GALERIE FOTO / Campanie VL "Sate care mor": La Şipote, viitorul nu înseamnă nimic
Foto: Foto: Vasile Caburgan

GALERIE FOTO / Campanie VL "Sate care mor": La Şipote, viitorul nu înseamnă nimic
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Oamenii din satul Şipote ştiu regula: dacă îi dă mai mult de o răpăială de ploaie, treburile pe care le au în satul Aldeşti sau la Bereşti-Meria trebuie să aştepte, din cauză că drumul se scufundă în noroi. Localnicii spun că Primăria comunei Bereşti-Meria (de care aparţine satul Şipote) a împrăştiat câteva camioane de piatră pe drumul bătătorit de căruţe dintre Aldeşti şi micul lor sat, dar asta nu înseamnă că te poţi plimba între localităţi, după pofta inimii, indiferent de vreme. Cum însă cei mai mulţi dintre oamenii locului fie s-au născut aici, fie s-au mutat în sat de tineri, în urmă cu zeci de ani, nimic nu li se mai pare ieşit din comun. Lucrurile sunt aşa cum sunt, iar ei nu se gândesc de dimineaţă până seara că viaţa le-ar putea fi mai uşoară şi nici nu aşteaptă ajutor de la cineva. Când li se pare că ceva îi apasă, cei mai vârstnici dintre locuitori îşi amintesc de anii şi mai grei în care s-au aşezat pe uliţa care poartă acum numele de Şipote. Mai înainte, moşii şi strămoşii lor aveau casele mai la deal, unde acum nu se mai poate ajunge cu maşina, ci doar pe jos, cu mare dificultate, mai ales după ploaie sau după topirea zăpezilor, în primăvară. Satul se află la vreo şapte kilometri de cabinetul medicului de familie şi de o farmacie corespunzător aprovizionată. Biserică există, dar direct din sat se ajunge la ea după vreo oră de mers prin câmp deschis, printre hârtoape. Pe aceeaşi cale spinoasă se ajunge şi la cimitirul satului. Localnicii preferă să iasă la şosea, spre Aldeşti şi să intre pe alt drum, în duminicile în care preotul slujeşte la biserica de la Şipote sau atunci când au de îngrijit mormintele celor plecaţi dintre noi.

Aici se termină asfaltul şi începe câmpul

Mergem de la Aldeşti tot înainte, până când se termină asfaltul. Oricâtă verdeaţă am vedea de jur împrejur, până în zare, căldura tot insuportabilă este, iar aerul, tot cleios şi greu de respirat. Aproape că nici nu mai ajunge până la noi, pe mijlocul şoselei, mirosul păioaselor furajere uscate şi gata de recoltat şi al porumbului verde, de pe tarlalele din jur. Mica maşină de oraş se hurducă o dată, apoi încă o dată şi deja am intrat pe drum de pietriş. Automobilul împinge în spate şuvoaie de piatră mare şi urcă pieptiş un deal abrupt. Întrebând aici un om, dincolo altul, ne asigurăm că nu greşim drumul spre Şipote. Trecem şi de ultimele case din Aldeşti şi ieşim în câmp, pe urma căruţelor care trec pe aici când au drum spre lanuri. Peste vreo două dealuri mai răsărite şi tot atâtea văi prăfuite, zărim intrarea în satul Şipote.

Satul gospodăresc, mutat pe vale

Şipote nu se întinde cât vezi cu ochii. De o parte şi de alta a uliţei principale, sunt alăturate vreo 10 case. Apoi, un capăt de uliţă se face în jos, spre câmpuri, asigurând ieşirea la drumul mare a încă vreo patru-cinci case. În deal, mai sunt încă vreo 10 case, unele locuite, altele nu. La cişmea ne întâlnim cu Ioana Mocanu. Are 72 de ani şi s-a născut aici. De fapt, a venit pe lume într-o casă aflată mai la deal, unde era înainte satul. Nu ştie de unde vine numele aşezării şi ce şipotea pe aici, în urmă cu sute de ani, dar ştie sigur că satul este foarte vechi, pentru că şi bunicii bătrânilor care mai trăiesc aici s-au născut tot la Şipote. Cel mai vârstnic om din sat este bărbatul ei, Constatin Mocanu.
Ajunşi cu găleata de apă în bătătura familiei, l-am găsit pe veteranul satului pe lângă casă. Are 84 de ani şi spune că viaţa nu e nici mai bună, nici mai rea decât a fost aici de când există satul.
„E la fel ca înainte, numai că acum noi suntem bătrâni şi nu mai putem munci la fel de mult ca pe vremuri. Eu am fost primul care şi-a făcut casă aici, pe vale. După aceea au venit şi alţii şi s-au strâns vreo 15 case, câte vedeţi acum. Am lucrat la CAP, pensia e mică, dar pentru noi, oameni bătrâni, e suficientă. Dacă nu era nici asta, ce ne făceam?” spune Constantin Mocanu. Dacă pe la Pleşa, acum vreun an şi ceva, oamenii se plângeau ca nu s-au confruntat niciodată cu aşa de mulţi hoţi care le calcă satul, la Şipote a fost şi a rămas linişte. Familia Mocanu îşi aminteşte că li s-au furat vreo două vaci din bătătură, dar asta a fost demult. În anii din urmă, parcă nici hoţii nu se mai obosesc să bată drumul până aici. Satul are şi cod un poştal, 807046 mai exact, dar poştaşul vine cu pensii, nu cu scrisori.

Tinerii vor să plece

Tot la una dintre cele două cişmele din sat ne întâlnim cu Alin Mocanu. E adolescent, se pregăteşte să-şi trăiască cei mai frumoşi ani – cei ai liceului – şi se gândeşte că din toamnă deja va părăsi satul. „Aici m-am născut, dar nu aici vreau să şi rămân, de acum încolo. Am terminat clasa a VIII-a şi mi-am depus deja opţiunile ca să merg la liceu. Aş vrea la Galaţi, la vărul meu, să învăţ şi după aceea să pot munci”, ne spune Alin Mocanu, în vârstă de 13 ani. E tânăr, e energic, iar satul Şipote nu mai prea poate ţine pasul cu el şi nici nu-i poate oferi viitorul pe care şi-l doreşte.
În deal, la gospodării şi mai rupte de lume decât cele de pe uliţa principală a satului Şipote, ne întâlnim cu Simion Ghimpu. Are 48 de ani, s-a născut în sat, dar a lucrat mult timp ca mecanic pe vapoare, la Sulina. S-a întors să muncească pământul, dar copiii şi-i ţine la şcoală. Fata e în clasa a XII-a la Bârlad, iar băiatul în clasa a VIII-a la şcoala din Aldeşti. Ne spune că apă este din belşug, la cele două cişmele şi iluminatul de pe uliţă funcţionează. Cine a vrut şi-a pus antenă parabolică, să ţină legătura cu lumea de dincolo de sat. În rest, muncă, muncă şi liniştea câmpului. Şi sărăcie. Cam multă sărăcie prin satul în care singura speranţă este ca ziua de mâine să nu aducă ceva mai rău decât cea de astăzi.

Oamenii vor un doctor mai aproape de sat

Dacă au oamenii din satul Şipote un of mai mare decât toate celelalte, acela este drumul prea lung pe care trebuie să îl bată până la cel mai apropiat cabinet al unui medic de familie. De la ieşirea din sat şi până la uşa doctorului sunt vreo şapte kilometri, apreciază vârstnicii, drum tare lung şi greu, mai ales că nu există nici un mijloc de transport de care să se poată folosi. Cine are maşină, se deplasează confortabil. Cine n-are, merge la pas, pe cărarea pietruită, într-o oarecare măsură, apoi pe asfalt. Mai ales pentru bolnavi, e chinuitor. „Tare bine ar fi să fie doctorul mai aproape. Că trebuie să mergem departe, departe de tot, la vreo şapte kilometri, la Bereşti-Meria. Şi nu e nimic să ne ducă până acolo. Trebuie să mergem aşa, cu picioarele şi este tare greu şi când eşti obosit, şi când ţi-e rău…Eu am diabet şi trebuie să merg după reţetă şi după medicamente. Şi nu se duc la cabinet doar oameni din satul nostru. Ori de câte ori mergem e aglomerat, că sunt mulţi oameni bolnavi şi doctorul e unul singur.. Iar după ce ne întoarcem acasă, nu mai suntem buni de nimic”, ne spune Ioana Mocanu, în vârstă de 79 de ani.
„Un doctor mai aproape de noi ar fi bun, pentru că avem mult drum de bătut. Cine e sănătos se duce numai dacă are nevoie, când şi când. Dar noi, oamenii mai bătrâni, trebuie să ne mai ducem şi pe la doctor şi este greu de ajuns. În rest, toate-s bune, aşa cum le ştim dintotdeauna”, ne spune Neculai Ghimpu, în vârstă de 72 de ani.
„Este mult de mers. Ar fi nevoie să ajungă oamenii mai uşor la medic, mai ales cei mai în vârstă. Au adus, până acum vreun an şi ceva, un medic de familie la Aldeşti, dar n-a rămas aici prea mult. Aşa că oamenii au început din nou să se ducă la Bereşti-Meria. Mai ales când ţi-e rău, e departe, chit că eşti tânăr sau că eşti bătrân”, ne-a spus Genică Mocanu, în vârstă de 38 de ani.




Citit 3054 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2013 18:22

3 comentarii

  • postat de Mara
    Vineri, 28 Iunie 2013 19:36
    +Am cunoscut familia Mocanu Costica si Ioana . Sunt departe de lume, dar foarte aproape de Dumnezeu. In simplitatea si modestia lor, mi-au dat o lectie de viata. Nu se pling de nimic, multumesc pentru tot ce au, se respecta, se iubesc , se ajuta! Merg kilometri pina la biserica pe jos, dar sunt multumiti ca inca ii pot multumi Lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care spun ei , o primesc in dar.La medic merg foarte rar, dar sunt optimisti ca vor merge la cele vesnice cind va vrea Domnul. Sa fie sanatosi si poate si dorintele lor materiale se vor implini!
    0
    0
    Raportează
  • postat de COBRA-GALATI
    Vineri, 28 Iunie 2013 13:56
    SALUT INITIATIVA ZIARULUI DESI GALATENII ASTEAPTA SI O INITIATIVA -
    ORASUL CARE MOARE ECONOMIC!Chiar aveti de treaba!
    0
    0
    Raportează
  • postat de un profesor
    Joi, 27 Iunie 2013 13:48
    In acest satuc m-am nascut si eu acum multi ani .Parintii mei au fost invatatori acolo si la fel de sarac era si acum 50 de ani .Acum e si mai sarac deoarece oamenii au fugit unde au putut .Pentru oamenii politici un mesaj: mai multa implicare pentru acele locuri de secol 18.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.