Calamităţi cu repetiţie: Producţia de struguri, similară cu cea de anul trecut
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Calamităţi cu repetiţie: Producţia de struguri, similară cu cea de anul trecut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Seceta din acest an a generat probleme pentru toţi agricultorii. Cei care se ocupă de vii nu au fost ocoliţi de această calamitate, producţia estimată fiind cel mult egală cu cea de anul trecut.

Pentru că vorbim despre viticultură, lucrurile mai au vreme să se schimbe, însă un lucru este cert - ca în toate cazurile, şi aici, toate speranţele sunt legate de Cel de Sus. "Evaluarea producţiei de anul acesta este de 6.000 de kilograme de struguri la hectar, dacă ţinem cont şi de seceta de până acum. Dacă nu am fi avut secetă, cred că am fi ajuns la 8.000 de kilograme la hectar. Aceste estimări se fac la momentul actual. Însă dacă nu plouă vom coborî teribil. Este nevoie de ploaie pentru că altfel putem avea surprize extrem de neplăcute", ne-a declarat Cristina Simion, de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Viti-Vinicolă din Târgu Bujor.

"După ger am crezut că va fi un an dezastruos. Am făcut toate analizele şi au ieşit destul de proaste. Din fericire, în acest moment putem să estimăm o producţie foarte bună. Singura explicaţie pe care am putut să o găsim este că, în ultima decadă a lunii aprilie, când a început via să dezmugurească, au fost temperaturi de 30 de grade Celsius, şi acestea nu au scăzut până în a doua jumătate a lunii mai. Cred că a fost un şoc termic foarte puternic pentru plantă, iar toţi mugurii care au fost afectaţi au plecat mai târziu cam cu o lună. Mai întâi a ieşit inflorescenţa şi apoi au ieşit frunzuliţele. Niciodată în 30 de ani de experienţă nu am mai întâlnit acest fenomen. Pentru că, de obicei, când mugurii sunt afectaţi, lăstarul pleacă mai târziu, dar fără rod", ne-a mai spus specialistul în viticultură. Potrivit aceleiaşi surse, ultimii ani au însemnat o luptă continuă cu calamităţile. Dacă nu a fost ger, a urmat seceta, dacă a mai plouat pe ici, pe colo, atunci a dat îngheţul sau ploile atât de aşteptate au venit exact atunci când au făcut mai mult rău decât bine. "Avem experienţa anului trecut, când la sfârşitul campaniei am avut struguri cu boabele stafidite din cauza secetei. Iar anul trecut nu am avut seceta de acum.

Aşteptăm ploaia până la 10 august. Dacă vor începe ploile după această dată vom avea o altă problemă, pentru că boabele pot pocni. În ultimii ani am avut de fiecare dată calamităţi. trecem printr-o perioadă foarte dificilă", a conchis Cristina Simion, precizând că toţi agricultori din zona Târgu Bujor întâmpină probleme foarte mari, iar dacă lucrurile vor continua la fel, muţi nu îşi vor mai permite să piardă la nesfârşit.

 

Citit 2334 ori Ultima modificare Miercuri, 01 August 2012 14:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.