V-aţi gândit vreodată că locuitorii din zona de Centru a oraşului ar trebui să fie cei mai fericiţi dintre gălăţeni? Doar locuiesc în aşa numita „zonă zero”, unde aproape toate ar trebui să li se cuvină.
De fapt, dacă am pune pentru prima oară piciorul în Galaţi – un oraş cunoscut în ţară pentru gloria sa economică, fie ea şi apusă - perspectiva unei plimbări în zona de centru ne-ar trezi tot soiul de vise şi de aşteptări. Ne-am aştepta la o zonă în care, la fiecare pas, se găseşte câte ceva care să îţi ia ochii.
Am vrea un Centru al diversităţii importate prin Portul aflat la doar câteva minute de mers, aglomerat peste măsură. Totodată ne-am fi imaginat un Centru curat şi aflat într-un permanent proces de înnoire. Din toate astea, miercuri dimineaţă noi am regăsit doar aglomeraţia.
Un gigant muşuroi de cârtiţă…
…asta i s-ar putea părea unui turist centrul Galaţiului. Din gropile destupate pentru realizarea proiectului ISPA pe Brăilei şi pe Şcolilor sau pentru definitivarea staţiei de epurare de la P-uri se iţesc utilaje sau cabluri care parcă stau gata să te înhaţe, ca braţele caracatiţei gigantice lui Jules Verne.
În zadar se primenesc cei care locuiesc prin zonă. Mulţi dintre ei toacă mărunt din buze atunci când păşesc în faţa casei, pe strada transformată de lucrători în drum de ţară. Ştim că toate aceste săpături sunt necesare, dar la fel de sigur ştim că nimeni nu ne poate obliga să ne şi placă situaţia prezentă.
Pasajul pietonal, vandalizat iar şi iar
Trecătorii care au drum prin Centru „taie” adesea strada Brăilei prin pasajul de la Hotel Dunărea. Evită astfel aşteptarea parcă nesfârşită de la semafoare şi scapă de minutele lungi în care traversatul devine doar un ideal îndepărtat.
Renovat periodic de municipalitate, culoarul care trece pe sub strada Brăilei redevine în foarte scurt timp o toaletă publică. Vandalizările repetate ale pasajului – în care „ pictorii” de graffitti semnează fără teamă şi în care vitrinele publicitare zac sparte şi neexploatate - fac să pară de neînţeles eforturile Primăriei de a pavoaza partea exterioară a pasajului cu flori. Dar pentru gălăţeni nu mai e un secret că pe afară-i vopsit gardul…
Ce ne spune starea în care se află pasajul? Că avem încă printre noi o mulţime de gălăţeni necivilizaţi, care, vandalizând spaţiul public, îşi bat joc de proprii bani, colectaţi de stat sub formă de impozite şi reinvestiţi în insfrastructură.
Cărţilor nu li se face niciodată frig
În faţa fostului complex Romarta, anticarul Eugen Solomon, a cărui poveste v-am mai spus-o într-o ediţie precedentă a ziarului nostru, vinde cărţi pe tarabă.
Ne spunea încă de atunci că oameni cu greutate din Galaţi i-au promis să îi amenajeze o tonetă în care să-şi poată desfăşura nobilul comerţ ferit de frigul iernii. Din păcate, prima noastră discuţie cu anticarul a avut loc în urmă cu mai bine de doi ani.
Şi acum, ca şi atunci, Eugen Solomon este tot la tarabă şi mare ne-ar fi mirarea dacă nu va face şi iarna lui 2010 în aceleaşi condiţii. Trist, mai ales că nu vinde cartofi, ci cunoaştere.
Mai mult, omul se plânge că taraba pe care a avut-o i-a fost ridicată şi i s-a dat în loc un modul pe care nu-şi poate expune bine volumele. Dar oricum gălăţenii cumpără din ce în ce mai puţin.
Viaţa de noapte e totuna cu somnul?
Ne-am mirat că niciunul dintre cititorii veniţi la chioşc nu s-a mai plâns, de această dată, de motocicliştii cărora le place să facă zarvă de strada Domnească. Nici pe şoferii care-şi scot bolizii sau rablele la „liniuţe” nu i-a mai reclamat nimeni.
Totuşi, ei există şi n-au renunţat la obiceiurile gălăgioase şi periculoase. Dar poate că locatarii din zonă s-au mai obişnuit cu gălăgia şi au ajuns să o considere o parte a celor mai multe dintre nopţi.
Sau poate că străzile săpate la fiecare doi paşi le-au mai domolit, momentan, amatorilor de adrenalină înclinaţia spre viteză.
N-a venit nimeni să se plângă de faptul că s-au tăiat din teii de la intrarea pe Domnească dinspre Brăilei. Deşi, aşa cum cotidianul nostru remarca şi în trecut, arborii sunt simbolul străzii care, la rândul ei, e o emblemă a oraşului.
Dar grijile ISPA şi gropile surpriză sunt în top. Aşa că nici nu mai scriem aici despre ele. Am făcut-o şi o vom face, zilnic, aşa cum ne-au cerut cititorii din tot Galaţiul, nu numai cei din centru.
Tristeţe în piaţă
În piaţa de legume şi fructe din spatele Şcolii Nr. 26 e linişte. Cu ceva timp în urmă, preţurile practicate aici erau mai mari chiar decât cele din Piaţa Ancora. Acum, abia dacă sar cu câteva zeci de bani peste cele din Piaţa Centrală.
Totuşi, cumpărătorii nu se îngrămădesc, iar în momentul în care ne văd, vânzătorii preferă să-şi aranjeze marfa decât să ne bage în seamă. Abia dacă găsim unul, care nu prea are dispoziţie să apară la ziar. Dar stă de vorbă cu noi:
„Nu vine lumea, ne spune el. Avem şi hala acoperită, dar care e goală. Nimeni nu vrea să-şi închirieze tarabă, pentru că nu facem vânzare. De ce? Nu ştiu ce să zic…”, spune bărbatul, în timp ce se întoarce spre taraba proprie.
La uşa halei acoperite dorm doi câini. Nu păzesc nimic. Şi-au ales un loc ferit, unde să nu-i deranjeze nimeni.
