Ieri a fost Ziua Mondială a Apei. O sărbătoare căreia prea puţină lume îi dă atenţie, mai ales în condiţiile în care, de-a lungul anului, mai avem vreo câteva zile dedicate apei (Ziua Mondială a Zonelor Umede – 2 februarie, Ziua Mondială a Oceanelor – 8 iunie, Ziua Dunării – 29 iunie, Ziua Internaţională a Mării Negre – 31 octombrie).
Însă, în condiţiile în care pe Dunăre curg „valuri de PET-uri”, amestecate cu leşuri de animale înecate, în oraş mii de gălăţeni nu primesc apă potabilă la robinet, fântânile arteziene nu funcţionează şi până şi Plaja Dunărea arată ca după potop, stai şi te întrebi de ce oare ni se mai aminteşte că pe 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei?
„Ape curate pentru oameni sănătoşi!”. Serios?
În cadrul unui comunicat de presă al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Galaţi, ni se comunică faptul că „…Viaţa nu este posibilă fără apă”.
„Anul acesta, sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are drept principal scop să atragă atenţia asupra importanţei calităţii apei”.
„Ecosistemele sănătoase sunt susţinute de o bună calitate a apei, ceea ce duce la o îmbunătăţire a vieţii umane”.
„Dimpotrivă, o proastă calitate a apei afectează mediul înconjurător şi starea de sănătate a populaţiei”.
„Din acest motiv, sloganul din 2010 sub care se celebrează evenimentul de mediu este ˝Ape curate pentru oameni sănătoşi!˝”.
Frumos, însă numai pe hârtie. În realitate, de Ziua Mondială a Apei, la Galaţi, pe Dunăre, au „curs la vale” valurile de PET-uri, printre care şi leşul umflat al unui porc mistreţ...
Imaginea Dunării murdare este deja obişnuită pentru gălăţeni; „Viaţa liberă” a atras atenţia de cel puţin trei ori până acum, însă nici măcar o singură instituţie nu s-a sinchisit.
Nici Primăria, nici Agenţia pentru Protecţia Mediului, nici Garda de Mediu, nici Administraţia Porturilor Dunării Maritime, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Căpitănia, ori Apele Române, nimeni!
Poate că astăzi reprezentanţii acestor instituţii se vor disculpa, aruncând încă o dată responsabilitatea de la un an la altul.
Explicaţii fără greutate, în condiţiile în care mizeria de pe Dunăre bălteşte la malul falezei de peste o săptămână, între terasele plutitoare, iar nimeni nu a luat până acum nicio măsură concretă!
Ieri, doar doi angajaţi ai unei terase lacustre se chinuiau să desprindă din parâme leşul porcului înecat, fapt care s-a întâmplat, iar oribilul burduf şi-a continuat drumul, plutind, poetic, pe Dunăre.
Pe uscat şi în mizerie
Nici în oraş nu s-a simţit că a fost Ziua Mondială a Apei. Nu că ar fi trebuit să fim întâmpinaţi de picuri de rouă, la ieşirea din blocuri, însă măcar valurile de praf iscat pe străzi ar fi putut fi „ostoite” cu … puţină apă. În schimb, la Elice, praful este singurul care „lucrează”.
Cum este şi firesc pentru urbea noastră, munţii de pământ rezultaţi din excavări nu sunt acoperiţi, aşa că vântul şi soarele asigură răspândirea uniformă a prafului, peste tot.
Nici fântânile arteziene nu au funcţionat, iar imaginea dezolantă a fost reîntregită de Păpădie, „cheală”, ca o femeie bolnavă incurabil…
La fel, indiferenţa autorităţilor s-a văzut şi în mizeria care băltea, ieri, printre sălciile de la Plaja Dunărea, dar mai ales în programul de restricţionare a apei potabile către mii de gălăţeni.
Potrivit site-ului oficial al SC Apă Canal, ieri, 22 martie, când mapamondul sărbătorea Ziua Apei, asociaţia nr. 469 din Micro 19 s-a alăturat celorlalte 36 de asociaţii care nu primesc apă de băut.
Până la sfârşitul acestei luni, alte zece asociaţii vor păţi la fel, chit că acolo trăiesc (majoritatea) bun platnici.
Să emiţi comunicate de presă sterile, despre importanţa apei, în condiţiile în care Galaţiul este realmente „pe uscat”, se cheamă ipocrizie.
Că noi, ca societate, suferim, pe lângă ipocrizie şi de indiferenţă crasă, o ştim foarte bine. Boala este lungă şi are „la activ” 20 de ani. Şi ştiţi cum se spune: „boală lungă…”.
