- Lipsa locurilor de muncă din satele gălăţene determină familiile să se împrăştie prin toată Europa * Vârstnicii văd cu tristeţe cum copiii le pleacă în străinătate, la muncă, şi nu prea mai au motive să se restabilească în ţară în viitorul apropiat
Cine s-a născut la sat şi vrea o viaţă mai bună nu are, cel mai adesea, altă soluţie decât să plece la muncă în străinătate. Acasă rămân vârstnicii care s-au obişnuit cu traiul sărăcăcios şi care îşi duc zilele gândindu-se la copiii pe care ar fi vrut să şi-i ţină aproape, dacă s-ar fi putut. În satul Odaia Manolache din comuna Vânători, mulţi dintre localnicii trecuţi de prima tinereţe ne-au spus că plecarea copiilor în străinătate îi apasă mai tare decât lipsa reţelei de apă potabilă sau a asfaltului pe unele dintre drumuri. Şi mai rău le pare rău că nu văd nici un investitor venind să construiască vreo fabrică şi să le dea sătenilor locuri de muncă. Iar cât timp acest lucru nu se va întâmpla, familiile lor vor rămâne împrăştiate prin toată Europa. Poveste oamenilor din Odaia Manolache - sat aflat totuşi la doar 15 minute de Galaţi - e reprezentativă pentru viaţa satului gălăţean. Mulţi sunt cei care ar vrea să rămână acasă şi să-şi construiască o viaţă alături de familie, dar sărăcia îi împinge peste graniţe.
Prea bine n-a fost niciodată
Pe Marin Călin, de 74 de ani, l-am găsit mergând pe drumul care taie centrul satului. E pensionar acum, îşi vede de gospodărie şi nu mai cere prea multe. Vede că tinerii n-au de muncă şi spune că nici pe vremea lui nu era prea uşor. „Şi eu am muncit 21 de ani în Galaţi, după care am mai completat, până la pensie, cu alţi ani lucraţi la cimitirul "Ştefan cel Mare". Pe aici, pe la noi, nu s-a găsit niciodată ceva. Acum, nici prin Galaţi nu prea mai e de muncă. La noi, cine vrea să muncească, ori se duce la câmp cu ziua, cât găseşte, ori pleacă prin alte părţi. Sunt şi destui care stau acasă şi gata. Nu avem un viitor pentru tineri decât munca la pământ. Cine are”, ne spune Marin Călin.
„Copiii ne pleacă, noi ne chinuim!”
Anica Oancea, de 72 de ani, şi Săftica Necula, de 54 de ani, tocmai se întâlniseră să schimbe o vorbă. „Eu am trei copii şi toţi mi-au plecat în străinătate. Îmi pare rău că n-au putut să se stabilească aici şi cred că nici lor nu le pare bine. Dar nu aveau altă soluţie. Unul este în Spania de trei ani, unul în Germania şi altul în Italia. Mă bucur măcar că şi-au găsit ceva acolo. Sunt şi mulţi care pleacă pentru două sau trei luni şi se întorc aici cu mai nimic. Ne bucurăm că se descurcă şi nu depind de noi, că suntem săraci şi nu prea mai putem să îi ajutăm”, ne spune Anica Oanea. Şi Săftica Necula are un copil plecat în străinătate. „S-a dus acolo să lucreze, că aici îţi mai găseşti de muncă două zile aici, trei dincolo şi atât. Nu mai ai ce face. Noi ne chinuim de 35 de ani să facem ceva şi nu reuşim. Măcar ei să aibă un viitor. Ţi-e şi milă de copiii ăştia care trec prin faţa magazinului şi nu au un leu în buzunar să îşi cumpere ceva dulce. Şi noi, cu ce să îi mai ajutăm, dintr-o pensie de doar câteva sute de lei din care trebuie să trăim”, se întreabă Săftica Necula.
De muncă mai este, dar la câmp
Tot în apropierea casei, pe un drum nepietruit, o găsim pe Maria Nicolae. Are 70 de ani şi spune că cine vrea să muncească în sat, îşi mai găseşte de treabă la câmp. „Se plăteşte ziua cu 40 de lei, sau cu 20 de lei, pentru cine nu stă toată ziua. Te duci o zi, două la unul, apoi la altul. Pe unde se găseşte câte ceva. Mulţi oameni sunt săraci şi abia se descurcă, mai ales că anul acesta recoltele sunt slabe. Nu vă uitaţi la casele mari de pe deal, că alea nu sunt ale noastre. Nici măcar ale tinerilor care au muncit în străinătate. Sunt gălăţeni cu bani care şi-au făcut case pe acolo”, spune Maria Nicolae.
