Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Femeia rămăsese, vineri dimineaţă, internată în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi * O gălăţeancă în vârstă de 23 de ani din Jorăşti, însărcinată în al doilea trimestru, a fost adusă la Urgenţe, joi după-amiază, în jurul orei 16, după ce suferise arsuri de gravitate însemnată pe mai bine de o treime din suprafaţa corpului. La faţa locului a intervenit un echipaj al Ambulanţei de la staţia din Târgu Bujor. Vineri dimineaţă, p ...
* Ceasurile se vor da înainte cu o oră * Ora 3.00 va deveni ora 4.00 * Duminică va fi cea mai scurtă zi din an * România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă). Trenuri ...
* Ploaie, vânt şi scrumbie pe faleză – condiţiile ideale pentru restricţionarea traficului au fost împlinite * Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, spune: „Duminică dimineaţă, între orele 9,30 şi 11 este organizat crosul pentru persoanele cu dizabilităţi”. „În aceste condiţii, se restricţionează circulaţia rutieră pe Faleza Superioară, între Bac şi Elice”. „De asemenea, maşinile nu vor circula nici între orele 15 şi 23, în ...
* Literatură la… dulap şi o posibilă „Capşa” * Gazdă pentru scriitorii încă fără sediu * Pe latura dreaptă a clădirii Teatrului „Fani Tardini”, lângă uşa de acces la Sala Studio, se ridică o clădire mică, în stilul arhitectonic al restului ansamblului. De la directorul general al teatrului, actorul Vlad Vasiliu, am aflat că aici se va ridica peste puţin timp viitoarea cafenea a teatrului, un loc menit să atragă artişti: actori, scriitori, pictori; intelectuali ...
Radarele invizibile ies la vânătoare, în judeţ
Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Şoferi, trei radare noi, nedetectabile, ne vor urmări fiecare mişcare * De Florii ar fi bine să nu exagerăm – nici cu mâncarea, nici cu acceleraţia. Şi dacă pentru mâncare mai există remediu, pentru radarele noi, invizibile, încă nu s-a inventat antidot, ne asigură comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.Trafic supravegheat„De Florii, maşinile dotate cu aparate radar noi, nedetectabile se vor afla - două dintre ele – pe drumul Galaţ ...
Sărbătoare parfumată pentru 12.700 de gălăţeni
Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sărbătoare mare în casele tuturor românilor, dar ştim noi că cei care se distrează cel mai bine sunt omonimii zilei de Florii. În total, dacă ne-am pune mintea, i-am sărbători pe toţi cei 12.706 gălăţeni care poartă numele Florin şi derivatele lui. Astfel, sunt 7.495 de Florini, 3.118 de Florentine, 1.269 de Florina, 547 de Florentin şi doar 277 de Florian. Acestora li se adaugă, bineînţeles, toţi cei care poartă nume de floare. Primăvara fie cu voi, gălăţeni parfumaţ ...
* Un muncitor de 35 de ani, angajat al societăţii Vega `93, a fost victima unui accident de muncă produs vineri pe un şantier ISPA * Cristian Gogoaşă a fost surprins de un mal de pământ în timp ce lucra pentru izolarea unei conducte de pe strada Traian (în apropiere de Baia comunală). Din fericire, muncitorul a scăpat cu viaţă datorită intervenţiei prompte a colegilor de şantier şi a celor de la SMURD şi se află acum în afara oricărui pericol. Vineri, la ora 11, un echipa ...
Anda Adam şi Connect-R, în concert la Festivalul Scrumbiei
Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* VEZI AICI PROGRAMUL FESTIVALULUI SCRUMBIEI * Duminică, de la ora 18, pe Faleza Superioară, adică în finalul programului Festivalului Scrumbiei, vor concerta Anda Adam şi trupa Connect-R. Să nu credeţi că acest lucru l-am aflat, de la organizatorul manifestărilor de Festivalul Scrumbiei, directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Florin Melinte. Informaţia am aflat-o „pe surse”, directorul explicându-ne cu o zi înainte că „spectacolul va fi o surpriză pentru gălăţeni ...
* 70 de piese de minerologie din colecţia personală a tecuceanului Dănăilă Pazvante * Minerale sub formă de flori, transformate sau nu în bijuterii de etalat în faţa tuturor, aceasta este tema celei mai noi expoziţii de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Salonul de minerale „Florile Floriilor” se deschide astăzi, 26 martie, de la ora 13, şi poate fi vizitat până duminică inclusiv.Vizitatorii vor admira bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle ...
Cel mai modern observator astronomic din sud-estul Europei funcţionează, de joi, la Galaţi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Graţie unui proiect european, atât observatorul, cât şi planetariul instituţiei au dotări în valoare de aproape 500.000 de euro. Deşi o parte din aparatură se poate valorifica la maxim doar în cercetarea ştiinţifică, ambele secţii ale muzeului au fost deschise ieri şi pentru publicul larg. Singurul telescop din ţară cu acoperiş retractabilCe ...