Undă verde pentru aeroportul internațional Galați - Brăila

Undă verde pentru aeroportul internațional Galați - Brăila
Evaluaţi acest articol
(62 voturi)

Luni, 9 mai, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat, pe pagina de socializare, faptul că specialiștii de la București au făcut deja expertize privind condițiile de vânt și precipitații, numărul de ore de ceață, numărul de ore de soare, sau structura solului. Totodată, a fost primit un răspuns favorabil și de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, cu privire la proiectul aeroportului internațional din zona Galați- Brăila.

”Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Consiliul Județean Brăila, cu care avem încheiat un parteneriat serios în această privință, iar toate aceste proceduri se derulează prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, din care mai fac parte și consiliile județene de la Ialomița și Călărași”, a adăugat Costel Fotea.

Reamintim faptul că aeroportul de la Galați este inclus în Master Planul General de Transport al României.

Citit 24172 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Mai 2022 01:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.