Graniţă naturală pentru autorităţi, sursă de hrană pentru localnici, loc de relaxare pentru vilegiaturişti, motiv de îngrijorare pentru cei care măsoară rezistenţa digurilor de apărare, obstacol periculos pentru transfugi, loc de muncă pentru Poliţia de Frontieră, zonă de delimitare politică pe harta Uniunii Europene şi câte şi mai câte poate fi Prutul! Linie, uneori argintie, alteori albastră ori maronie murdară, depinde de anotimp, vreme, dar şi de starea de spirit a privitorului, Prutul şerpuieşte de-a dreapta celui care pleacă dinspre Galaţi către localităţile de frontieră… Cum este viaţa la Prut, ne-au povestit câţiva localnici din Brăneşti şi Vlăşcuţa.
* Peşte sălbatic, la şosea
„Îl dau cu 100 de mii kilul. E crap, prins azi dimineaţă, în Prut. E curat şi proaspăt”, argumentează puştiul de 13 ani care vinde peşte la marginea şoselei, răsfrângând, demonstrativ, „urechea” crapului – roşul sângeriu arată că peştele încă mai înota în urmă cu câteva ore…
Îl cântăreşte şi ia banii, precum un neguţător experimentat. Normal că se fereşte să spună prea multe despre familia sa sau despre cum se prinde peştele sălbatic, în Prut. Casa sa, de undeva din vale, dinspre care răsună manele, este mică şi, după cum arată, plină de nevoi.
„Merg şi la şcoală, dar astăzi am terminat mai devreme. Este consiliu profesoral”, ne explică puştiul existenţa sa pe marginea drumului, la o oră la care ar trebui să fie în bancă.
Expresia „consiliu profesoral” se reflectă în realitatea de la marginea drumului şi pică la pământ, în mii de bucăţi, aşa de multe, câţi solzi de peşte albăstreşte crapul pe spinare… Băiatul este ascuţit de slab şi e îmbrăcat doar într-o geacă subţirică. Este una din faţetele vieţii la Prut…
* Viaţa de „afară”
„Eu? Nu pescuiesc! Pentru ce? Cumpăr, dacă vreau peşte. În plus, e frontieră şi îţi trebuie permis pentru pescuit”, ne spune Costică Tănase, în vârstă de 61 de ani, din Vlăşcuţa (Măstăcani).
Omul îşi veghează gâştele din lac şi curcile din faţa casei. În curte are o fundaţie cu schele de metal ruginite. „Este a băiatului… Lucrează afară, mai lucrează la casă… A fost în Spania, apoi în Olanda, a lucra întâi la Şantierul Naval. Mai am un băiat, a lucrat în Franţa şi acum e … acolo unde e capitala Oslo. Mai am încă un băiat, în Italia. „Ehei, dar cine să se ducă acolo, în vizită?”, ne spune omul.
„Refugiaţi din Moldova? Erau, prin ’90-’91, treceau Prutul cu barca, sau înot… acum nu mai vin aşa. Vin cu maşinile. De trecut graniţa pe aici, nu se mai bagă, că este Poliţia de Frontieră pe deal, îi vede imediat”, ne spune Tănase.
Pământ bun, gestionare rea
Agricultură pe graniţă
În general, oamenii care trăiesc de-a lungul Prutului se ocupă cu – ce altceva? – agricultura. Secretul este însă că aici, spre deosebire de alte locuri din judeţ, pământul este foarte fertil.
Asta şi pentru că multe terenuri, „la baltă”, cum le spun localnicii, au fost, pe vremuri, acoperite cu apă. Pământul scos apoi de sub apă este darnic cu localnicii; se cultivă în general grâu şi porumb. Legume, mai puţine. La fel, viţa de vie. În general, oamenii cultivă viţa pe lângă casă, cea a CAP-ului, „s-a uscat”…
* Italianul nu e arendaş corect!
Bătrânii, dar şi cei mai tineri, care nu vor să se ocupe de cultura pământului, dau terenurile în arendă. Nu ştim nume de firme, însă în Măstăcani şi Vlădeşti, arendaşii sunt, aşa cum spun localnicii, străini şi cam neglijenţi în respectarea contractelor semnate cu ţăranii. „Aici este un italian. Nu suntem deloc mulţumiţi de el.
Am semnat pentru 500 de kilograme la hectar şi mi-a dat 300. Că cică nu s-a făcut mai mult. Dar anii trecuţi, când s-a făcut, de ce nu a dat 500? Barem dacă tot îmi dă mai puţin la hectar, să plătească taxa la primărie, dar ţi-ai găsit cu italianu’! Bine că ia subvenţia şi atât!”, ne-a povestit, dintr-un suflet Tudoriţa Tănase.
Nu este mulţumită de gestionarea pământului, dar nici nu are ce face. Soţul nu se simte prea bine, are probleme la coloană, amândoi iau pastile pentru tensiune, cine să le lucreze terenurile? „Nici nu lucrează bine pământul; anul trecut a dat cu discul pe păioase şi a ieşit grâul, de ziceai că sunt oi pe câmp, aşa, tufe de grâu”, întăreşte şi soţul Tudoriţei.
* Laptele nu mai are căutare
Familia Tănase a vândut, de curând, şi vaca. Au luat 200 de lei pe ea şi, în urmă cu câteva zile vaca vândută a şi fătat un viţel. „Păi ce să facem cu ea? Dădea 15-16 litri de lapte pe zi, ce să fac cu atâta lapte? Cine îl bea? Cât dădeam şi tot îmi prisosea. Şi apoi, să ştiţi, smântâna era prea grasă, mai bună e asta, din comerţ.
De vândut lapte nu mai avem cui, că nu avem mulgătoare electrică, sau tanc de răcire… Că mie, cu o vacă, mulgătoare electrică îmi mai trebuia!”, ne explică Tudoriţa de ce a vândut şi vaca din bătătură. Acum nu mai au decât „un purceluş pentru noi doi”, curci, gâşte „cine să le cumpere şi pe astea?” şi o iapă cuminte, în grajd…
* Americanu’ se ţine de cuvânt
La distanţă de câţiva kilometri, în Vlădeşti, lumea pare ceva mai mulţumită de arendaşul străin. „Este unul american, însurat cu una din Brăila. E bun cică, dă ce se angajează la oameni şi am auzit că plăteşte şi impozit pe pământuri, la primărie. Că tot el ia şi subvenţia la hectar, nu?”, ne spun oamenii.
La cei 73 de ani pe care îi are, Catrina Drujescu regretă că a semnat, acum un an, contract de arendare cu un altul, nu cu americanul: „E un şmecher, un copchil… În loc de 500 la hectar mi-a dat 400 şi în loc de grâu, mi-a dat şi orz. L-am dus la moară, să fac uruială, pentru păsări, dar nu e corect! Acum, am semnat, asta e! Contractul e pe cinci ani. Dacă mai trăiesc după aia, trec la american!”.
Explicaţie foto 1: Comercializarea peştelui – un job part time
Explicaţie foto 2: Din ce în ce mai rar se foloseşte stuful la construcţii…
Explicaţie foto 3: Simţul umorului nu lipseşte la Prut…
