* „Meseria este aceeaşi oriunde ai avea cabinetul” *
Doctorul Valentin Lupu lucrează în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi din 2001 şi nu regretă nicio clipă că a intrat în sistem. Chiar dacă uneori se gândeşte cum ar fi în altă parte, gândul îi trece repede şi afirmă cu tărie că nu vrea să plece din cabinetul lui de pe Traian 252.
Lucrul cu deţinuţii nu l-a speriat niciodată, ba mai mult decât atât, consideră că meseria de medic este la fel indiferent unde ai cabinetul şi cine îţi trece pragul.
Despre toate acestea, dar şi despre modul în care sunt asiguraţi cei aflaţi după gratii aflaţi din interviul pe care ni l-a acordat, în exclusivitate, doctorul Valentin Lupu.
Reporter: Cum de aţi ajuns să lucraţi în sistemul penitenciar?
Doctorul Valentin Lupu: Am lucrat la fostul Firomex. Un prieten a citit în „Viaţa liberă” că este un post liber de medic la penitenciar. Tot el mi-a spus că a vorbit cu doctorul de atunci de la penitenciar şi m-a trimis să mă interesez de regulamentul concursului.
De ruşine am venit să întreb şi uite aşa am ajuns să lucrez în sistem. Pe vremea aceea salariile erau foarte motivante pentru specialişti. Apropo de asta, îmi aduc aminte şi acum ziua în care am luat primul salariu.
A venit contabilul, că aşa era pe vremea aceea, să semnez statul de plată. Am luat banii şi când am ajuns acasă i-am numărat. Când am văzut câţi sunt i-am spus soţiei să îi pună deoparte că sigur a fost o greşeală la mijloc. Dar nu fusese nicio greşeală.
Reporter: Cum este situaţia acum?
Doctorul Valentin Lupu: Acum situaţia s-a schimbat foarte mult. Avem patru asistenţi care lucrează în ture şi este destul de dificil. Am dat anunţuri că organizăm concurs pentru ocuparea unui post de medic şi pentru asistenţi. Am repetat acest lucru de trei ori.
Nu că nu s-a prezentat nimeni la concurs, nici măcar nu am primit un telefon din partea cuiva care să se intereseze de posturile respective. Noi am mai avea nevoie de doi medici – unul pentru persoanele private de libertate şi unul pentru cadre.
În acest moment fiecare angajat are medic de familie în oraş, fiecare e pe cont propriu. Până în 2008 eu eram medic de familie şi pentru cadre, dar legea s-a schimbat.
Reporter: Vă pare rău că aţi intrat în sistem?
Doctorul Valentin Lupu: NU! Cu siguranţă nu. Nu ştiu dacă aş mai face aceeaşi alegere, dar nu îmi pare rău că lucrez aici. Am avut şi momente în care m-am gândit să plec de aici, mai ales când aud despre foştii mei colegi plecaţi peste hotare.
Reporter: Cum este să lucraţi cu deţinuţii?
Doctorul Valentin Lupu: Nu este nicio deferenţă. Este la fel ca şi cum ai lucra cu orice alt om. Reprezintă societatea. Şi afară mai întâlneşti pacienţi cu tonul mai ridicat, mai nervoşi etc, dar nu e nicio diferenţă.
Mai ales că acum s-a redus drastic numărul formelor de protest violente: cuie în cap, tăieturi cu lama sau alte moduri de autoagresiune. Am învăţat să deosebesc şi persoanele care vin cu probleme de sănătate.
Dar, atunci când stai închis într-o cameră, orice indigestie este un ulcer etc. Am avut aici şi medici, procurori, primari, senatori etc. Este ca la orice cabinet medical.
Reporter: Cum e acum faţă de momentul angajării?
Doctorul Valentin Lupu: Înainte se lucra altfel în sistemul militar, care a durat până în 2007. Mult mai bine. Era mai multă disciplină. De la primul până la ultimul deţinut era altă disciplină.
Reporter: Care sunt afecţiunile întâlnite cel mai frecvent aici?
Doctorul Valentin Lupu: Afecţiunile digestive, rinitele, faringitele. Este foarte cald şi nu se pot aerisi decât dacă stau cu uşa şi geamul deschise. Se face curent şi de aici şi afecţiunile specifice. Avem, de asemenea, foarte mulţi cronici în evidenţă, de care trebuie să ne ocupăm sistematic.
Reporter: Cum staţi cu banii, cu medicamentele?
Doctorul Valentin Lupu: O întrebare foarte bună. Ce să vă răspund, că avem foarte mulţi bani? Avem bani suficienţi. Dar, din păcate, nu putem achiziţiona medicamente din ei. Este vorba despre un viciu de procedură şi nu putem cumpăra medicamente.
Noi, Galaţiul, plus încă cinci penitenciare ţinem de Penitenciarul Spital Poarta Albă. Acolo există o farmacie zonală. Poarta Albă face achiziţii de medicamente, pe baza cererilor din cele şase locaţii, prin licitaţii. Acum, am şi medicamente, dar legislaţia de anul acesta mă obligă la chestii noi.
Am stoc de medicamente, dar legea îmi spune că nu le pot elibera decât pentru cazuri de urgenţă. Nu mai am voie să îi dau omului medicamente pentru trei zile că atât are el nevoie să se facă bine. Eu îi pot da doar pentru prima zi, că e urgent, după care trebuie să îi scriu reţetă pentru următoarele două zile.
Reţeta pleacă în oraş şi se cumpără de la alte farmacii, restul medicamentelor - din banii unităţii. Este bine pentru că am stoc pentru toate urgenţele, dar tot este greu. La cronici se asigură medicaţia. Doar dacă a dispărut respectivul medicament de pe piaţă îl poate primi din afară, de la familie.
Dar, doar dacă sunt capsule. Dacă nu, au posibilitatea ca asistentul nostru să le procure pe banii lor. Ei sunt asiguraţi de unitate la Casa de Asigurări de Sănătate OPSNAJ şi au tot ce le trebuie din punct de vedere medical.
Reporter: Aţi avut cazuri în care vizitatorii, în loc de medicamente, au încercat să aducă altceva?
Doctorul Valentin Lupu: De când sunt eu aici nu. Noi avem norocul că suntem într-o zonă mai săracă şi suntem ocoliţi de droguri. Au mai fost tentative cu etnobotanicele, dar au fost descoperiţi la sectorul vizită. Nu au ajuns niciodată la deţinuţi.
Reporter: Veţi mai rămâne aici?
Doctorul Valentin Lupu: Vin de plăcere la muncă, poate şi pentru că acasă nu discut despre problemele mele de serviciu. Nu vreau să plec de aici. Am rămas cel mai vechi medic de aici şi nu mă tentează să îmi schimb locul de muncă. După cum v-am mai spus, aici e la fel ca în oricare alt cabinet. Nu văd de ce aş pleca.
