Noi durate de rezidenţiat

Noi durate de rezidenţiat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Durata rezidenţiatului este acum mai mică, în cazul multor specialităţi medicale! Măsura a fost anunţată din timp de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila - inclusiv în vizita făcută la Galaţi pe 13 iulie, cu ocazia preluării a 4 spitale de către Consiliul Judeţului. Modificările s-au făcut prin Ordinul ministrului Sănătăţii 1041 din 2010, care vine să modifice un act cu valoare legislativă similară, emis în 2008.

Minim 3 ani, maxim 6

„Cea mai scurtă durată de pregătire în specialitate a rămas 3 ani, iar cea mai lungă perioadă este de 6 ani. Nu va mai exista rezidenţiat cu durata de 7 ani”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Prin această măsură se încearcă o aliniere la normele europene în domeniu - există deja un act normativ care stabileşte durate de rezidenţiat mai scurte decât cele acceptate până acum în România - şi o revitalizare a sistemului medical sărăcit de medici specialişti.

Cele mai mari durate de pregătire

„Conform normelor vechi, ca sa obţină specializări în chirurgie generala, chirurgie cardiovasculară şi neurochirurgie, medicii erau nevoiţi ca, după cei 6 ani de pregătire universitară, să mai înveţe, în plus, încă 7 ani. În prezent, pentru a obţine aceste specializări, durata de pregătire este de 6 ani”, potrivit comunicatului citat.

De la 6 ani la 5

Dacă unii dintre viitorii medici specialişti consideră că un rezidenţiat de şase ani este suficient de scurt, alţii se vor bucura cu siguranţă să afle că rezidenţiatul pentru care vor da admitere în toamnă nu va mai dura 6 ani, ca până acum, ci se va întinde pe doar 5 ani.

Într-o astfel de situaţie sunt cei care vor să urmeze:  cardiologie, chirurgie pediatrică, chirurgie toracică şi chirurgie plastică - microchirurgii reconstructive.

De la 5 ani la 4

Rezidenţiatul în alergologie şi imunologie clinică s-a scurtat cu un an, de la 5 la 4 ani. La fel s-a întâmplat şi cu rezidenţiatul în următoarele specializări: boli infecţioase, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, genetică medicală, geriatrie şi gerontologie, hematologie, medicină sportivă, nefrologie, neonatologie, neurologie şi neurologie pediatrică.

Tot rezidenţiat care va dura 4 ani în loc de 5 vor urma şi absolvenţii de medicină care vor să facă: pneumologie, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radioterapie, recuperare, medicină fizică şi balneologie şi reumatologie.

Perioade de pregătire neschimbate

Există şi absolvenţi de medicină care n-au prea mare motiv să se bucure de scăderea duratei de rezidenţiat. Perioadele de rezidenţiat au rămas neschimbate pentru:

•    anestezie şi terapie intensivă (5 ani),

•    farmacologie clinică (4 ani),

•    medicină de familie (3 ani),

•    medicină de urgenţă (3 ani),

•    medicină internă (5 ani),

•    medicina muncii (4 ani),

•    oncologie medicală (5 ani),

•    pediatrie (5 ani),

•    chirurgie generală (6 ani),

•    chirurgie maxilo-facială (5 ani),

•    chirurgie vasculară (5 ani).

Citit 1023 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.