Hora Unirii, acasă la „Cuza”

Hora Unirii, acasă la „Cuza”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hora în care se prind, la fiecare început de an, elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Al.I. Cuza” s-a jucat şi ieri, în holul instituţiei de învăţământ, în debutul Săptămânii colegiului.

Cercul când strâns, când larg a amintit nu doar de Unirea domnitorului, ci a reprezentat şi o întâlnire simbolică a generaţilor diferite de elevi şi cadre didactice.

Oaspeţii aflaţi ieri la deschiderea festivă a Săptămânii şcolii s-au prins în Hora Unirii, nu înainte de a le face urări aniversaţilor şi de a asculta Imnul României şi pe cel  al Uniunii Europene.

Dacă inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă le-a dorit elevilor să aibă „un 2010 de nota zece” şi le-a urat… „Să învăţaţi bine!”, directoarea Casei Corpului Didactic Galaţi, Victoria Movileanu, fostă profesoară la „Cuza”, le-a amintit actualilor elevi de performanţele absolvenţilor acestei şcoli.

Oaspete din Capitală

La deschiderea manifestărilor s-a aflat şi un oaspete din Bucureşti, dr. ing. Dan G. Sporea, de la Institutul Naţional de Fizică Atomică, care le-a oferit elevilor un mini-robot pentru experimente.

Săptămâna Colegiului „Al.I. Cuza” a fost marcată, astfel,  printr-o inaugurare originală. Pasionaţi de studiul ştiinţelor, liceenii de la „Cuza” s-au bucurat să deschidă primul Cerc de robotică dintr-o şcoală gălăţeană, care va fi coordonat de prof. Cătălina Stanca.

Elevii de clasa a XII-a au şi pus în practică prima lor realizare. Micul robot, ghidat printr-un program de calculator, poate, printre altele, să măsoare pH-ul, mai ales în cazul băuturilor carbogazoase, să determine tensiunea unui obiect, să detecteze un corp în mişcare ori să afle cât măsoară radiaţia ultravioletă.

Acestea sunt însă doar o mică parte din activităţile în care vor fi antrenaţi elevii de la „Cuza” şi profesorii lor, timp de o săptămână.

Citit 2281 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.