Ţăranul gălăţean a uitat ce-i nunta! Vezi aici cum se distrau strămoşii noştri (FOTO)

Ţăranul gălăţean a uitat ce-i nunta! Vezi aici cum se distrau strămoşii noştri (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Nunta unor tineri era un moment pe care satul îl ţinea minte o viaţă întreagă * Trei zile dura unirea destinelor, în lumea satului gălăţean * Acum se fac din ce în ce mai puţine nunţi şi nici nu prea mai poate fi vorba despre tradiţie


Avea un aer aparte tot ceea ce ţinea de nuntă săvârşită în satul gălăţean, de la complexul dans al găinii prin bătătura casei şi până la hora miresei şi ritualul strigării darului. Acum, căsătoriile de la ţară sunt tot mai rare - de zeci de ori mai puţine decât la începutul anilor '90, în comunele mici - iar despre rânduială strămoşească a celor trei zile ale nunţii aproape că nici nu mai poate fi vorba.
Ce s-a pierdut aproape de tot şi ce redescoperă tinerii care sunt pe punctul de a se căsători vă spunem astăzi. Am centralizat informaţiile legate de nupţialitate din bazele de date ale Institutului Naţional de Stiatistică (INS), iar datele legate de aspectele folclorice le-am obţinut de la Centrul Cultural, de la cercetătorul Paul Buţa.

Numărul nunţilor a scăzut de zeci de ori

Dacă până pe la mijlocul secolului trecut, tinerii nici nu se gândeau să intre în gura clevetitoare a satului, refuzând să se căsătorească sau făcând o ceremonie de mântuială, acum lucrurile stau cu totul altfel. Prea puţine mai sunt satele în care se mai întâmplă asta. Situaţia nu este specifică doar judeţului nostru. De la începutul anilor '90 şi până astăzi, numărul căsătoriilor din Vrancea, de exemplu, s-a înjumătăţit. În comune mici, cum e Oancea, la finele anului 1990 se înregistrau 25 de cununii pe an, în vreme ce la începutul anului trecut abia dacă mai erau înregistrate două astfel de evenimente pe an. Prin urmare, avem o scădere de mai bine de zece ori a numărului de familii nou-formate. În comune mai mari, cum ar fi Matca sau Lieşti, numărul de cununii a scăzut de la 117, respectiv, 103, la finele lui 1990, până la 69, respectiv, 35, la începutul anului trecut. Scăderi importante sunt şi la Nicoreşti (de la 65 la 25 de nunţi pe an), Nămoloasa (de la 32 la 9 nunţi pe an), Pechea (de la 129 la 37 de nunţi pe an) şi aşa mai departe. N-am găsit în statistici nici măcar o comună în care numărul de nunţi să fie în creştere, nu în scădere.

Cele trei zile ale nunţii, cu rânduielile lor

Obişnuiţi cu ritualurile moderne de nuntă, ne e destul de greu să ne imaginăm cum ar fi putut nunta să ţină trei zile şi cum ţăranul, de altfel destul de sobru, îşi găsea vreme să petreacă atât. Paul Buţa, din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos, ne-a ghidat, însă, prin ritualurile fiecărei zile.
Pregătirea evenimentului începea, de fapt, cu o săptămână sau două înaintea zilei nunţii. Naşul mergea prin sat, cu sticlă sau ploscă de vin legată cu busuioc şi îi cinstea pe gospodarii comunităţii, indiferent dacă aceştia urmau să onoreze invitaţia la nuntă sau nu. Din vinerea de dinaintea nunţii începea pregătirea bucatelor, femeile făceau horă.
Sâmbătă de dimineaţă erau aduşi lăutarii, cu rata, dacă exista, sau cu căruţa. Pentru ei, se făcea o masă specială, gătită cu carne de oaie, şi care trebuia musai să conţină borş, fel care nuntaşilor nu li se servea. De regulă, bucatele de la nuntă, dintre care nu puteau lipsi sarmalele şi friptura cu pilaf sau grâu fiert, în vechime, nu conţineau carne de oaie, ci erau făcute cu vită sau porc special sacrificat pentru nuntă.
Lăutarii cântau, sâmbătă, până pe la orele 23.00 - 24.00, după care se retrăgeau la odihnă. Urmau să cânte duminică, de dimineaţă până noaptea. Duminică de dimineaţă, mireasa era gătită, în casă, de familie şi rude, după care ieşea în curtea, unde o putea vedea toată comunitatea în straiele de nuntă.
„Urma apoi nunta miresei, care se făcea în ogradă. Socrii ieşeau în mijlocul horei celei mari cu talgerul cu cozonac şi cu sticla de vin legată cu busuioc. Hora ţinea atât cât toată lumea să fie servită cu vin şi cozonac, înainte de plecarea la biserică", spune Paul Buţa.
Iertăciunea trebuia şi ea făcută, înainte ca alaiul să plece spre biserica unde se făcea cununia religioasă. Mirii îşi cereau iertare de la părinţi pentru toate cele pe care le făcuseră până atunci şi le sărutau mâna. Preotul nu întreba, în biserică, dacă ritualul iertăciunii s-a săvârşit, dar rânduiala satului impunea acest lucru.
După cununie, începea jocul, care dura până spre seară.
„Duminică, după ce veneau de la cununie, la 12.00 - 13.00, nuntaşii jucau până seara. Apoi plecau acasă. Inclusiv naşul îşi lua oamenii şi pleca. Socrii mari, la fel. Dacă erau veniţi pe prin alte sate, socrii mici rămâneau la nuntă. Cu toţii spuneau: „Plecăm să ne schimbăm toaletele”. Fiţi siguri, însă, că ei nu schimbau nicio toaletă. Dar trebuiau să-şi aşeze vitele la locul lor, să-şi închidă păsările şi să-şi pregătească gospodăriile pentru noapte. Apoi se găteau frumos şi veneau înapoi la nuntă. Se juca, iar la miezul nopţii se punea masa, urmată de strigatul darului", a precizat Paul Buţa.
Darul consta în bani, dar nu numai. Se dădeau animale şi păsări, piese de mobilier şi instrumente de bucătărie şi multe altele. Era obligaţia socrilor mari să le asigure locuinţă tinerilor căsătoriţi.
"Mirii erau copiii unor gospodari, aşa că ei înşişi nu aveau, încă, nimic. Socrii mari le asigurau, de regulă, o odaie în casa lor, cu bucătărie comună, până tinerii îşi ridicau casa proprie. În cazul în care situaţia o impunea, mirii putea merge şi în partea miresei şi a socrilor mici. Era, însă, o ruşine. Satul accepta - e posibil ca mireasa să fi fost singură la părinţi, deci familia ei să aibă nevoie de mai mult ajutor la bătrâneţe - dar totuşi rămânea o pată pe imaginea cuplului. Să te însori însemna să-ţi aduci nevastă în casă, nu să te duci în casa ei", apreciază cercetătorul.
Luna de miere nu exista ca atare, ci era o perioadă marcată de alte prilejuri de veselie, în care tinerii se pregăteau pentru viitor. Cu detalii legate de modul în care decurgea această perioadă şi cu privire la felul în care ţăranul gălăţean îşi alegea naşii în vechime, vom reveni în ediţiile noastre viitoare.

De la familia ţărănească trainică la concubinaj

Sărăcia şi lipsa perspectivei au făcut din nuntă un eveniment rar.
„De nuntă tradiţională, la Oancea, nici nu mai poată fi vorba. De fapt, oamenii preferă să nu mai facă nuntă. Ori trăiesc în concubinaj, ori semnează actele şi atât. Ultima nuntă de la Oancea a fost anul trecut. Le-am pus la dispoziţie oamenilor spaţiu unde să nu plătească taxă de închiriere, dar nu face aproape nimeni. Este adevărat că, în comuna noastră, populaţia a şi scăzut dramatic. Avem 1.430 de locuitori şi pot spune că avem noroc de faptul că mai vin oamenii din Galaţi să se stabilească aici. Noi păstrăm rostul, facem horă de Paşte, aducem fanfară… Dar oamenii nu mai ţin”, a precizat primarul comunei Oancea, Victor Chiriloaie.
„Pe de o parte, zona noastră este una foarte săracă, aşa că oamenii nu-şi prea permit să facă nuntă. Avem, în medie, două sau trei nunţi pe an, uneori poate nici atât. Cine face nuntă preferă un cadru restrâns, adaptat bugetului. Mi-e dor de nunta cu dansul găinii şi cu toate tradiţiile, dar nu cred că vom mai vedea aşa ceva. Din păcate, mulţi dintre tineri au plecat, iar bătrânii nu mai au treabă cu nunţile”, a declarat primarul comunei Vârlezi, Ştefan Patriche.
„La noi, se mai păstrează parte din tradiţii. Se mai joacă găina, se merge la mireasă, vin la Primărie, merg la biserică şi aşa mai departe. Poate şi faptul că avem aici un local îi încurajează să facă nuntă. Oricum, scăderea numărului de nunţi e dată de neîncrederea în viitor. Mai degrabă se căsătoresc muncitorii şi oamenii simpli decât cei cu carte multă, care sunt mai sceptici. Ţăranul face, însă, nuntă aşa cum poate. Apoi îşi face o casă, îşi ia un animal şi îşi începe o gospodărie. Facem la fel cum am făcut noi, cei de aici de la talpa pământului, dintotdeauna”, a declarat primarul comunei Schela, Maricel Petrea.

Fotografiile prezentând scene de nuntă provin din Arhiva Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi au aparţinut Ecaterinei Hule; antepenultima fotografie din galerie i-a aparţinut lui Enciu Gheorghe 


Citit 7600 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Mai 2014 12:52

7 comentarii

  • postat de cir
    Joi, 22 Mai 2014 13:36
    83.103.186.***
    Pentru cel cu taranul si...marlanul:
    Am stat cativa ani la tara si am vazut nunti adevarate, ba chiar am primit si "stergar" inflorat, desi aveam doar cativa ani. Am avut prieteni la tara, copii buni ai unor oameni de isprava, care nu se fereau de munca, CAP-ul era vazut acolo ca o moda trecatoare si ciudata.Parte din prietenii de atunci i-am vazut in oras in anii 90, derutati, cu toate obiceiurile date peste cap de ritmul si tumultul orasului, de inversarea valorilor. Nu mai erau taranii isteti pe care ii stiam, fara pamant pe care sa-l munceasca sau vreun mestesug precum invatasera in comunitatea rurala, isi pierdusera radacinile. Ca sa supravietuiasca, s-au adaptat la obiceiurile locale proletare si asa au trecut din categoria tarani la categoria amintita de distinsul coleg de comentarii.
    0
    1
    Raportează
  • postat de DIFERENTA DINTRE TARAN SI MARLAN
    Miercuri, 14 Mai 2014 15:00
    78.96.254.***
    Subiectul este incitant.Eu nu as mai vorbi despre taranul galatean, fiind deja demonetizata aceasta denumire care ne duce, visand, in urma cu zeci de ani la traditiile locului,cu toate aspectele caracteristice moldovenilor.

    Sa ne ducem putin inapoi in vreme, pe la 1878-79, cand de fapt exista Comuna Galatz, iar primar era Alexandru Moruzzi, de unde si denumirea de Piata Moruzzi.Ar trebui ca in scoli sa se predea si din istoria orasulu, localitatii respective, pentru a intelege anumite lucruri pe care tinerii le vad dar nu stiu despre ce este vorba, iar parintii sau bunicii nu mai catadixesc sa le explice.....

    Eu mai degraba inclin spre denumirea de marlanul galatean, fara intentia de a jigni, avand in vedere ca taranul galatean neaos a disparut odata cu aducerea la combinat de catre comunisti a fortei de munca, asa-zisii denumiti vikingi, de prin toate catunele tarii, multi dintre ei analfabeti, neinstruiti,multi fara o educatie elementara.Dupa anii 60, odata cu inceperea constructiei combinatului, galateanul neaos a fost stramutat, fie cu locuinta care i s-a daramat de cele mai multe ori ilegal, ducandu-l la marginea orasului unde comunistii construiau blocuri, fara a-l aduce inapoi dupa noua sistematizare, fie a plecat de lehamite din oras, locul lor fiind luati de capii comunisti,acei vikingi cu origine sanatoasa,muncitoreasca, pe care-i vedem si astazi in centrul orasului,din ce in ce mai putini ca moartea isi ia dreptul, bosorogi cu pretentii de fosti mari constructori ai socialismului,unii chiar cu medalii de fruntasi in intrecerea socialista in piept, altii fosti copii de trupa cu patru clase, iesiti la pensie de acum 25-30 de ani, care sfideaza bunul simt, gata sa injure pe oricine si sa-l trimita la origine,scuipand si aruncand gunoaie pe strada, fiind constient ca nimeni n-o sa-i faca nimic, ca asa a invatat de la comunisti.Ei, aceasta generatie a creat alta generatie, copii si nepotii, educati cam in acelasi stil, scoliti in spiritul constiintei socialiste, unde li s-a inoculat spiritul de proprietate comuna asupra bunurilor tarii, fabricilor si uzinelor.Imediat dupa lovitura de stat din 89, aceasta generatie s-a folosit de invatatura din scoli data de comunisti,si, prin creierea esalonului doi comunist au pus mana pe averea poprului, de data aceasta organizandu-se in gasti, dand statut legal tuturor furtisagurilor prin Parlament si Guvern creat in acest scop,in detrimentul majoritatii populatiei, care a culminat cu distrugerea intregii economii romanesti, lucru la vedere si in Galati.

    Legat insa de obiceiuri, fie la nunti, cumetrii, aniversari in familie, etc., exista o mare diferenta intre fostul taran galatean si actualul marlan galatean.Ce facea taranul galatean s-a prefatat, ce face marlanul galatean este cunoscut de toara lumea.Marlanul, ca denumire, indiferent de zona, este predominat de lipsa de civilizatie, incultura, mizerie morala, fiind dispus de cele mai multe ori sa-si puna in practica obiceiul chiar dand in cap altuia, injurand si jignind fara sa constientizeze urmarile.Ca daca este ziua lui de nastere, sau onomastica, da drumul la muzica la maximum, scoate sarba pe casa scarii, chiuie si face galagie sa auda toata lumea ce vesel este si ce muschi are.Daca are si un caine prin casa il enerveaza pe saracul animal facandu-l sa latre ca sa stie vecinii ca pechinezul este semn de civilizatie orientala si ca isi baga picioarele in doleantele lui de a-i pastra linistea in propria casa.De felul cum se imbraca marlanul sau marlanca, indeosebi cei veniti de la tara, dar cu ifose de coconet, gen la bulivar birjar, se vede si din avion in sifoniere blanuri si caciuli inzorzonate, balcoane pline cu varza murata si muraturi peste care stau insruite rufele, puse la uscat.Daca verifici cum stau cu plata intretinerii, vezi datorii la intretinere, sau debransati ilegal de la apa calda sau caldura, pusi pe furtisaguri, pentru ei platind vecinul umil si corect ca nu vrea sa se puna rau cu marlanul vecin.

    In zilele noastre marlanul galatean face nunta la restaurant, care de cele mai multe ori continua acasa, servind ciorba de burta, cu galagia care trebuie s-o suporte cu stoicism vecinul, umil si indurator.

    Nu am dus in derizoriu discutia fata de subiectul articolului decat cu intentia de a scoate in evidenta, desigur partial, ca taranul si marlanul, la ora actuala, sunt una si aceeasi persoana.
    0
    11
    Raportează
  • postat de l.c.
    Miercuri, 14 Mai 2014 12:48
    95.76.236.***
    Corect: "strămoşii NOŞTRI"
    1
    1
    Raportează
  • postat de l.c.
    Miercuri, 14 Mai 2014 12:46
    95.76.236.***
    "noştri"
    1
    1
    Raportează
  • postat de Preşu
    Miercuri, 14 Mai 2014 10:29
    91.209.5.***
    Cel mai respectat obicei de după nuntă este o tîiere cu cuţite între nuntaşi, de la te miri ce motiv imbecil
    0
    9
    Raportează
  • postat de Johnescu
    Miercuri, 14 Mai 2014 09:13
    188.27.129.***
    Dar in trecut de unde erau bani?
    Nu saracia e de vina pt pierderea traditiilor, ci modernismul, goana dupa bani, desconsiderarea trecutului, televizorul, schimbul de valori.
    1
    21
    Raportează
  • postat de un satean
    Miercuri, 14 Mai 2014 01:13
    5.13.221.***
    Pai de unde bani sa mai faca tinerii de la tara o nunta? Chiar de s-ar risca sa faca nunta,datorita saraciei lucii in care se zbate Romania, e posibil sa nu aiba nuntasi ! Pentru a face o nunta cu traditii, ori fara, ai nevoie de multi bani.
    7
    13
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.