guvernul României, prin Compania Naţională de Investiţii, a aprobat finanţarea a două bazine acoperite de polo, în suprafaţă de 70x50 mp fiecare. Valoarea investiţiei se ridică la 8,5 milioane de euro. Bazinele vor fi construite în Galaţi pe un teren în suprafaţă de…

„Nici la momentul acesta nu se ştie structura Comisiei Europene!”

Scris de Joi, 26 Noiembrie 2009
* Am profitat de o întâlnire neaşteptată, pe teren, cu europarlamentara gălăţeană Adriana Ţicău, pentru a afla cum mai stau lucrurile pe la UE * - Aţi avut ocazia să-l cunoaşteţi pe premierul Belgiei, acum preşedintele Uniunii Europene, van Rompuy?Adriana Ţicău: Până acum nu l-am văzut face to face, dar…

Roşu, portocaliu sau galben la Galaţi

Scris de Joi, 26 Noiembrie 2009
* În ce culori au zugrăvit harta politică prezidenţiabilii din 22 noiembrie? * Mircea Geoană a pierdut supremaţia asupra municipiului Galaţi, considerat fief tradiţional PSD, dar l-a bătut pe Traian Băsescu în 48 din cele 65 de localităţi ale judeţului * Băsescu a reuşit să-l învingă pe Mircea Geoană în…

Regulamentul închirierii terenurilor, supus dezbaterii publice

Scris de Joi, 26 Noiembrie 2009
Pentru gălăţenii care au un cuvânt de spus în legătură cu prevederile legale privind modul de închiriere a terenurilor Primăriei pentru a fi folosite ca grădină sau curte-grădină, Primăria municipiului Galaţi a afişat pe site-ul propriu regulamentul, aşteptând părerile pro sau contra. Opiniile gălăţenilor pot fi trimise pe adresa de…

Mai citiţi legea, domnilor consilieri!

Scris de Joi, 26 Noiembrie 2009
Deşi se află deja la cel de-al doilea mandat în Consiliul Local, conservatorul Picu Apostol Roman (FOTO) a dat dovadă, în calitate de preşedinte de şedinţă, de carenţe majore în ceea ce priveşte cunoaşterea legii şi a regulamentului de funcţionare a Consiliului Local. Grupul PNL, în frunte cu viceprimarul Mircea…

Galaţiul - mai tare ca Sibiul la turism

Scris de Miercuri, 25 Noiembrie 2009
* Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a estimat surprinzător de bine numărul „turiştilor” care au votat la Galaţi pe 22 noiembrie * Dacă la alegerile europarlamentare din iunie 15.073 musafiri au votat în judeţul Galaţi, prezidenţialele din 22 noiembrie au stabilit un nou record: 17.919 votanţi la secţiile speciale! *…

Terenuri pentru ANL

Scris de Miercuri, 25 Noiembrie 2009
Aleşii locali au fost de acord să-i atribuie în folosinţă gratuită Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe un teren în suprafaţă de 4.200 mp, situat în Drumul de Centură, aferent blocurilor Iris 2 şi 3. Suprafaţa i-a fost atribuită gratis doar pe durata executării construcţiilor de locuinţe proprietate privată – prin credit…

Bani de salarii la Apă Canal şi Apaterm

Scris de Miercuri, 25 Noiembrie 2009
* Porcul nu se îngraşă în ajun, şi nici datoriile acumulate la Apă Canal şi Apaterm nu se recuperează într-o lună, dar 5 dintre consilierii locali PD-L ar fi vrut asta. Riscul era să rămână oraşul fără apă! De sărbători, asta ar fi fost tot ce şi-ar mai fi putut…

Ce-au avut şi ce-au pierdut?

Scris de Miercuri, 25 Noiembrie 2009
* Acum cinci ani, Adrian Năstase a fost mai puternic în preferinţele gălăţenilor decât Mircea Geoană cu aproape 10 procente * Traian Băsescu al Alianţei PNL-PD l-a învins pe Traian Băsescu de azi cu aproape 3 la sută * Crin Antonescu, imaginea liberalilor la alegerile europarlamentare, a crescut în 5…

Tragi-comedie la Teatrul Dramatic

Scris de Marți, 24 Noiembrie 2009
* În sala de spectacole, zeci de preşedinţi de secţii de votare au aşteptat ore întregi pentru a preda, la BEJ, buletinele de vot şi procesele verbale * De oboseală, doi preşedinţi au leşinat * Prefectul se răzbună pe presă * În foaierul şi sala de spectacole a Teatrului Dramatic…

Stăpânul plebiscitelor

Scris de Marți, 24 Noiembrie 2009
Mandatul preşedintelui Traian Băsescu a fost unul al referendumurilor. Cetăţenii au fost chemaţi la urne să răspundă cu „Da” sau „Nu” de trei ori, cât nu li s-a întâmplat în toţi ani de la Revoluţia din 1989 încoace. Important este că referendumul pentru reducerea numărului de aleşi şi un parlament…

Elevi sacrificaţi pe altarul alegerilor

Scris de Marți, 24 Noiembrie 2009
* Microbuzele şcolare din 15 comune făceau, ieri, coadă în faţa Prefecturii, în loc să fie folosite pentru transportul elevilor * Primarii şi reprezentanţii şcolilor dau vina pe Prefectură şi invers * În mai multe comune, elevii au lipsit pentru că nu au avut cu ce merge la şcoală *…

Aritmetica, bat-o vina!

Scris de Marți, 24 Noiembrie 2009
Atmosferă sufocantă ieri, în Prefectură. Zeci de preşedinţi de secţii de votare aşteptau să predea procesele verbale. Judecătorul Anişoara Cucoş, membru în Biroul Electoral Judeţean, ne-a declarat: „Este ora 11 şi au mai rămas de verificat 160 de secţii de votare. Preşedinţii au început să vină la Biroul Electoral Judeţean…
Pagina 412 din 442