* O gălăţeancă a îndurat 19 ani de bătaie * O alta rămânea cu zilele pe străzi, împreună cu cei 3 copii ai ei, de frica soţului care benchetuia în casă * Părinţii femeilor bătute n-au mişcat un deget să le susţină în faţa soţilor agresivi * Centrul Social Comunitar pentru Mamă şi Copil Abuzat al Fundaţiei Familia e singurul loc în care se pot refugia, alături de propriii copii, gălăţencele abuzate de soţi * Vânătăile pe care le vedeţi pe trupul unei femei abuzate sunt nesemnificative faţă de rănile din sufletul unei soţii batjocorite şi al unei mame care nu-şi poate feri pruncii de bătaie *
Dacă am deschide bine ochii, am vedea că oamenii din jurul nostru trăiesc drame chiar mai tulburătoare decât cele descrise în peliculele hollywoodiene de gen. Vorbim, printre altele, despre cazurile femeilor care cad pradă furiei soţilor, ani de-a rândul.
Într-o perioadă în care se vorbeşte tot mai mult despre combaterea violenţei în familie, „Viaţa liberă” vă aduce două poveşti de viaţă care vă vor aminti ce înseamnă într-adevăr durerea, însingurarea, frica, dar şi puterea de a îndura totul, de a lupta şi de a spera.
Două femei, două vieţi şi acelaşi coşmar
Femeile pe care soţii le rup în bătaie au o şansă de evadare din infernalul trai zilnic: Centrul Social Comunitar pentru Mamă şi Copil Abuzat al Fundaţiei Familia (FOTO 2). Acest loc a fost special creat pentru a le primi pe femeile care nu mai suportă bătăile şi pleacă de acasă, cu copii cu tot.
Aici le-am găsit şi pe femeile despre care vă vorbim astăzi. Le vom numi Andreea şi Alina, deşi acestea nu sunt numele lor reale. Le protejăm identităţile pentru că aşa şi-au dorit şi pentru că societate gălăţeană nu este încă pregătită să le privească fără prejudecăţi pe ele, care au suferit deja destul pentru a mai fi şi arătate cu degetul.
Una dintre ele a trecut de 40 de ani, cealaltă, de 30. Ambele au mai mulţi copii. Amândouă şi-au iubit soţii, care le-au călcat în picioare. În cele din urmă au înţeles, şi una, şi cealaltă: dacă nu pleacă de acasă, riscă să fie omorâte în bătaie, alături de copii.
Aşa că au mai luat o dată viaţa de la capăt şi au redevenit oameni, după ce ani lungi au fost doar umbrele învineţite şi speriate ale unor bărbaţi alcoolici care nu s-au comportat niciodată ca soţi sau taţi.
A fost iubire? 19 ani în garsoniera groazei
Prima care ne-a spus poveste ei este gălăţeanca pe care noi am numit-o Andreea. E laborantă la o şcoală din oraş, are 4 copii, cei mai mari în vârstă de 19 şi 17 ani. Nici ceilalţi nu sunt chiar mici: unul e în clasa a IV-a şi un altul în prima clasă de gimnaziu. A locuit alături de soţul ei, într-o garsonieră din Micro 40, nu mai puţin de 21 de ani. Timp de 19 ani, a mâncat bătăi pe care nu le va uita niciodată.
„A fost bine doar în primii doi ani. Apoi a început să bea, puţin câte puţin. Lucra ca maistru în Combinat şi, înainte să vină ziua de salariu, devenea alt om”.
„Imediat ce lua banii, dispărea vreo câteva zile, fără să ne lase, mie şi copiilor, niciun leu. Când apărea, în serile următoare, era beat. Nu-i convenea mâncarea. I-am explicat că din salariul meu atât pot să cumpăr. Aşa au început oalele şi farfuriile în cap şi toate celelalte bătăi”, ne povesteşte Andreea.
Părinţii n-au făcut nimic
„Îi bătea şi pe copii şi evident că ieşea un ditai scandalul în casă şi pe scara blocului. Şi l-am iertat, timp de 19 ani. Aşa suntem noi făcute, nu ştiu”.
„Acum îmi dau seama că niciodată nu-i părea rău că dă în mine, deşi venea să-şi ceară iertare. Atunci nu îmi dădeam seama. La un moment dat, n-am mai vrut să suport, dar unde era să mă duc, cu toţi cei patru copii? Toţi mă întreabă de ce am făcut toţi copiii? Ei bine, i-am făcut şi gata. Cu ce ne mai ajută judecăţi de genul ăsta acum?”
Ne-am gândit că părinţii Andreei şi, de ce nu, chiar cei ai soţului agresiv, ar fi putut aplana conflictele şi aduce liniştea în casa celor doi. „Nici vorbă, ne spune Andreea. De câte ori am discutat cu soacra mea, ea a găsit o cale să mă scoată pe mine responsabilă pentru tot, deşi eu luam bătaie, nu băiatul ei. Iar părinţii mei n-au fost niciodată de acord cu relaţia”.
„Când m-am dus să le spun că tot timpul sunt vânătă de bătaie, mi-au spus că e treaba mea, eu mi-am ales viaţa asta. Şi n-au făcut nimic. Abia acum mă mai ajută câte puţin, cu câte un ban din când în când, dar nimic nu mai e ce-a fost.”
Acum, coşmarul s-a terminat. Andreea şi cei 4 copii ai ei sunt în grija Fundaţiei Familia.
„La un moment dat, m-am dus la şcoală aşa umflată de bătaie şi colegii mi-au zis: «Gata! Pleci de acasă în clipa asta!». Mi-am făcut curaj, am plecat şi am găsit locul acesta. Pe fostul soţ nu l-am mai văzut decât pe stradă, de câteva ori. Nu ne-a căutat nici pe mine, nici pe copii”, conchide Andreea. Îşi pune toate speranţele în copiii ei. Poate că măcar pentru ei viaţa va fi mai blândă.
„Şi acum mi-e ruşine să povestesc!”
Povestea Alinei este, de asemenea, încărcată de durere. S-a căsătorit cu un bărbat pe care l-a iubit şi cu care a avut 3 copii. Unul are acum 14 ani, un altul 12, iar mezinul 8 ani.
„Am avut o tarabă, de unde câştigam cât să putem trăi. Soţul a lucrat şi el ca şofer, apoi şi-a pierdut serviciul şi a ajuns în construcţii, unde s-a apucat de băut. De aici au început necazurile… Numai cât văd undeva pe masă un pahar de alcool, mă apucă tremuratul, că îmi aduc aminte cum a fost”, îşi aminteşte Alina.
Beat mort mai tot timpul, soţul era din cale-afară de violent. „Când venea acasă beat, eu luam copiii şi fugeam unde vedeam cu ochii. Câte trei zile şi trei nopţi dormeam pe străzi şi prin scări de bloc, pe unde apucam, fie iarnă, fie vară. Nu stăteam aproape de blocul nostru, că s-a mai întâmplat să coboare noaptea după ţigări sau după mai multă băutură, ca să-şi continue cheful, şi abia am scăpat de el”, îşi aminteşte femeia.
Ne spune că îi e ruşine să ne mai povestească. Îi explicăm că este ultima persoană de pe lumea asta căreia ar trebui să îi fie ruşine. Aşa că îşi face curaj şi continuă.
Mamă a 3 copii, vânată de cămătari
„Eu n-am avut cu cine vorbi despre asta. Niciodată. Am ţinut totul în mine. Am plâns singură, asta a fost singura mea mângâiere. Pe părinţii mei nu i-a interesat soarta mea. Mi-au spus că, dacă m-am măritat, e treaba mea. Iar părinţii lui, ce să zic… beau până nu-şi mai controlau funcţiile fiziologice şi-i găseai adormiţi în mizerie. Cu ce să mă ajute ei? Şi soţul ne bătea în continuare şi pe mine şi pe copii”.
Iar lucrurile au mers din rău în mai rău. „A început să se împrumute de la cămătari, ca să facă cinste şi să îşi îmbrace prietenii de beţie cu haine de piele şi tot felul de alte lucruri scumpe. Şi cămătarii, ştiind că el n-are bani, veneau la taraba mea şi-mi luau banii încasaţi. Şi eu cu ce să mai ţin casa?”.
Când n-a mai putut suporta şi a aflat de adăpostul Fundaţiei „Familia”, Alina şi-a luat copiii şi a plecat de acasă. Soţul nu i-a căutat niciodată.
Acum încearcă să îşi redeschidă taraba şi să îşi găsească din nou un rost. E încă tânără şi are copii la care trebuie să se gândească şi pe care să încerce să îi ferească de nenorocirile care i-au distrus ei tinereţea.
Sperăm că povestea nu merge mai departe
Cele două femei despre care vă scriem au scăpat de calvar. În sufletele şi minţile lor vor rămâne, însă, toată viaţa coşmarurile din anii în care au fost strivite în bătaie şi în care s-au temut ori de câte ori îşi auzeau bărbaţii întorcându-se acasă.
Bine ar fi ca seminţele furiei şi violenţei taţilor să nu fi găsit teren fertil în sufletele copiilor care, la rândul lor, îşi vor întemeia familii. Poate că, cel puţin în cazul acestor două familii devenite monoparentale, lanţul suferinţei s-a rupt aici.
Rămân cine ştie câte gălăţence care trăiesc asemenea coşmaruri chiar în aceste zile. Lor le dorim să-şi găsească repede puterea de a sfărâma legăturile vicioase cu bărbaţii care, în loc să le iubească, le calcă în picioare, zi după zi, visele, demnitatea, frumuseţea şi sănătatea.
Recuperarea femeii abuzate durează
* Ne trebuie o lege care să sprijine soţia abuzată şi să-l constrângă pe agresor să-şi schimbe comportamentul *
„De la caz la caz, recuperarea psihică a unei femei abuzate poate dura până la jumătate de an. E un proces complicat. Principala noastră problemă, în acest moment, este faptul că nu avem o lege care să le permită autorităţilor să îi sancţioneze pe soţii agresivi. În plus, ar fi nevoie de o prevedere care să îi oblige pe soţi să se prezinte la şedinţe de consiliere, care să îi ajute să îşi rezolve problemele”, ne spune psihologul centrului, Cristina Lechinţan.
O singură şansă
În momentul de faţă, la Centrul Social Comunitar pentru Mamă şi Copil Abuzat al Fundaţiei Familia (a cărui adresă preferăm să nu o facem publică, pentru siguranţa beneficiarilor) se află 6 mame şi 14 copiii. Cu toţii au parte de masă, cazare şi consiliere de specialitate, ne informează preşedintele Fundaţiei Familia, Mariana Robea.
Uneori, soţii agresivi le găsesc pe femei şi le ameninţă. Alteori, obişnuite deja cu bătăile, femeile se întorc la soţii violenţi, simţind un gol inexplicabil în viaţa lor.
Semn că oricât de dureroase ar fi rănile trupului, mutaţiile pe care le suferă sufletul unei femei care trăieşte o astfel de viaţă sunt mult mai grave şi au uneori consecinţe tragice.
