Proiecte moarte din lipsă de bani

Proiecte moarte din lipsă de bani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cabinetul stomatologic, centrul de permanenţă şi locuinţele sociale din Negrileşti rămân deocamdată la stadiul de intenţie *

La dispensarul din comuna Negrileşti - amplasat într-o aripă a fostului sediu al Primăriei, acum mutat într-o clădire nouă, cu etaj, gresie şi tradiţionalele termopane - cam bate vântul. Nu pentru că nu ar fi pacienţi, dimpotrivă - dovadă cei peste 2.000 de oameni înscrişi -, ci pentru că există multe spaţii goale, nefolosite. Sunt multe încăperi în care praful face casă bună cu vechile scaune, acoperite cu muşama verde sau roz, de pe vremuri, din sălile de aşteptare ale dispensarelor.

Boilerul electric, de încălzire „instant” a apei de la chiuvetă, arată că nu există apă caldă curentă, iar sobele de teracotă indică lipsa centralei termice… Spaţii nefolosite!

„Şi este păcat! S-ar putea folosi mai bine aceste spaţii”, ne spune medicul de familie Zamfir Carp (FOTO 2). De altfel, medicul i-a propus primarului câteva schimbări, cu care edilul Viorel Răcăşanu a fost de acord, în principiu. Când însă vine vorba de bani, lucrurile se cam complică… 

„Noi am fi vrut să ne mutăm alături, iar aici să se înfiinţeze un cabinet stomatologic, am înţeles că deja sunt cereri, dar e nevoie de bani”, spune medicul Carp, despre unul din cele trei proiecte moarte (din lipsa fondurilor) înainte de a se naşte.                             

Uşile interioare şi tâmplăria de lemn a camerelor nefolosite contrastează cu cele de termopan, de la cabinetul medical „de la faţă”. De altfel, întreaga clădire arată foarte bine văzută de „la stradă” - vopsită în portocaliu-ţipător (nu se poate spune portocaliu pedelist, întrucât primarul şi vicele sunt liberali!) -, iar tâmplăria este de termopan.

De după ferestre se văd jaluzele lamelare, moderne, iar de la aşa imagine te aştepţi  ca dotările moderne din interior să infirme proverbul cu „afară e vopsit gardul…”. Din păcate, însă, ferestrele care dau în curtea interioară şi uşile camerelor nefolosite sunt tot de lemn vechi.

Numărul mare de spaţii nefolosite din interior te face să te gândeşti că, de pildă, medicii din Negrileşti nu au nevoie de locuinţe de serviciu; de altfel, Negrileşti este una din cele 13 localităţi din judeţul Galaţi care nu a făcut nicio cerere, la începutul acestui an, când li s-a solicitat tuturor primăriilor să facă câte o scrisoare de intenţie cu numărul specialiştilor care ar avea nevoie de o locuinţă.

Ai spune că motivul este legat de faptul că toţi specialiştii au locuinţe! Din contră, însă, atât medicul, cât şi asistenta, dar şi toţi profesorii din comună fac naveta de la Tecuci! Iar un drum cu microbuzul costă 4 lei, deci, într-o zi, dus-întors, aceşti oameni scot din buzunar câte 8 lei, bani pe care nu îi decontează nimeni - cel puţin în cazul medicilor!

Dacă ar avea locuinţe de serviciu în comună, lucrurile ar sta altfel.  Însă pentru amenajarea de locuinţe de serviciu în incinta dispensarului - clădire împărţită „frăţeşte” cu poliţia din sat -, ar fi nevoie de bani, care nu sunt din cauză de criză! Iată un al doilea proiect care ar fi „însănătoşit sănătatea” din Nicoreşti, dacă ar fi existat fonduri.

De altfel, tot din cauza lipsei de fonduri, a mai „picat” un proiect legat de sănătatea comunei, cel de-al treilea: „Am fi vrut să facem un centru de permanenţă, în care am fi deservit pacienţii de la noi, din Negrileşti, dar şi din Munteni, Tălpigi, Ţigăneşti şi Ungureni… Însă nu au fost fonduri…”, ne povesteşte medicul Zamfir Carp.

Ar fi bine să nu te îmbolnăveşti!

În lipsa banilor, medicul Zamfir Carp face ce poate: „Avem mulţi pacienţi cu afecţiuni… Cel mai des întâlnite sunt afecţiunile cardio-vasculare, hipertensiunile, accidentele vasculare cerebrale… Avem şi persoane cu TBC, sunt luaţi în evidenţă…”.

Asistenta Maricica Mariş completează: „majoritatea celor cu TBC beau şi nu respectă condiţiile minime de igienă. Avem grijă şi de copii, dar nu au prea multe probleme. În prezent sunt înregistraţi 26 de bebeluşi, cu vârsta cuprinsă între zero şi un an. Avem şi trei persoane care fac dializă”.

Dispensarul este deschis trei zile pe săptămână: „eliberăm şi reţete compensate şi/sau gratuite. Avem o farmacie în comună care dă astfel de medicamente. Fosta farmacistă chiar dădea medicamente şi celor care veneau de la Tecuci, căci acolo nu se eliberau medicamente şi veneau oamenii aici. Eu am sesizat atunci, iar acum cu noua farmacistă nu se mai întâmplă aşa ceva”, spune medicul.

De ce ar avea nevoie dispensarul? „Ei, discuţia ar fi lungă. Ne încălzim cu sobe, nu avem apă caldă… dar mai degrabă ne-ar trebui un electrocardiograf”, spune medicul Zamfir Carp.

Însă, în lipsa banilor necesari pentru dotări şi amenajări, sănătatea comunei Negrileşti se bazează mai mult pe noroc. Adică, să ai norocul să nu te îmbolnăveşti!

Citit 526 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.