POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Taximetriştii - în război cu Primăria

Scris de Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Aglomeraţia din faţa Spitalului de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” este binecunoscută gălăţenilor. Poate doar la gară, în vremurile bune, mai erau atâtea taxiuri adunate în aşteptarea clienţilor. De ieri, însă, Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei gălăţene a decis: în staţia de la Judeţean vor fi montaţi stâlpi care nu permit…

Cronica unei întâlniri anulate, dar nu ratate!

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
Anunţată cu mai multe zile înainte, vizita la Galaţi a preşedintelui PNL Crin Antonescu, programată pentru joi, a fost amânată; candidatul liberal la prima funcţie în stat a ales să rămână la Bucureşti, de unde preşedintele Traian Băsescu avansa, joi dimineaţă, ideea-bombă a unui guvern PD-L-PNL, cu un premier democrat-liberal.…

18.600 de musafiri electorali aşteptaţi la urne

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
* Nu mai puţin de 18.600 de turişti sunt aşteptaţi la Galaţi, numai într-o zi, pe 22 noiembrie! * Nu-i aşa că un asemenea record ar face ca judeţul să intre în topul atracţiilor turistice, iar agenţiile de profil s-ar călca în picioare să ofere sejururi şi weekenduri în noua…

Stăm bine la proiectele regionale!

Scris de Vineri, 06 Noiembrie 2009
* Pentru unele teme mai trebuie bani, pentru altele nu sunt cereri * Seminarul de informare pentru jurnalişti privitor la implementarea, până în prezent, a Planului Operaţional Regional (POR) 2007-2013 în Regiunea de Dezvoltate Sud-Est, organizat de organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Sud-Est, cu sediul la Brăila, a adus informaţii…

Preşedintele României explică: „De ce referendum”

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
* „Partidele politice au avut toate condiţiile să evite acest referendum” * Urmează „ajustarea” legii votului uninominal * Referendumul „costă” cât o zi de funcţionare cu 174 de parlamentari în plus * „O democraţie e mult mai scumpă decât o dictatură, dar nu trebuie să privim cu dispreţ cheltuielile” *…

Radu Mazăre, în proces-vedetă la Curtea de Apel

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Procesul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, a contestat documentul prin care Agenţia Naţională de Integritate îi aducea primarului Constanţei la cunoştinţă că este cercetat pentru incompatibilitate se va judeca la Curtea de Apel Galaţi. Aşa a decis săptămâna trecută Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După cum au precizat…

Recomandarea unui ONG: Veniţi la vot, dar anulaţi-l!

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
La redacţie s-a prezentat preşedintele Asociaţiei nonguvernamentale Pro Carpatina, Ion Macovei. Acesta a lăsat la redacţie un fluturaş – pe care susţine că l-a dus, personal şi la fiecare sediu de partid din Galaţi şi pe care intenţionează să îl lase şi în cutiile poştale ale gălăţenilor. Pe fluturaş, se…

Francezii din Aquitaine, la Galaţi

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
* CJ vrea parteneriat între regiuni europene * „Suntem foarte mulţumiţi de colaborarea pe care am avut-o până în prezent cu partenerii noştri de la nivelul Galaţiului şi, din acest motiv, am venit să demarăm noi parteneriate în domeniul fondurilor europene, dar şi ale unor noi schimburi economice”, a declarat,…

Eu cum votez? (3)

Scris de Joi, 05 Noiembrie 2009
Pe 22 noiembrie, poate vota pentru alegerea preşedintelui ţării şi pentru referendum orice cetăţean român aflat în străinătate, fie că are domiciliul sau reşedinţa peste hotare ori se află ocazional în afara ţării. Aşadar, pot vota şi turiştii, ţine să sublinieze Ministerul Afacerilor Externe care a postat pe propriul site…

Lecţie de istorie la Palatul Cotroceni

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
La final de mandat sau la început de campanie electorală (depinde de optimismul sau pesimismul politic al fiecăruia dintre noi), preşedintele României, Traian Băsescu, a organizat, luni, o conferinţă de presă, doar cu reprezentanţii mass-media din ţară. Deşi subiectul principal a fost referendumul, şeful statului a făcut comentarii şi pe…

15 proiecte cu finanţare externă, în derulare

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
„În judeţul Galaţi se munceşte”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, mulţumindu-le consilierilor judeţeni gălăţeni. În acest mandat, CJ a reuşit să asigure cofinanţarea şi plata TVA în valoare de peste 4.700.000 de euro pentru proiectele cu finanţare externă câştigate, „ceea ce nu este puţin”.„Anul acesta avem în implementare…

Şi Camera Deputaţilor a spus „Nu” referendumului!

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Deputaţii, la fel ca şi senatorii, au respins ieri Ordonanţa de Guvern privind organizarea referendumului. Din păcate, e greu de crezut că gestul parlamentarilor va stopa referendumul convocat de preşedintele Traian Băsescu. Deputatul PNL Victor Paul Dobre ne-a explicat că legea de respingere a scrutinului poate intra în vigoare numai…

Guvernul Ali Baba şi cei 40 de… restanţieri

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2009
* Sunt comune cu datorii la venitul minim şi la ajutoarele de încălzire! * Preşedintele CJ Eugen Chebac acuză Guvernul * În top, Bălăşeşti şi Bereşti Meria, cu 6 luni întârziere * „Aproape toate primăriile din judeţul Galaţi sunt aduse în echilibru financiar”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac,…

Băsescu dă sfaturi Combinatului

Scris de Marți, 03 Noiembrie 2009
* Preşedintele ţării ne recomandă să tratăm… cu calm gripa nouă * „Nu exisă un plan de susţinere a combinatului siderurgic de la Galaţi”, a declarat preşedintele României, Trăian Băsescu, la întâlnirea pe care a avut-o ieri la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii presei locale. „Nu va exista un plan de…

Muzeul de Artă a intrat „pe ţeavă”

Scris de Luni, 02 Noiembrie 2009
* Consiliul Judeţului vrea să acceseze banii europeni * Instituţia, unică în euroregiune şi nu numai, ar putea primi trei milioane euro de la UE * Consilierii judeţeni şi-au dat girul în unanimitate * Viitoarea clădire a Muzeului de Artă Vizuală porneşte la drum, atacând concursul de proiecte transfrontaliere cu…

Cât de mare e Galaţiul? Dar valabilitatea Planului Urbanistic?

Scris de Luni, 02 Noiembrie 2009
* Cine mai ştie… * Pentru ca Primăria să poată elibera în continuare autorizaţii de construcţie şi de demolare, Consiliul Local a aprobat prelungirea perioadei de valabilitate a Planului Urbanistic General (PUG) care expiră peste numai o săptămână. Noul PUG este în întârziere de 16 luni. De ce? Pentru că…

Mircea Geoană în turneu electoral

Scris de Luni, 02 Noiembrie 2009
Dacă loialitatea de partid se măsoară în cât de mult poţi rezista discursurilor electorale, în frig şi vânt, atunci cu siguranţă că filiala locală a PSD Galaţi a confirmat că e trup şi suflet! Duminică, toţi liderii social-democraţi gălăţeni, împreună cu trei autobuze pline ochi cu membri ai Organizaţiei de…

Taxa pe hârburi

Scris de Luni, 02 Noiembrie 2009
Oraşul geme de maşini hârbuite şi abandonate, devenite cuib de mizerii şi de rozătoare, şi deopotrivă un pericol de îmbolnăvire pentru noi. Municipalitatea nu se descurcă prea bine la „recoltarea” vechiturilor de prin cartiere. Bizar este că după ce unii proprietari şi-au lăsat autoturismul de izbelişte, de îndată ce acesta…

47 dintr-o lovitură!

Scris de Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
* Terenurile vândute de primărie au fost votate la grămadă * Să nu se vadă bine cine ce face * Aleşii locali erau convinşi că votează 42 de vânzări, dar noi am numărat în documente 47 * Croitoraşul cel Viteaz din poveste e mic şi nesemnificativ pe lângă forţa unui…

Consiliul Local cu figuri... de stil

Scris de Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Salve de cartuşe şi trasoare electorale, temperaturi politice ridicate, încordare, grabă şi aleşi gata să se ia în gheare pentru o virgulă, cam asta a fost „uvertura” Consiliului Local reunit joi seara. Enervat, până şi preşedintele de şedinţă – un soi de arbitru cu drept de joc al meciului politic…

Mircea Geoană vine în Galaţi

Scris de Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Primul candidat la prezidenţiale care „sparge gheaţa” şi vine la noi în judeţ este liderul PSD Mircea Geoană. Acesta se va afla, duminică, în judeţ, unde va participa la mai multe întâlniri electorale în oraşul Tg. Bujor, comunele Valea Mărului şi Matca şi municipiile Tecuci şi Galaţi. În municipiul Galaţi,…

Aurora Luchiniuc, numită subprefect

Scris de Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
În calitatea sa de secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Mihai Capră, a numit-o, ieri, pe Aurora Luchiniuc, în funcţia de subprefect al judeţului Galaţi. Funcţia era vacantă, după ce fostul subprefect; Cosmin Păun, a fost numit, pe 2 octombrie, prefect al judeţului Galaţi. Prin numirea de…

Mai multe telefoane decât votanţi?

Scris de Vineri, 30 Octombrie 2009
Statistica ne ridică, statistica ne coboară. Am tot învârtit cifrele în atâţia ani electorali, încât ar trebui să le ştim pe de rost. Cam câţi români au drept de vot în ţara asta? Cifra e importantă, dacă ne gândim că avem de ales un preşedinte, dar şi de validat un…

Ce nu dă Guvernul, dă CJ

Scris de Vineri, 30 Octombrie 2009
* În ciuda crizei, Consiliul Judeţului cofinanţează cu mai mult decât dublul pe care îl oferă Guvernul * „Pot spune că suma alocată acum depăşeşte cu mult suma care va fi alocată de Guvernul României pentru echilibrarea bugetelor locale la nivelul primăriilor judeţului. Dacă eu am alocat astăzi aproape 15…
Pagina 415 din 442