Deşi măsurile de austeritate bugetară nu sunt încă, legal, bătute în cuie, angajaţii din învăţământ ar putea să primească nu doar salarii mai mici, dar şi indemnizaţii de concediu reduse.
Inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă ne-a declarat că nu ştie ce bani vor primi dascălii pe concediul de odihnă din vară, dar că „de redus, se reduce”.
„Nu ni s-a făcut o instruire special pe acest capitol. Cel mai probabil, săptămâna aceasta ni se va comunica de la minister. Nu ştiu după ce criterii se va aplica diminuarea”, ne-a mai spus şeful ISJ Galaţi.
La rândul său, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Valeriu Diculescu, spune că „din câte ştiu eu, indemnizaţia de concediu se va diminua cu acelaşi procent (25 la sută, n.r.), deşi nu este încă nimic oficial”.
Acesta pune sub semnul întrebării legalitatea eventualei măsuri. Asta deoarece indemnizaţia aferentă concediului de odihnă se stabileşte în funcţie de salariul primit în ultimele trei luni complete de muncă, respectiv martie, aprilie şi mai, perioadă în care angajaţii din sistem şi-au primit salariile integral.
Ba mai mult, sindicalistul atrage atenţia că o reducere a indemnizaţiei de concediu ar crea discriminare:
„Unii angajaţi şi-au luat zile de concediu şi în timpul anului şcolar, fiind plătiţi conform legii, integral. Nu vor restitui banii, dar dacă celorlalţi li se aplică reducerea se încalcă legea”, mai spune sindicalistul.
„Nu se ştie dacă se va reduce”
La nivelul municipiului Galaţi, şcolile au trimis Primăriei necesarul pentru plata indemnizaţiilor de concediu, iar instituţia a făcut solicitarea la Ministerul de Finanţe şi aşteaptă OK-ul pentru plata lor.
„Avem asigurat necesarul pentru acoperirea salariilor lunii iunie, dar, în ceea ce priveşte concediul, nu ştim dacă ministerul are fonduri pentru plata lor integrală sau parţială. Cel mai sigur, ca şi anul trecut, profesorii vor primi mai întâi lichidarea pe luna iunie şi abia apoi indemnizaţia de concediu, oricât ar fi aceasta”, ne-a declarat directoarea economică din cadrul Primăriei Galaţi, Doina Stamate.
În funcţie de vechime, personalul didactic auxiliar şi nedidactic, beneficiază de un concediu de odihnă mergând de la 21 şi până la 28 de zile, în timp ce cadrele didactice au un concediu de cel puţin 62 de zile lucrătoare.