Insuficient supravegheat de părinţi sau baby-sitter, în primii ani de viaţă copilul este expus la tot felul de pericole, chiar şi în propriul cămin. Nu de puţine ori, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă au ajuns părinţi disperaţi, aducându-şi în braţe copiii pe care îi scăpaseră doar o clipă din ochi, timp suficient ca cei mici să se ardă, să se lovească sau să cadă în apă, ajungând la un pas de înec.
Evident, fiecare vârstă are pericolele ei, de care un părinte grijuliu şi suficient informat îşi poate feri copilul.
Sugarul, spre exemplu, nu trebuie lăsat în cada de baie sau pe masa de înfăşat, pentru că ar putea oricând să se rostogolească şi să cadă sau să alunece şi să se înece. De asemenea, jucăriile din piese mici sunt periculoase pentru copil, care le poate înghiţi sau inhala.
Atunci când copilul capătă mobilitate, numărul riscurilor creşte. Adesea după vârsta de 7-8 luni, cel mic începe să se târască prin casă şi să se agaţe de feţe de masă, de perdele etc.
Nu o dată copiii au ajuns la spital, în Secţia Arşi, după ce, trăgând de faţa de masă, au vărsat pe ei cafea, ceai sau supă fierbinte.
Cazuri relativ des întâlnite sunt şi cele în care copilul calcă într-o oală cu apă fierbinte lăsată pe jos, prin casă, sau se dezechilibrează şi cade în lichidul fierbinte. În plus, odată ce copilul începe şi să se caţere, ferestrele trebuie protejate corespunzător, pentru a-l feri de o eventuală cădere.
Nu lăsaţi în spaţii accesibile nici medicamente şi nici substanţe toxice, cum ar fi clorul sau acizii de diverse naturi, pentru că acestea ar putea foarte uşor să fie ingerate de copilul curios. Nu în ultimul rând, mobila şi decoraţiunile interioare trebuie să fie în aşa fel concepute încât bebeluşul să nu poată să tragă nici un obiect greu s-au ascuţit, care l-ar putea răni.
După ce mai creşte puţin, de regulă pe la vârsta de 2-3 ani, copilul devine interesat şi de aragaz (de foc, în special), dar şi de prize, aşa că părinţii trebuie să ia din timp măsuri pentru a preveni accidentele.
Chiar dacă familia are animale de casă, păstrarea acestora după naşterea unui copil, mai ales în apartament, este problematică. Sistemul imunitar al copiilor este mult mai slab în lupta cu bolile pe care animalele de casă le pot transmite omului.
Nu în ultimul rând, părul de câine sau de pisică i-ar putea dăuna celui mic, dacă acesta ajunge să îl inhaleze. Acest lucru nu însemnă că, după vârsta de 7-8 ani, copilul nu trebuie să aibă un animal de casă.
Mai mulţi specialişti susţin chiar că prezenţa animalului l-ar putea ajuta pe cel mic să se dezvolte armonios, să depăşească problemele şcolare şi chiar să devină mult mai responsabil, în cazul în care părinţii i-au delegat (doar formal, bineînţeles) îngrijirea micului prieten patruped.
Dacă alegeţi să-i aduceţi copilului un câine, bine ar fi să găsiţi un exemplar dintr-o rasă inteligentă şi puţin agresivă, pentru a elimina orice eventuale pericole care îl pasc pe micuţ.
