Revolta medicilor de familie!

Revolta medicilor de familie!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Liderii a două organizaţii ale medicilor de familie gălăţeni au declarat că, începând de ieri, cei pe care îi reprezintă nu se mai află sub contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi *

„Nu mai putem elibera nici reţete compensate sau gratuite şi nici alte documente, cum ar fi certificatele de concediu medical”. Nemulţumirile medicilor sunt legate de trimiterea spre publicare în Monitorul Oficial a Contractului Cadru pe 2010 într-o formă pe care o consideră nedreaptă.

„Dumnealor sunt probabil dezinformaţi”, a precizat, în replică, preşedintele CJAS, farm. Olimpia Buzia,  prezentă ieri la şedinţa desfăşurată la Bucureşti pe această temă.

Medicii de familie gălăţeni s-au făcut, ieri, foc şi pară după ce au aflat că miercuri Contractul Cadru pe 2010 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, fără să conţină modificările la care ei ţineau atât de mult.

Aşa cum v-am informat şi în ediţiile trecute ale ziarului nostru, documentul cu pricina a fost, încă din forma sa iniţială, unul controversat, care propune, printre altele, modificarea modului în care medicii de familie îşi desfăşoară activitatea, dar şi schimbarea modului  în care se vor calcula veniturile cabinetelor individuale ale aceloraşi medici.

Cu alte cuvinte, reprezentanţii medicilor de familie susţin că, în ciuda negocierilor pe care le-au purtat, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a acţionat „parşiv” şi nu a ţinut cont de părerile lor.

„Nu mai suntem în contract cu CJAS!”

În consecinţă, a precizat preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Galaţi, dr. Dumitru Mărăşescu; „începând cu data de 1 aprilie nu ne mai aflăm în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi”.

„Din această cauză, nu mai putem elibera reţete compensate şi gratuite, ci doar reţete simple. Nu le mai putem elibera pacienţilor nici trimiteri către medicii specialişti şi nici alte documente cum ar fi certificatele de concediu medical”.

„Îi vom consulta pe pacienţi ca şi până acum, până trece Paştele. După aceea, dacă situaţia nu se va reglementa, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţie, la fel ca în regimul privat”, a mai spus dr. Mărăşescu. 

Principalele nemulţumiri ale medicilor

Potrivit preşedintelui Societăţii Medicilor de Familie din Galaţi, dr. Daniela Ungurianu, medicii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că - susţine dumneaei – aplicând modul de calcul al veniturilor prevăzut în Contractul Cadru, cabinetele medicilor de familie vor primi cu până la 40 la sută mai puţini bani.

În plus, faptul că în cele mai multe cabinete se lucrează în regim de tură-contratură îi împiedică pe medici să îşi organizeze un program zilnic individual de şapte ore.

În plus, medicii de familie vor mai primi plata per capita doar pentru 2.200 de pacienţi înscrişi pe liste.

Evident, medicii prezenţi la acţiunea de protest (susţinută şi de Colegiul Medicilor prin prezenţă preşedintelui organizaţiei, prof. dr. Dumitru Cristea) şi-au exprimat şi alte nemulţumiri legate de veniturile şi îndatoririle pe care le-ar avea în eventualitatea semnării Contractului Cadru pe 2010 în forma actuală.

„Dumnealor au fost, probabil, dezinformaţi!”, declară preşedintele CJAS

„Nu este adevărat că medicii de familie vor primi mai puţini bani”, a precizat pentru „Viaţa Liberă” preşedintele CJAS Galaţi, farm. Olimpia Buzia, la scurt timp după încheierea şedinţei în care s-a dezbătut acest subiect, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) din Bucureşti.

„Fondul destinat plăţilor de acest fel este acelaşi ca şi anul trecut. Doar că s-a schimbat puţin optica. Se va plăti 70 la sută per capita şi 30 la sută per servicii”.

„De fapt, medicilor li se va face plata per capita doar pentru 2.200 de pacienţi înscrişi pe liste”.

„Pentru pacienţii înscrişi pe listă pe poziţii suplimentare celor 2.200 de locuri, medicilor li se vor plăti doar consultaţiile acordate”.

„Şi nu este deloc adevărat că în regim de tură-contratură nu se poate face un program de şapte ore, mai ales că programul medicului cu pacienţii poate începe şi la ora 7.00 dimineaţa”, a mai spus Olimpia Buzia.    

„Contractul Cadru a fost deja publicat în Monitorul Oficial, iar până la 1 Mai se mai pot purta negocieri pentru nuanţarea clauzelor. Dar nu se mai pot introduce, din acest moment, alte clauze”, a mai spus preşedintele CJAS, apreciind că medicii de familie gălăţeni nu au în acest moment nici un motiv să nu încheie contractele cu CJAS, pe bază de act adiţional.

„De ce să sufere pacientul? Astfel se va îmbunătăţi calitatea actului medical şi li se va face loc în sistem şi viitorilor medici de familie”, a conchis Olimpia Buzia.

Sfatul redacţiei: nu vă îmbolnăviţi!

Din spusele medicilor de familie, am înţeles următoarele: dacă vă prezentaţi la cabinet, veţi fi consultaţi, dar nu vi se vor elibera medicamente compensate şi gratuite.

Dacă situaţia nu se va rezolva până după Paşti, adică în cazul în care medicii de familie nu vor fi rechemaţi la negocieri, aţi putea plăti, la fel ca în privat, până şi consultaţia – un fapt dezavantajos şi pentru pacient, dar, până la un anumit punct şi pentru medicul de familie.

Aşa că cel mai bine ar fi ca noi, asiguraţii, să fim sănătoşi tun şi să nu avem nevoie, în perioada următoare, nici de medicamente compensate şi gratuite şi nici de concedii medicale.

Sau pur şi simplu să ne odihnim, în permanenţă, pe un morman de bani şi să nu avem nevoie de nicio compensare sau gratuitate. Numai că aceste deziderate nu prea corespund realităţii, nu-i aşa, iar situaţia este din ce în ce mai albastră!

Doar nu era să treacă Paştile fără să primească şi asiguratul gălăţean un cadou, dacă tot i se reţine, lunar, din salariu, contribuţie pentru fondul de Sănătate!

Bine ar fi ca în sistem să se facă în curând pace, fără ca noi, asiguraţii, să avem de suferit!

Citit 1461 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.