* Nu există comună din judeţ care să nu fi simţit, într-o măsură mai mare sau mai mică, povara depopulării * Toate localităţile sunt afectate, de la cătune ca Lupele sau Oanca la sate mici cum e Piscu Corbului şi chiar la comune bogate precum Cosmeştiul
Încet, dar sigur, satul gălăţean se pustieşte. Semnele depopulării încep să-şi facă simţită prezenţa chiar şi în comunele bogate, nu doar prin sate uitate de oameni şi timpuri, în mijloc de câmp sau prin cătune pe care o simplă ploaie le izolează de restul lumii pentru zile întregi. Case părăginite care stau să cadă din cauză că proprietarii au murit şi nu mai sunt moştenitori care să le reabiliteze sunt cu duiumul, în tot judeţul. Trecerea la cele veşnice a ţăranului bătrân, de plugul căruia asculta brazda înainte să avem combine automatizate, afectează întreg mediul rural.
Potrivit Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, natalitatea la ţară a fost, în cursul anului trecut, de 7,70 la suta de mii de locuitori, mai ridicată decât în oraş, unde procentul este de doar 6,10. Totuşi, indiferent ce spun cifrele, ţăranul dispare mai repede decât orăşeanul. Raportul de activitate al aceleiaşi instituţii arată că mortalitatea din comune şi sate a fost, anul trecut, de 12,08 la sută, în vreme ce la oraş cifrele au indicat o mortalitate de 8,91 la sută.
Chiar şi comunele bogate întâmpină probleme
La Cosmeşti, spre exemplu, una dintre comunele de oameni gospodari din judeţ, statistica arată că populaţia a scăzut cu circa 21 la sută în ultimii nouă ani. Mai exact, la recensământul precedent, în 2002, trăiau aici 6.599 de locuitori, în vreme ce în 2011 mai erau doar 5.196 de persoane cu domiciliul stabil în comună. S-au pierdut, deci, mai bine de 1.400 de locuitori. Cum s-a ajuns aici? Parte dintre oameni au murit, parte au emigrat.
Pe doamna Zaharia, am găsit-o pe la poartă. Are 80 de ani, aşa că îşi aminteşte multe despre felul în care se trăia aici, în secolul trecut. „Aici, în dreapta casei mele, este o gospodărie care se face una cu pământul. Femeia care trăia în ea a murit, iar singurul ei băiat nu trăieşte aici. Nu cred că mai are cine să vină să stea… Înainte, când eram eu tânără, chiar vizavi de noi era o fabrică. Erau oameni mulţi şi locuri de muncă. Acum, mai nimic… Eu am 80 de ani, iar bărbatul meu are deja 90. La ce să mă mai aştept?” se întreabă femeia, râzând amar.
Ne arată că, la câteva case distanţă, se mai prăbuşeşte o gospodărie. Nelocuită, făcută tot din lut, arată ca şi cum va cădea, în curând, peste toate amintirile rămase mute sub acoperişul scorojit. Proprietara, fiica celor care au locuit şi s-au stins aici, nu locuieşte în Galaţi şi, în afară de a vinde terenul, n-ar mai prea avea ce să facă.
„Nici nu mai ştiu bine cum era înainte. Erau case care au dispărut. Lucrurile s-au schimbat. Deh, a trecut timpul…”, ne spune Ionel Tănase, în vârstă de 76 de ani.
Din loc în loc, găsim alte şi alte case părăsite. Câte poveşti mor, odată cu lutul şi cu plecarea oamenilor tineri, care au prins rădăcini prin alte părţi…
Primarul Ion Tuchiluş spune că, într-adevăr, sute de oameni vârstnici au trecut la cele veşnice şi că, demografic, acest lucru s-a simţit. Totuşi, speră că populaţia comunei va creşte din nou, pe măsură ce gospodarii plecaţi la muncă în străinătate, în urmă cu mulţi ani, se întorc acasă şi îşi refac rostul, în localitate.
Cătunele din judeţ au zilele numărate
Chiar dacă are mare grijă inclusiv de localităţile mici, primarul Rădeştiului, Ioan Porumb, n-are cum să ducă tot confortul traiului dintr-o comunitate mare în cătunul Oanca, aflat la vreo doi kilometri distanţă de şosea. Mare n-a fost niciodată sătucul, dar a adăpostit vreo 50 de familii de creştini. Acum, abia dacă mai sunt aici vreo 14 case, dintre care jumătate cu uşile ferecate. Câteva zeci de ani şi istoria locului se va şterge, cel mai probabil.
Cătunul Lupele, din comuna Pechea, mai numără şi el doar vreo mână de suflete. Odată o comunitate bogată, a fost risipită de comuniştii care au tras brazde prin vatra satului. Cei mai mulţi dintre oameni s-au mutat în comună, dar câţiva au preferat să rămână la Lupele. Deşi le-a făcut drum de acces mai bun decât aveau în trecut, primarul Mihăiţă Măncilă ne-a declarat, într-o discuţie precedentă, că din punctul său de vedere, problemele oamenilor din cătun s-ar rezolva cel mai bine dacă ar accepta să se mute în reşedinţa comunei. Evident, oamenii nu vor accepta nici în ruptul capului.
Probleme similare sunt şi în satul Piscu Corbului din comuna Nicoreşti. Casă lângă casă, încă se ţin bine, pentru că moştenitorii foştilor proprietari mai trec pe aici o dată sau de două ori pe an şi le rostuiesc, fie le lasă în grija vecinilor. Satul are o şcoală reabilitată care rămâne închisă, din pricina faptului că în sat sunt doar vreo doi-trei copii şi nu se poate alcătui un colectiv.
Încet, dar sigur, toate aceste cătune vor avea soarta satului Huştiu, care mai figurează doar pe hartă şi despre care v-am scris în ediţiile noastre precedente. Acolo unde mai rămân doar câţiva oameni, fie mor împreună, fie să duc încotro văd cu ochii, se risipesc şi lasă în urmă poveşti pe care nimeni nu mai ştie să le asculte.
