Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Atacuri fără precedent ale dăunătorilor din agricultură
Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Galaţi anunţă, prin directorul său executiv, Valentin Huciu, că doreşte să vină în sprijinul fermierilor, din punct de vedere tehnic, deoarece condiţiile climaterice din această perioadă sunt deosebit de favorabile dezvoltării şi manifestării fără precedent a unor atacuri de boli şi dăunători. Totodată, DAJ Galaţi le atrage atenţia fermierilor gălăţeni să execute cu stricteţe toate tratamentele fitosanitare necesare. Evoluţi ...

România, meci pentru un loc în finala EURO 2019

Joi, 27 Iunie 2019 07:00 | Publicat în SPORT

România, meci pentru un loc în finala EURO 2019
Reprezentativa de tineret a României va juca astăzi, de la ora 19.00, cu selecționata Germaniei, în prima semifinală de la Euro 2019. Cele două naţionale au câştigat grupele din care au făcut parte şi şi-au asigurat deja prezenţa la Jocurile Olimpice. Pentru România este o performanță istorică, fiind în premieră în această fază, indiferent de categoria de vârstă. Diferența valorică dintre cele două echipe a fost scoasă în evidență de către Dorinel Munteanu, fotbal ...

Unde sunt amplasate radarele

Joi, 27 Iunie 2019 02:00 | Publicat în JURIDIC

Unde sunt amplasate radarele
Astăzi, 27 iunie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Combinatului şi George Coşbuc. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Drăgăneşti, iar pe DN 26 în localităţile Vânători şi Frumuşiţa. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Priponeşti, iar pe DJ 251, la Pechea şi Slobozia Conachi. ...
Aleşii locali ne fac viaţa mai scumpă
Prin votul favorabil a 15 aleşi locali (PSD, UNPR şi ALDE), taxa de habitat şi tarifele pentru apa potabilă şi pentru canalizare au fost majorate începând cu 1 iulie. În plus, au fost modificate şi aprobate tarife noi pentru activităţile desfăşurate de către Serviciul Public Ecosal Galaţi. De la 1 iulie, taxa specială de habitat va fi de 90,27 de lei/ an/ persoană, în loc de 86 de lei/ an/ persoană, cât fusese stabilit prin hotărârea anuală privind taxele şi impozitele l ...
Primăria, amendată pentru tăierea copacilor din Parcul Eminescu
Pentru tăierea a nouă arbori din Parcul Eminescu, printre care unul vechi de o sută de ani, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Galaţi a sancţionat Primăria municipiului Galaţi cu o amendă de 50.000 de lei. În orice oraş din lumea civilizată, un arbore de o sută de ani, al cărui trunchi depăşea o sută de centimetri în diametru, ar fi fost protejat, iar autorităţile ar fi făcut tot posibilul pentru a-l ţine cât mai mult în viaţă. Nu şi în Galaţi, din p ...
Groapa de pe Rizer, la a treia apariţie
Pe strada Rizer, devenită celebră datorită accidentului tehnic, după cum a fost numită oficial groapa care, în ciuda lucrărilor de remediere, se încăpăţânează să apară, se lucrează a treia oară. Astfel, îmbrăcăminţii rutiere bituminoase i se aplică o croială nouă, în aceeaşi bani. Reamintim că Primăria a încheiat un contract în valoare de 143.574 de lei cu TVA, adică peste 30.000 de euro pentru astuparea ei, cu asocierea SC Romsit Construct SRL Galaţi - SC SPC El ...

Oţelul renunţă la promovare

Joi, 27 Iunie 2019 00:01 | Publicat în SPORT

Oţelul renunţă la promovare
Consiliul Director al SC Oţelul a stabilit pentru următorul sezon al Ligii a III-a un obiectiv realist, raportat şi la situaţia financiară, renunţându-se deocamdată la atacarea promovării. Se va miza pe jucătorii tineri gălăţeni, pentru formarea unei echipe competitive în viitorul apropiat, misiune ce i-a fost încredinţată antrenorului Alexandru Ciobanu. "Având în vedere situația actuală a grupării oțelare, membrii Consiliului Director au decis ca obiectivul principal în ...
Te rog să-mi aduci o scrisoare acum, de-acolo, de-atuncea, de când mă jucam cu şotronul pe drum,                                                  cu zmeul şi crucea!!! Te rog să-mi aduci o scrisoare, te rog, de-atunci, de la mama, să văd cât mai am şi mai dau (ne)noroc,                                                  şi poate-mi iau sama ce mult am pierdut prin plecare aici, n-acest strâm ...

Dincolo de gardul lui bădia Ghiţă Fluture (IV)

Joi, 27 Iunie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Sigur că da!... Nenea Gigi Avădanei vine la gard şi, printre lacrimi, mă roagă să bat clopotul de moarte. Se scociorăşte prin buzunare şi scoate o monetă de trei lei. Cică trebuie să-mi plătească această muncă. Cică-i un gest de smerenie să baţi clopotul când moare un om. Îmi dă rotundul de nichel şi-mi spune să nu iau clopotul în râs. Cică să-l bat frumos şi tare, cu ochii în sus şi cu gândul la viteza vieţii, la in/utilitatea acesteia... şi să fiu convins că ...
* Dacă portarul naționalei Under 21, tipul ăla din poartă foarte articulat, i-ar scrie textele Veoricăi, măcar s-ar striga "Hai, România!" în ședințele de guvern în care se dau OUG-urile-problemă. * Parlamentul a adoptat Legea pensiilor, poate și pentru că Olguța Vasilescu susține că sunt bani. S-o fi referit probabil la veniturile strânse în urma nunții cu Manda. * M-aș ruga Bunuțului să mă facă direct pensionar. Nu să lucrez la stat, ci să fiu direct pensionar, nu ș ...