În fiecare an, cheltuielile producătorului de legume cresc cu circa 15-20 la sută, aşa că nici preţul produselor nu are cum să rămână pe loc, ne spune vicepreşedintele Asociaţiei Legume Fructe din Matca, Petrică Pohrib. «Trebuie să importăm seminţele pentru roşii, spre exemplu, din Olanda, Franţa sau Israel, în fiecare an. Dacă folosim seminţele de la roşiile pe care le-am cultivat, legumele vor avea gust bun, dar rezistenţa pe tarabă va fi de o zi. Aşa că trebuie să cheltuim în plus. Apoi, trebuie să investim în foliile pentru solariile pe structură de lemn în care creştem legumele. Acum plătim circa 15-16 lei pe kilogram şi nu rezistă mai mult de trei ani. Cam un an ţine şi un furtun prin care circulă apa, la instalaţiile de picurare. Nu se sparg, dar se înfundă cu pământ şi trebuie schimbate. Apoi, preţul tratamentelor este şi el destul de mare. Cei mai mulţi au şi renunţat la culturile care necesită încălzire, cum ar fi salata de iarnă. Când vindem, trebuie să ne scoatem toate aceste cheltuieli şi să mai punem la socoteală şi munca noastră», a precizat Petrică Pohrib.
Probleme anuale ale agricultorilor: Cât investeşte producătorul? Scris de Gabriel Kolbay


Gabriel Kolbay
Articole recente - Gabriel Kolbay
Ocolul ziarului în 30 de ani | Gabriel Kolbay: Oamenii care duc povestea orașului mai departe Cum s-a aprins scânteia schimbării, la Toflea Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte 300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ Borş de peşte fără… borş de peşte
Mai multe din această categorie: