Evaluaţi acest articol
(14 voturi)
16 comentarii

* În schimb, comparativ cu iernile precedente, străzile chiar au fost curăţate de zăpadă


Spre deosebire de alţi ani, după ninsoare, în iarna 2015-2016 străzile din Galaţi au fost aduse la negru mult mai rapid, iar intervenţiile au fost vizibile şi în cartiere, nu numai pe arterele principale. Împărţirea oraşului pe zone şi intervenţia concomitentă a utilajelor a dat roade. Chiar dacă iarna nu s-a terminat şi este posibil ca până la sfârşitul anotimpului rece să ne mai confruntăm cu ninsori, vă oferim, în premieră, estimările costurilor de deszăpezire, cu număr de ore de intervenţie şi cantităţi de material antiderapant folosite. Chiar dacă a nins mai puţin decât în alţi ani, iar iarna nu a luat sfârşit, vom realiza şi o comparaţie cu anii trecuţi, când am fost, la propriu, îngropaţi în zăpadă.

Străzi aduse la negru, dar cu ce preţ


De la începutul avertizărilor meteo privind condiţiile de formare a poleiului până în această clipă, când încă se mai intervine pe ici, pe colo, cu sare, pentru ca străzile să nu se transforme în patinoare din cauza gerului, potrivit informaţiilor Ecosal, costul deszăpezirii este de aproximativ 1,2 milioane, fără TVA, din care jumătate reprezintă valoarea materialului antiderapant. S-au împrăştiat pe străzi şi pe trotuare peste 1.858 de tone de sare, în valoare de 620.247 de lei. Totodată, valoarea prestaţiilor efectuate de către utilaje este de 532.150 de lei, într-un număr de 17 intervenţii şi peste 3.600 de ore prestate.

Cât s-a cheltuit în anii trecuţi


În iarna 2013-2014, costurile deszăpezirii municipiului au depăşit suma de trei milioane de lei, prevăzută în bugetul oraşului pentru această activitate, iar diferenţa de bani pentru acoperirea cheltuielilor a fost luată din fondul de rezervă. Propriu-zis, municipalitatea a dat pe deszăpezire 3,4 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea prestaţiilor efectuate cu utilaje a fost de 2.509.816 lei, iar valoarea sării folosite a fost de 904.139 de lei, cantitatea de material antiderapant fiind de 2.727 de tone. Potrivit informaţiilor, în anul respectiv s-a intervenit aproape 17.000 de ore.

În iarna 2014-2015, în schimb, deszăpezirea a costat aproape 1,7 milioane de lei, fără TVA, din care 822.418 lei a fost valoarea prestaţiilor efectuate cu utilaje, iar 877.500 de lei a fost valoarea materialului antiderapant folosit. În acea iarnă a fost împrăştiat material antiderapant în cantitate de 2.640 de tone, iar numărul orelor în care s-a intervenit a fost de 6.144.

Sarea, mama străzilor curate


Dacă privim cifrele, se poate observa că valoarea deszăpezirii din această perioadă se aproprie de costul activităţii de curăţare a străzilor de zăpadă în toată iarna trecută. În schimb, anul acesta a fost folosită sare şi în zilele în care nu a nins. În anii trecuţi, intervenţiile s-au axat pe utilaje, care au stat mai mult pe tuşă, iar străzi pline de zăpadă îngheţată au fost raportate ca deszăpezite. Cu toate că numărul orelor de intervenţie cu utilaje anul acesta este aproape de două ori mai mic decât numărul de ore de intervenţie de anul trecut, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cantităţile de sare folosită, care în cei doi ani sunt destul de apropiate.

Cine ce a deszăpezit anul acesta


În anii trecuţi, Ecosal închiria utilaje cu şofer, iar intervenţia era făcută pe arterele principale, apoi pe cele secundare, cartierele rămânând mereu la urmă, astfel că stăteau îngheţate şi împotmolite în zăpadă săptămâni întregi. Intervenţia era supravegheată de inspectori de teren ai Serviciului de Salubritate. Anul acesta, s-a intervenit pentru deszăpezire pe zone şi concomitent, supravegherea fiind făcută de echipe mixte formate dintr-un angajat al Primăriei, unul al Ecosal şi unul al firmei care a câştigat licitaţia pentru zona respectivă.

În cazul în care mai sunt artere secundare pe care nu se poate circula, iată care sunt vinovaţii, în funcţie de zonă. Veneta Coperture are în sarcină deszăpezirea Zonei 1, care cuprinde cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21, Barboşi, Cătuşa 1 şi Dimitrie Cantemir. Gendav SRL s-a ocupat de deszăpezire în Zona 2, care cuprinde cartierele Micro 18, Micro 17, Micro 16, Siderurgiştilor Vest, Catuşa 2 şi Ţiglina 2. Firma Tancrad s-a ocupat de deszăpezire în zonele 3, 4 şi 5. Zona 3 cuprinde cartierele Aurel Vlaicu 1, Aurel Vlaicu 2, Micro 40, Micro 38, Micro 39 A, Micro 39 B, Micro 39 C, Micro 13, Micro 14 şi Fileşti. Zona 4 cuprinde cartierele Ţiglina 1, Mazepa 1, Mazepa 2, Faleza Inferioară, Piaţa Centrală şi aliniamentele stradale situate între bulevardul G. Coşbuc, strada Al. Măcelaru şi strada Traian. Zona 5 cuprinde cartierele Centru, Valea Oraşului, Port şi se defineşte între străzile Traian, Tunelului, Macului, Calea Prutului, Marinei, Moruzzi, Portului şi bulevardul Marii Uniri, din strada Navelor până în strada Prelungirea Traian. Zona 6, care reuneşte cartierele Traian Nord, Arcaşilor, Ştefan cel Mare, având ca limite străzile Ştefan cel Mare, Arcaşilor, Traian şi Tunelului, a fost deszăpezită de Ecosal.

Citit 4160 ori Ultima modificare Luni, 25 Ianuarie 2016 00:24

16 comentarii

  • postat de in rust we trust Duminică, 24 Ianuarie 2016 15:27 5.13.140.*** Link la comentariu
    2
    0

    marius stan e loco

    Raportează
  • postat de lazy Duminică, 24 Ianuarie 2016 14:02 5.13.179.*** Link la comentariu
    3
    6

    1. fals. strazile mici din cartiere nu sunt la negru. si acum e zapada pe cele mai multe dintre ele.
    2. zapada de anul asta nu a fost asa de mare. a fost mai usor de curatat si a lasat mormane mai mici pe marginea drumurilor. asta nu datorita eficientei crescute a celor ce s-au ocupat cu deszapezirea.

    Raportează
  • postat de paint killer lias primaria galati Duminică, 24 Ianuarie 2016 11:51 5.13.140.*** Link la comentariu
    6
    5

    administratia marius stan nu s-a limitat la distrugerea masinilor prin daramarea garajelor, akum le aplica si un tratament cu saramura pentru rezultate benefice

    Raportează
  • postat de luke Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 18:47 89.137.225.*** Link la comentariu
    8
    5

    Astia care nu aveti unde parca....asta e problema voastra?:))
    Trotuarele is cele mai importante,nu sa aveti voi unde parca rabla......trotuarele pe care merg oamenii is mai importante.
    Cine va pune sa stati la cozi pt taxe din primele zile??!;PLATIM TAXE .AUZI:)))))
    Sa ziceti mersi ca ni s.a ieftinit benzina...numai plangaciosi tot timpul.Votati cu capul..nu cu stomacul:)))or whatever:))
    Stan=future mayor

    Raportează
  • postat de Costel Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 17:52 84.117.40.*** Link la comentariu
    5
    11

    Ok, si zapada de ce nu dispare daca tot pălatim pt deszapezire, sa incarce si zapada de pe strazi sa putem parca si noi masinile pt care platim taxe, OK?

    Raportează
  • postat de orasul lui papura voda Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 15:35 5.13.140.*** Link la comentariu
    5
    5

    primaria a imprastiat sare pe sosele intrucat masinile de teren nu sunt afectate asa de mult de saramura de pe strazi?

    Raportează
  • postat de Codreanu Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 13:52 78.97.221.*** Link la comentariu
    3
    11

    Se fura bani prin metoda comisioanelor din contracte. Eu iti platesc ca primar din bani publici si dupa ce tu firma incasezi banii imi dai si mie 10 sau 20%. DNA Galati stie dar eu cred ca e uns si toti de acolo isi iau si ei partea pentru ca nu am vazut nici o arestare a DNA Galati la marii mafioti din Galati din lumea politica, a afacerilor, a institutiilor publice. Toti sunt o familie: Prieteni! Ce ii uneste? Banul castigat usor! Si sunt multi bani, foarte multi!

    Raportează
  • postat de opinii Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 13:02 89.136.231.*** Link la comentariu
    3
    5

    sint total de acord cu cele spuse de "SA NU VA MIRATI.....e doar purul adevar. asa este cum zice.

    Raportează
  • postat de opinii Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 12:59 89.136.231.*** Link la comentariu
    7
    14

    eu am citeva opinii:
    -fata de anul trecut pina acum a fost o "minciuna" de zapada. poate cam 10% din cantitatea de zapada cazuta,s-au mai putin chiar.
    -s-au cheltuit mult mai multi bani pina acum decit erau necesari; s-a facut deliberat o demonstratie de forta cu utilaje, cu mult mai mult decit era necesar pentru ca e an electoral la primarie. fiind bani publici, asa pare normal in tara asta....iar treburile se rezolva cu prietenii...cheltuirea banilor publici la noi e o joaca. gospodarul e ala ce face treaba buna folosind banii de la cetateni cu chibzuita. asa la parandarat sau la ft-ui mama masii oricine poate.
    -cred ca actualul primar ar fi bine sa nu se umfle in pene din cel putin doua motive majore: 1. iarna nu a trecut si oricind poate venii zapada adevarata si atunci sa-l vedem. 2. eu nu-l uit si nu-l iert pentru iarna trecuta cind mi-am zdrobit masina in nameti si pe gheturi. de ce? nu era an electoral?
    - pe de alta parte cred ca si-n ziarul asta a inceput campania electorala. o spun cu mihnire dar pe linga zecile de postaci de partid ce posteaza si dau like-uri ca sarcina de partid cred ca si ziarul poate inclina o balanta. sper din tot sufletul ca ziarul sa aiba in vedere adevarul si interesul locuitorilor orasului, cititori sau nu de ziar, postaci de partid sau nu.....toti vrem sa traim intr-un oras civizat si cu oameni multumiti de viata lor....nu-i asa? multi ar trebui sa uite de interese personale ce aduc o bunastare derizorie si ar trebui sa realizeze ca doar cu totii, ca o comuniune ce sintem, putem trai mai bine si in siguranta

    Raportează
  • postat de SA NU VA MIRATI, PANA S-O TERMINA IARNA, CHELTIALA LA DESZAPEZIRE, O SA FIE DUBLA, CU ASEMENEA PRIMAR! Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 12:58 78.96.253.*** Link la comentariu
    6
    13

    Este normal sa coste foarte scump deszapezirea, DACA,

    au folosit utilaj greu de constructii, gen autogredere si buldoexcavatoare, inadecvate pentru deszapezire,cu consum de 60-70 l motorina/h.

    Exact aceste tipuri de utilaje, vazute pe Brailei, care s-au plimbat in gol, in coloana dupa utilajele mai mici,adecvate deszapezirii, care luau zapada pana la bordura, autogrederul si buldo, mergeau pe un carosabil deja curatat.

    Ce au facut responsabilii cu activitatea acestor utilaje, decat gestionarea orelor de functionare, mai mult sau mai putin corecta?!
    A verificat cineva corectitudinea pontajelor pe utilaje, stiindu-se cat de mult se fura, de obicei, la prestare de sevicii, cand tentatia este mare sa fii corupt?

    Nu vreau sa critic initiativa Primariei, pentru organizare, de a face fata unui eventual viscol, dar s-a vazut si anul acesta ca lipsesc specialistii, oamenii CARE SE PRICEP in alegerea unui anumit tip de utilaj, pentru executia unei operatiuni, desigur platita din bani publici.

    Ca sa fie tacamul complet, mai trebuia ca Tancrad sa-si aduca tot parcul de utilaje, inclusiv excavatoare sau cilindri compactori, sa netezeasca pe unde trec, ineficient, autogrederele si buldoexcavatoarele.

    Pai, si asa, pentru Tancrad a fost mana cereasca sa-si inchirieze ditamai utilaje grele pe timp de iarna si sa ceara bani cu ditamai tarife, care nici in sezon normal de lucru in constructii NU LE FOLOSESTI LA MAXIMUM, costul atarnad greu in devizul lucrarilor, si, nimeni nu-si poate permite sa dea bani pe asemenea utilaje, decat numai cu maximum de eficienta, cand anumite lucrari cer.

    Dar, au gasit incompetenta si prostia la primarie, indivizi tip Stan si mucosul ala de la Ecosal, care, nu au nici pregatirea necesara si nici competenta sa faca un plan de deszapezire, in special in alegerea utilajului.

    Pe bani publici, ca-i doare in trei litere, ce sunt banii lor?! Fraierii completeaza golul, platind taxe si impozite la fisc, cu imbulzelile caracteristice marlanilor.Ca sa-si ia o grija, marlanul, inghesuie in prostie bani in punga publica fara sa stie cein ce diretie se prapadesc, la mana unor indivizi tip Stan, si iresponsabilior din CONSILIUL LOCAL.

    Iarna asta au facut treaba la ambitie, avand in vedere bataia de joc din iarna precedenta, la plezneala, NA MA, vreti dezapezire, asta e, acum o sa mai criticati?!!!!!!

    Si, tineti cont, cei doi Stan si mucosul de la Ecosal, sunt pe firmament la postul de primar, acusi, in iunie.
    Tupeu si obraznicie de golani, care nu au respect pentru cetateni, pentru orasul care i-au lasat sa-l manjeasca cum au vrut ei!

    Nu mai amintesc de cati bani a trimis in gol acest individ, pus din greseala pe fotoliul de primar, timp de trei ani!

    Si nimeni nu-l trage la raspundere!

    Raportează
  • postat de ss Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 10:12 5.13.130.*** Link la comentariu
    7
    17

    Penibil, anul trecut mi-am deblocat masina dupa ce am dat la loptata 2-3 ore iar anul asta am dat cu piciorul la zapada de 2 ori, in total vreo 10-15 min. Anul trecut a fost o singura ninsoare serioasa, anul asta, pana acum, niciuna! Cand vad ca apar felicitari pt. "mari realizari" ale tot felul de postaci de partid si bugetari ma apuca o greata profunda, parca mi-as dori o singura zapada adevarata ca sa vedem de ce sunt in stare, de fapt stim de ce sunt in stare, dorim doar o reconfirmare a impotentei administratiei galatene!
    P.S. Zapada de anul trecut umplea platouri din zona stadionului Dunarea, anul asta unde a fost depozitata? :) A, nu a fost nevoie, prea putina?

    Raportează
  • postat de Gheorghe Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 08:48 89.136.187.*** Link la comentariu
    17
    11

    Apropo de deszăpezire, a avut cineva curiozitatea sa se uite la americani sa vadă cam ce se întâmpla la ei la doar 3-4 cm de zăpada? E dezastruuuuu. Si nu își mai pun poalele in cap ca la noi.
    Si dacă nici aia nu sunt dotați, nu plătesc taxe sau nu au administrație.....atunci nu știu ce sa mai spun.

    Raportează
  • postat de Nicu Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 08:01 84.117.40.*** Link la comentariu
    23
    12

    Felicitari mai mult decat sincere pentru cum sa actionat in acest an. Bine ar fi sa dureze si pe viitor. Cred ca noi am fost in topul de varf al desapezirilor oraselor.Bravo incaodata.

    Raportează
  • postat de primaria fara cap Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 07:43 5.13.140.*** Link la comentariu
    12
    15

    primaria ar trebuie sa fie responsabila pentru distrugerea masinilor la aplicare de sare pe drumuri, sunt mii de solutii care nu ataca caroseriile si ce pot fi folosite ca material antiderap

    Raportează
  • postat de Gavroche Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 06:46 89.136.187.*** Link la comentariu
    8
    16

    Un titlu cam răutăcios, cât sa inflameze gușterii.
    Am citit cu atenție articolul si diferențele sunt majore, atât între ani, cât mai ales între rezultate. Sa spui ca 1.200.000 RON e cam același lucru cu 1.700.000 RON, îmi lasă impresia ca doamna autoare de articol, sta cam prost cu cifrele cât si cu percepția lor.
    E cam cu 30% chiar mai puțin decât anul trecut. Dar așa suntem noi, tr sa încercam sa găsim orice si sa-i dam o tenta negativă, prinde la hutupani si vinde si mai bine.

    PS: ideea de a face comparație cu anii trecuți, pt a se vedea trendul, e ok, dar nu ar fi interesant sa coborâți cu anii si mai jos, spre administrația CIUMACENCO-NICOLAE? Atât ca si costuri cât mai ales ca si rezultate....
    Cine citește articolele voastre, are senzația ca orașul asta, a luat ființa in 2012, pana atunci neexistând.

    Raportează
  • postat de abcd Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 01:01 80.215.174.*** Link la comentariu
    4
    26

    Strada tunelului de la sfarsitul articolului e aia care duce la tunelul de sub dunare? Ce ambitios ecosalul, ziceti-le sa se opreasca la frontiera cu deszapezitul, sa nu intre si la vecini. Se vede treaba ça Ecosalul are nevoie de bani ptr campania lui puchineanu. Daca nu era an électoral 2016 faceau pipi din masini si ziceau oamenilor ça au dat cu sare...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.