* Germanii s-au simţit ca într-o fabrică de acasă la SC Company Med SRL din Pechea * Firma este cel mai mare angajator din zonă şi are deja planuri de extindere
A avut patru angajaţi, iar acum, după şapte ani de la înfiinţare, a ajuns la fix 180 de persoane aflate pe ştatele de plată! SC Company Med a pornit greu, cu mari eforturi din partea soţilor Mâncilă - cei care au fondat-o.
Din al doilea an de activitate, însă, firma a crescut văzând cu ochii. A fost şi este încă nevoie de foarte multă muncă, atât din partea angajatelor din producţie cât şi din partea administraţiei. Managementul firmei consideră, însă, că eforturile au fost fructuoase.
Obiectiv vorbind, în mai puţin de un deceniu, ideea soţilor Mâncilă şi dorinţa de a crea o afacere bazată pe producţie s-au materializat într-o firmă care are deja trei certificări şi lucrează asiduu pentru a obţine încă una, chiar în zilele care urmează. Există stabilitate şi se fac planuri de extindere. Ar putea şi statul să ajute cel mai mare angajator din zona Pechea, dar o face prea rar şi fără mare impact.
Din componente se fac motoare fără rotoare
Activitatea de bază a Company Med SRL este neschimbată, de la înfiinţare: componente de motoare electrice folosite în industria auto - pentru deplasarea scaunelor, a oglinzilor etc - ajung la sediul firmei, trimise de producătorul străin. În hala de lucru de la Pechea, aceste componente sunt asamblate în motoare de mici dimensiuni, fără rotor. Apoi, micile subansamble de motoare sunt ambalate în cutii şi trimise, cu tirul, înapoi la clientul italian. Acolo, odată ce li se montează şi rotorul, motoarele ajung la clienţii finali: producătorii germani de autoturisme, care fac, pe lângă măcile nemţeşti consacrate, Land Rover şi Jaguar.
"Seriozitatea în muncă este esenţială. A trebuit să treacă o vreme în care să ne demonstrăm valoarea, iar clienţii noştrii să se convingă de faptul că livrăm piese de calitate tot timpul şi nu venim cu rebuturi care să-i aducă pierderi clientului”, ne-a spus directorul de producţie al companiei, Cristina Crişan.
Automatizarea n-ar desfiinţa locurile de muncă
"Evident că am putea vorbi, la un moment dat, despre automatizare. Dar asta ar însemna, cel mai probabil, o extindere a gamei de producţie şi în niciun caz o reducere a numărului de locuri de muncă. Nu ne dorim aşa ceva, ci dimpotrivă, ne bucurăm că putem asigura locuri de muncă în comuna Pechea şi în cele învecinate", a mai spus directorul de producţie.
La Company Med lucrează, în proporţie de peste 90 la sută, femei. Cele mai multe provind din Pechea, dar mai sunt şi angajate cu domiciliul în Costache Negri, Cuza Vodă şi Slobozia Conachi.
Instruirea personalului este esenţială
"La noi, perioada de formare a unui angajat durează trei luni. Sigur, un angajat conştiincios poate ajunge pe un post de titular chiar şi după doar o lună sau două săptămâni. El trebuie, însă, monitorizat în continuare. Este posibil ca, după o lună în care a lucrat excelent, să urmeze perioade în care să dea destul de multe rebuturi sau să îşi piardă interesul pentru munca de asamblare, iar noi trebuie să cunoaştem toate aceste lucruri, pentru a nu avea probleme cu ritmul şi calitatea procesului de producţie", ne explică reprezentanta companiei.
Diminuarea impozitelor ar fi binevenită
“Pe noi nu ne priveşte, în mod direct, reducerea TVA. Ne-ar prinde, însă, foarte bine o reducere a impozitelor pe salarii. Plătim zeci de mii de lei către stat, sub această formă”, ne-a declarat Daniela Mâncilă.
"Clientul nostru final, cel din Germania, ne-a vizitat şi, vâzând cum lucrăm aici, ne-a spus că, dacă ne-ar decupa, cu tot cu hală, şi ne-ar aşeza într-un oraş nemţesc, nu s-ar vedea nicio diferenţă între modul nostru de lucru şi al celor de acolo. Or, oamenii de afaceri germani n-au prea apreciat, în acest fel, multe companii din ţara noastră", ne-a spus, la rândul său, directorul de producţie Cristina Crişan.
"Legea nu ţine cu angajatorul!"
Spre deosebire de alte state europene, în ţara noastră relaţia dintre angajat şi angajator este reglementată în termeni ceva mai puţin clari. "Atunci când ai probleme cu o parte a angajaţilor care au consumat alcool înainte să vină la lucru, spre exemplu, de cele mai multe ori, într-un litigiu de muncă, legea îi dă dreptate angajatului. Ceea ce, atunci când ai o afacere construită pe calitatea produselor, nu este deloc de bun augur", apreciază Cristina Crişan.
Cifrele şi certificările vorbesc
SC Company Med SRL s-a construit pe baza unei investiţii iniţiale de circa 100.000 de euro, iar cifrele de afaceri au ajuns, potrivit celor mai recente informaţii publicate de Fisc (în 2012), la 7.804.502 lei, cu un profit de 2.850.722 lei.
Evident, dezvoltarea costă, aşa că afacerea cere investiţie după investiţie, an de an. Până la acest moment, firma a obţinut certificare ISO 9001, ISO 14001 şi depune eforturi să treacă de faza a doua a obţinerii certificării ISO TS 16949 - standard specific în piaţa producătorilor de autoturisme.
CASETA/ FIŞA AFACERII
Denumire: SC Company Med SRL Pechea
Domeniu de activitate: montaj componente motoare electrice
Număr angajaţi: 180
Investiţie iniţială: circa 100.000 de euro
Cifră de afaceri: 7.804.502 lei (potrivit Ministerului Finanţelor, 2012).
Performanţa companiilor gălăţene, premiată la Topul Firmelor