Campanie VL "Sate care mor": La Urleşti - asfalt, apă şi lumină, dar niciun viitor

Campanie VL "Sate care mor": La Urleşti - asfalt, apă şi lumină, dar niciun viitor

Foto: Vasile Caburgan
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
5 comentarii

* Poate să-ţi tragă Primăria apă, canalizare, lumină pe uliţă şi să-ţi toarne asfalt la poartă, dacă n-ai bani, tot degeaba! Urleşti – un sat cu aspect îngrijit şi bine gospodărit – nu are, de fapt, niciun viitor * Pe moarte nu sunt doar satele în care mai trăiesc doar doi sau trei bătrâni, ci şi cele în care nimeni nu-şi găseşte ceva de muncă


Sărăcia oamenilor este cea care îngroapă satul gălăţean, nu doar lipsa drumurilor de acces sau a utilităţilor. Ne-am convins de această realitate trecând prin satul Urleşti, din comuna Corni. Cum să incluzi pe lista satelor care mor o aşezare umană cu peste 100 de case bine gospodărite, cu cişmele, cu drum asfaltat şi cu iluminat stradal pe deplin funcţional? Ei bine, noi am făcut-o fără să ezităm prea mult pentru că - în ciuda administrării destul de bune a zonei – copiii n-au niciun viitor decât dacă pleacă din sat şi îşi caută norocul în lumea largă. Ca dinamică, satul n-a fost niciodată mai mare de atât. Dimpotrivă, a ajuns la dimensiunile de astăzi după ce s-a extins în ultimii ani. Din păcate, se pare că şi-a atins apogeul, aşa că nu prea mai are speranţe de viitor. Niciunuia dintre localnicii cu care am vorbit, prin sat, nu i s-a părut realist să aştepte vreun om de afaceri cu buzunarele doldora de bani care să-şi deschidă o întreprindere la Urleşti. Oamenii care sunt încă în putere îşi lucrează pământurile denivelate, dar chiar şi într-un an cu recolte bogate ajung cu foarte mare greutate la o piaţă de desfacere pe care să-şi poată vinde produsele la preţul corect. Nici măcar samsarii de animale nu prea bat drumul până la Urleşti, iar târgul cel mai apropiat se organizează tocmai la Drăguşeni. În sat nu există şcoală, dar a funcţionat o grădiniţă care din toamnă s-ar putea închide, din cauza faptului că nu prea mai sunt copii cu vârsta potrivită ca să o frecventeze.

Medicul, farmacia şi preotul, la kilometri distanţă

Planuri de construcţie a unui dispensar medical în satul Urleşti se fac de vreo 10 ani. S-a identificat un teren, s-a ridicat un gard frumos şi… gata! Când se îmbolnăvesc sau au nevoie de vreo reţetă compensată, oamenii trebuie să ajungă tocmai la Corni, la cabinetul doctorului Valentin Boldea, aflat la patru kilometri distanţă de sat.
La fel de departe este şi farmacia de unde, cu siguranţă, mai este nevoie din când în când de câte un medicament, măcar pentru vârstnici şi pentru copii.
Pensiile le aduce poştaşul. Ziarele ajung, însă, cu vreo trei, patru zile întârziere, aşa că până şi pasionaţii de presă au renunţat la abonamente. Nu de alta, dar parcă n-are nici un rost să citeşti astăzi ziarul de sâmbăta trecută!

Autostop şi bani de benzină

Ce-i supără mai tare şi mai tare pe oamenii din comună este faptul că nu au mijloace de transport cu care să se ajungă la Corni sau la Smulţi.
„Păi deh, plătim şi noi câte un om de pe aici, care are maşină, să ne ducă şi pe noi în comună. Eu dau, de obicei, cam 10 lei. Asta, dacă vrea omul. Dacă cere mai mult, trebuie să dăm şi ceva mai mult, că altfel nu putem merge la doctor”, ne spune tanti Ioana, de 74 de ani. Cine-i mai tânăr şi cu picioare încă bune, porneşte pe jos înspre Corni sau Smulţi şi încearcă să mai convingă câte un şofer care are drum prin zonă să-şi facă milă şi să-l ducă până la destinaţie.
Alec Cazacu a fost poştaş, până când i s-a restructurat postul. A rămas acum în grija fostului său coleg să vină şi la Urleşti, cu pensiile, cu facturile de RDS, cu scrisorile şi cu ziarele. Cutie poştală a existat chiar în poarta fostului factor poştal, dar s-a stricat şi nimeni n-a mai venit să monteze alta. E convins că ar mai fi avut şi astăzi serviciu dacă cineva de la Bucureşti sau de prin cine ştie ce alt loc n-ar fi vrut cu tot dinadinsul să aducă Poşta Română la faliment. Acum, în lipsa oricărei alte posibilităţi, îşi munceşte pământul şi trăieşte din subvenţii şi din ce reuşeşte să vândă.

„Vrem să fim în zonă defavorizată!”

Oamenii spun că merită să fie incluşi în categoria zonelor defavorizate. Aşa ar primi sprijin mai consistent de la stat şi de la Uniunea Europeană. Subvenţiile ar fi mai multe şi mai mari, aşa că parcă alta ar fi speranţa cu care s-ar duce la câmp, cât e ziua de lungă. „Uitaţi-vă la Târgu Bujor. Nu spune nimeni că la ei nu este greu, dar sigur nu au pământurile atât de greu de lucrat ca noi. E foarte bine că la ei, acolo, s-a recunoscut statutul de zonă defavorizată, dar nouă de ce să nu ni se recunoască?” se întreabă, retoric, Alec Cazacu, de 49 de ani.

În localitate nu se mişcă nimic

„Ce să facă oamenii? Fiecare îşi lucrează pământul lui, aşa cum poate. Vă daţi seama cât de uşor este să faci lucrări pe dealurile astea strâmbe de prin jur! Dar altceva nu prea avem de făcut. Nici mie, care locuiesc aici, nu mi se pare realist să cer sau să sper că într-o zi va veni la Urleşti un om de afaceri care să-şi deschidă o fabrică sau orice alt fel de întreprindere şi să creeze locuri de muncă. Distanţele sunt mari, gaz nu avem, apa e aşa şi aşa… nu vine nimeni”, ne spune tot Alec Cazacu.
 „Eu n-am mai lucrat nimic de vreun an şi jumătate, ca să vă spun sincer. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu am unde. Am muncit la Galaţi, la ICMRSG, dar şi la firme private de construcţii. Şi la Vega '93 am muncit, dar mai puţin de un an, după care mi-au spus că nu mai au lucrări. Aşa că am venit acasă. Mi-am depus CV-uri pe la toate firmele de construcţii din Galaţi pe care le ştiu, dar nimeni nu mai angajează muncitori acum. Aştept. Aici n-ai ce face, în afară de câmp şi abia dacă poţi să trăieşti de azi pe mâine din ceea ce scoţi”, ne-a declarat Toader Benea, de 45 ani.

„Locuri de muncă nu sunt deloc pe aici. N-ai ce face, dacă nu pleci să munceşti în altă parte. Dar ce să mai spunem, că nici pe vremea mea nu existau locuri de muncă aici. Tot la pământ, cine avea. Am avut doi băieţi şi au plecat de aici să muncească. Unul mi-a şi murit, aşa că mai am unul care e plecat”, ne-a spus Ilie Ocană, de 80 de ani.

Balta discordiei

Ca tot omul de la ţară şi urleşteanul trebuie să crească măcar o vacă! N-are unde da laptele la preţ bun, dar îşi asigură măcar consumul din gospodărie. Cum hoţii ajung şi până aici, nimeni nu-şi lasă junica slobodă pe dealuri, ci o dă la cireada păzită de oameni plătiţi la săptămână. Mare le este însă nemulţumirea oamenilor de vreun an şi ceva, de când Primăria a reparat un pod din capătul dinspre Smulţi al satului. Oamenii care au executat lucrarea n-au înălţat suficient baza podului, aşa că acum apa nu prea mai curge pe sub el. În preajma cişmelei se formează ditai balta, care rămâne aşa şi timp de o lună sau mai bine. Vacile care vin de la cireadă însetate coboară la baltă şi se adapă cu apa stătută. Oamenii se fac foc şi pară când văd, dar n-au cum să repare de unii singuri podul, aşa că nu pot decât să aştepte ca Primăria să le remedieze problema. Dacă se poate acum, nu înainte de alegerile locale din 2014.

Biserica veche s-a consolidat

Spre deosebire de cătunul Lupele de la Pechea sau de Oanca de la Rădeşti, satul Urleşti din comuna Corni are şi biserică în sat, dar şi cimitir. Oamenii spun că preotul vine de la Corni, în fiecare a doua duminică şi că le trece pragul ori de câte ori este nevoie. Îl văd om gospodar şi aşezat, care l-a convins pe patronul celui mai mare bar din sat să contribuie la consolidarea bisericii. Ba, s-a consolidat şi biserica veche din deal, care poartă hramul Sfinţii Voievozi şi care a fost ctitorită în urmă cu mai bine de 150 de ani. Pe site-ul Arhiepiscopiei Dunărea de Jos, parohia figurează drept vacantă, potrivit celor mai recente informaţii afişate. Cine vrea să urce prin câmp, poate ajunge la biserică pe drum de ţară. Cine vrea să meargă mai puţin pe jos, ajunge la sfântul locaş urcând prin cimitirul unde se odihnesc localnici înmormântaţi aici încă din secolul al XIX-lea. Măcar nu trebuie ca şi ultimul drum al vârstnicilor din sat să se întindă tot pe 4 kilometri şi ceva.




Citit 2934 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iulie 2013 17:43

5 comentarii

  • postat de Dana Duminică, 25 August 2013 14:51 92.82.181.*** Link la comentariu
    0
    2

    Asfalt.....cred ca glumiti....asta e asfalt....e asa de Doamne ajuta...si nici macar nu ati trecut podul sa vedeti cum arata cealalta parte a satului....s-au aruncat niste pietroaie mari si gata....apa....da de unde....fiecare pe cont propriu...oamenii au fantani in curte nu izovare...sunt 2-3 izvoare de unde beau animalele apa si mai iau unii apa dar multi au fantani in curte...si lumina....daaaa cum sa nu....la ora 9:30 se aprind si la 22:40 se opresc ca doar na si-a luat primaru masina iar, si de unde bani sa mai plateasca si lumina....Si doctorul la fel....vine ,nu vine....mergi si stau ore intregi si apoi afli ca nu mai ajunge....pe jos nici nu se pune vorba ca poti merge ca mai nou sunt stani si ies cainii in strada cand treci pe acolo....Deci situatia urlestiului nu e asa de buna pe cat credeti.....

    Raportează
  • postat de io Vineri, 05 Iulie 2013 12:03 Link la comentariu
    0
    0

    Ați votat cu usl .Ce mai vreți .Tot galațiul e roșu voi cum vreți să fiți .

    Raportează
  • postat de Maricica Joi, 04 Iulie 2013 20:02 Link la comentariu
    0
    0

    Tu, draga mea, Paula, care "traesti" acolo...se pare ca nu este asa de rau daca ai acces la internet si poti citi Viata Libera on line!
    Urlesti este un sat ca oricare altul din Romania...

    Raportează
  • postat de Paula Joi, 04 Iulie 2013 19:33 Link la comentariu
    0
    0

    Eu traesc acolo si e jale..... totul este adevarat !

    Raportează
  • postat de Daria Joi, 04 Iulie 2013 11:38 Link la comentariu
    0
    3

    M-am nascut acolo.Am plans in momentul in care am vazut titlul articolului.Cred ca esti primul jurnalist care a scris ceva despre acest sat uitat de lume.Imi amintesc cu drag de "anotimpurile" copilariei mele. Imi amintesc de livezile si podgoriile care imprejmuiau satul , de drumul pietruit si plin de praf pe timp de vara, transformat in derdelus odata cu sosirea iernii, de biserica pe care a consolidat-o tatal meu...Imi amintesc de paraul din care prindeam pestisori cu mainile, de lacul de la marginea satului...de toate frumusetile ascunse ale acestui satuc.Doamne, parca a trecut o vesnicie de atunci!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.