PERICOL. Gropile fără soluţie dintr-un cartier gălăţean

PERICOL. Gropile fără soluţie dintr-un cartier gălăţean
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Pe strada Brăilei nr. 136, la colţul gardului care delimitează staţia de redresare pentru reţeaua de troleibuze, situată în Ţiglina 2, s-au format două cratere de dimensiuni considerabile, care pun zilnic în pericol siguranţa cetăţenilor. Din spusele celor care locuiesc în zonă, gropile respective le dau mari bătăi de cap de multă vreme, întrucât, deşi s-a mai încercat astuparea lor, terenul se surpă la loc de fiecare dată. Aproape că s-au obişnuit cu ele, fiind foarte vigilenţi, mai ales noaptea, când în lipsa iluminatului stradal, au învăţat să fie extrem de precauţi. Cu toate acestea, mulţi încă se tem ca nu cumva să cadă într-una dintre ele şi să se rănească grav. 

De asemenea, fiind o zonă circulată de maşini, posibilitatea afundării unui autovehicul în gropile respective e doar o chestiune care ţine de noroc. Locatarii şi-ar dori, totuşi, ca autorităţile să găsească o soluţie viabilă pentru remedierea situaţiei, astfel încât să nu mai trăiască în voia hazardului. Până atunci, însă, s-a apelat la vechea metodă a îndesării unor crengi uscate, în care stau agăţate ciorchine mai multe doze de bere.

“Vin, le acoperă, şi la fiecare doi ani se formează din nou. Pe aici trec atât adulţi care vin noaptea spre casă, cât şi copii care merg la şcoală. Ne temem pentru siguranţa noastră şi sperăm să se intervină cât mai repede în zonă”, a declarat o locatară care şi-a dorit să rămână sub anonimat.

Citit 1673 ori Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2019 00:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.