Viitorul LIVEZILOR gălăţene e... în plop

Viitorul LIVEZILOR gălăţene e... în plop
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Din câtă livadă aveam în 1990, a mai rămas o treime * Pe mai puţin de unu la sută din pământurile gălăţenilor mai sunt, astăzi, pomi fructiferi * Producţia locală de fructe s-a prăbuşit, fiind astăzi de 14 ori mai mică decât în 1990 * Horticultori de marcă avem în judeţ, dar prea puţini * Şansele ca situaţia să se îmbunătăţească, în viitorul apropiat, sunt mici


Câtă vreme n-o să avem suficiente livezi pe rod, din care să ne alimentăm piaţa cu fructe proaspete, vom rămâne tot consumatori fideli ai mărului italienesc sau ai celui englezesc şi a perei chinezeşti, din supermarketuri. În toamna lui 2016, mai puţin de unu la sută din suprafaţa agricolă a judeţului Galaţi este ocupată cu livadă. Mai exact - potrivit Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - din 351.035 de hectare de teren agricol, avem acum livezi pe rod pe doar 739 de hectare. În aceste condiţii, chiar dacă s-ar rupe toţi pomii, încărcaţi de roade, tot n-am avea de unde culege suficiente fructe pentru gălăţenii.

Păcat este, pentru că am fi putut avea mult mai mult. Costică Bălan, proprietar de livadă de măr, prun, vişin, mur, zmeur şi coacăz, în satul Plevna, din comuna gălăţeană Rediu, atrăgea atenţia, încă de anul trecut, asupra faptului că potenţialul pomicol al judeţului nostru este atât de mare, încât am putea avea pe masă suc de mere la preţ de apă plată. Asta, dacă pomicultorii ar fi sprijiniţi în investiţiile lor şi dacă li s-ar permite să acceseze mai uşor fonduri europene.

Mai avem o treime dintre livezi

În 1990, Galaţiul avea 2.374 de hectare de livadă, informează Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Galaţi. Or, asta înseamnă că suprafaţa cultivată cu livadă a scăzut, în ultimii 26 de ani, la o treime. De ce? Din cauză că, în negura primilor ani de democraţie, mii de pomi fructiferi încă pe rod au căzut sub topoare şi au sfârşit ca lemn de foc. Au mai fost şi suprafeţe care reprezentau mize imobiliare, aşa că au fost „curăţate” de livadă. Iar parte dintre plantaţii au fost lăsate în paragină şi s-au sălbăticit.

Producţia de fructe a scăzut şi ea, de aproape 14 ori, de la 30.347 de tone, în 1990, la doar 2.304 tone, în 2015.

Unde mai producem, astăzi, fructe autohtone

Cireşele şi vişinele sunt culturile preferate ale horticultorilor gălăţeni. Sunt fructe care se vând bine, aşa că merită cultivate. În consecinţă, livezile de cireş şi vişin se întind, în Galaţi, pe 264 de hectare. Bine merge şi mărul, rezistent în timp, mai ales dacă e din soi de iarnă. Avem 193 de hectare de măr. Urmează, din punct de vedere al suprafeţelor ocupate, livezile de: prun (172 hectare), cais (44 de hectare), piersic (43 de hectare), nuc (şapte hectare) şi gutui (opt hectare).

Bazinul Tecuci, cunoscut în special pentru producţia sa legumicolă, este şi polul pomiculturii gălăţene. Sunt acolo, din datele DADR, 264 de hectare de livadă de cireş şi vişin, dar şi livezi de măr din soiuri de vară, 51 de hectare de livadă de prun şi alte suprafeţe mai mici cu măr şi cais. Livezi mai însemnate, din punct de vedere al suprafeţei, mai sunt şi la: Munteni (44 hectare de cireş şi vişin şi 13 hectare de prun), Lieşti (12 hectare de măr, 14 hectare de prun, trei hectare de cireş şi vişin, 3,5 hectare de cais) etc.

„Un an mai greu, dar o producţie încă satisfăcătoare!”

Inginera Dragostina Brăilescu are, în comuna gălăţeană Lieşti, o livadă de şapte hectare. Predominante sunt soiurile Idaret, Golden Spur, Starkinson şi Ionatan.

„Anul trecut am avut o producţie de circa 70 de tone la hectar. Pe lângă faptul că am umplut depozitul şi am putut vinde şi cu amănuntul, am exportat vreo cinci tiruri în Germania. Am avut de dat şi la prelucrat, pentru oţet şi suc. În acest an, merele s-au făcut greu şi nu mai reuşim să atingem performanţele respective. Dar n-aş spune neapărat că asta este o problemă. Avem o producţie satisfăcătoare, suntem mulţumiţi de ea. Culegem acum şi ne pregătim şi să vindem, şi să umplem, pentru iarnă, depozitul de 10.000 de tone”, ne-a declarat Dragostina Brăilescu.

Parte dintre soiurile pe care cercetătoarea le are, în livadă, şi le-a obţinut singură, în zeci de ani de cercetare. Un mare hop a avut de trecut Dragostina Brăilescu în 2005, când întreaga plantaţie pomicolă i-a fost inundată. A refăcut-o, dar a fost greu chiar şi pentru un cercetător în horticultură.

De la livada de la Viile, la cea a micului agricultor

Tot prin 2005 începea a prinde contur, în preajma oraşului Târgu Bujor, o altă livadă importantă: cea de la Viile, fondată de inginerul horticol Bogdan Lefter. Pe locul căzut în dizgraţie al fostului IAS Dealu Bujorului, s-a născut repede o plantaţie pomicolă diversă, întinsă pe 75 de hectare. Cireşi, piersici, pruni, meri, peri… Cu toţii, pomi crescuţi şi trataţi ca la carte. E o livadă care ar putea deveni reprezentativă pentru întreg judeţul. Din păcate, investiţia este singulară în judeţ. Ar fi şi greu de egalat, de vreme ce unui investitor i-ar trebui, totodată, curaj, cunoştinţe, dar şi bani ca să poată realiza una similară.

Cei mai mulţi proprietari gălăţeni de livadă n-au avut posibilitatea să înceapă cu livadă întinsă. Spre exemplu, Costică Bălan, de la Rediu îşi aminteşte că a investit în livadă banii strânşi la muncă, în Italia, în ani de zile. Chiar şi aşa, a fost gata-gata să nu o poată scoate la capăt, cu toată munca lui şi a soţiei. A reuşit, însă, să îşi tot extindă livada, ajungând la şase hectare. E un om căruia îi place munca, dar când vede că nimeni nu-l sprijină, îi vine uneori să lase totul baltă. Dar n-o face. Produce şi vinde, în continuare.

Costuri mari, amortizare lentă 

Problema este că, în ciuda publicităţii care s-a făcut în jurul programului de reconversie care le va permite românilor să atragă bani europeni pentru a-şi planta livezi, lucrurile merg greu şi prea puţini sunt gălăţenii care se încumetă să pună livadă. Nu de alta, dar trebuie să treacă trei-patru ani până să intre pomii pe rod şi să mai şi amortizeze din investiţie. În plus, toată lumea a înţeles deja că, dacă vrei să faci o investiţie cu bani europeni, mai întâi trebuie să ai banii, să-i investeşti şi abia apoi să îţi primeşti, ramburs, partea de finanţare europeană. Or, pentru un hectar de livadă care să poată fi exploatată în regim intensiv, cheltuielile de înfiinţare pot ajunge şi la 6.000 de euro. Sunt gălăţeni care au bani în buzunar şi pentru o sută de hectare, dar aceia nu vor să-şi bată capul cu producţia de fructe.

Inginera Dragostina Brăilescu are, la Iveşti, şi o pepinieră din care vinde pomi din aproape toate soiurile fructifere româneşti. Sunt copăcei îngrijiţi vreme de câţiva ani, altoiţi cum trebuie şi gata să fie plantaţi în livadă. Sute de hectare s-au plantat, în ţară, cu material săditor de la Lieşti. În Galaţi, însă, mai puţin…

N-ai cum încuraja consumul, dacă nu produci

Dacă îţi cumperi mere de la producători, dai cam doi lei pe kilogram, chiar şi iarna. Şi ai toate şansele să îţi cumperi fructe gustoase. Din supermarket, dai măcar vreo patru-cinci lei pe kilogram, iar gustul lasă deseori de dorit. Or, cu fructe fade şi scumpe, cum o să-i încurajăm pe copii să mănânce mai multe, în defavoarea dulciurilor procesate? Să nu uităm că, la consumul de fructe, românii sunt pe ultimul în Uniunea Europeană, dacă ţinem cont de datele din cel mai recent Eurobarometru, coroborate cu cele ale Institutului Naţional de Statistică. Mai exact, un român mănâncă, în medie, 14 kilograme de fructe pe an, în vreme ce media de consum a unui european este de 57 de kilograme.

Citit 3693 ori Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2016 20:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.