Cartierul Aviaţie şi vecinătăţile rămân în frig!

Cartierul Aviaţie şi vecinătăţile rămân în frig!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* S-a spart o  conductă  a Electrocentrale din cartierul Aurel Vlaicu * 400 de blocuri afectate! * În cel mai bun caz, reparaţia poate ţine o zi *

Răspunzând apelurilor disperate ale unor cetăţeni care au rămas în frig, am aflat ce s-a întâmplat: ieri s-a spart o conductă de diametru mare pentru agent termic. Am luat legătură cu Apaterm şi am aflat că avaria nu era a lor, ci aparţinea de Electrocentrale.

Am putut afla însă de aici amănunte amănunte de la directorul general al  Apaterm, primul afectat, care nu mai are ce să furnizeze către blocurile de pe o arie foarte mare.

„Noi nu avem nicio avarie. Este o avarie a Electrocentrale, în nodul Aurel Vlaicu, care ţine la pământ 17 din punctele mele termice, ceea ce înseamnă minim patru sute de blocuri care n-or să aibă nici căldură, nici apă caldă. Dar nu din cauza mea, ca să fiu iar înjurat”, a precizat directorul Apaterm, George Cubasa (FOTO).

Managerul a făcut remarca după ce a constatat că, anunţând cu puţin timp în urmă o altă avarie care nu-i aparţinea, aceasta fiind tot în „curtea” Electrocentrale, a fost înjurat de cititori în locul celor responsabili. Aşa păţesc cei care dau veştile proaste… 

„Când  cei de la Electrocentrale şi-au bătut joc de reparaţiile făcute, nimeni n-a scris un rând!”, spune directorul Apaterm, societate care astă-vară şi-a încheiat reparaţiile în 72 de ore, în timp ce Electrocentrale a lucrat trei luni.

Se lucrează la remediere

Directorul general George Cubasa a fost informat că o echipă de intervenţie a firmei „Vâlceana” lucra ieri seară la remedierea situaţiei.

„Este afectat cartierul Aviaţie, o parte din Micro 39 şi poate şi Micro 38…  Dar dacă n-o să fie căldură şi apă caldă, nu-i vina lui Cubasa şi a Apatermului. Că mie, ce-mi vine pe ţeavă, dau mai departe”, a ţinut să precizeze directorul

Cât va dura?

După ce s-a informat, managerul a putut să ne spună şi nouă:

„Problema e delicată, pentru că în zonele unde a pocnit ţeava şi au zburat, bineînţeles, şi vanele, ţeava s-a fisurat pe o lungime de zeci de metri”.

„Dacă fisurile sunt în partea de jos a ţevii, problema este gravă, pentru că trebuie eliminat tot lichidul din ţeavă, scoasă ţeava afară pentru a fi sudată, manşonată şi băgată înapoi”.

„Dacă fisura este în partea de sus a ţevilor, atunci numai se sudează deasupra şi i se dă drumul. Dacă avem noroc, asta o să facă în seara aceasta şi mâine băieţii de la ˝Vâlceana˝”.

„Nu ştiu cât ar putea să dureze: poate dura o zi, dar şi două, şi cinci, şi o săptămână” – ne-a pus în gardă managerul.

Care a mai atras atenţia asupra unui pericol, de după efectuarea reparaţiilor: la temperaturi joase, se pot face dopuri de gheaţă şi „…ne trezim că pornim alimentarea la o parte din Galaţi şi cedează altă parte, unde a rămas apa sub formă de dopuri de gheaţă.”

Citit 1469 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.