Ce e mai vechi decât Nicolae la Primărie? Hruba din parcare!

Ce e mai vechi decât Nicolae la Primărie? Hruba din parcare!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ediţia din 19 martie, „Viaţa liberă” semnala faptul că în parcarea de lângă Primăria Municipiului, pe strada Logofăt Tăutu, se surpase asfaltul pe suprafaţa a două locuri de parcare. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, declara atunci că  municipalitatea bănuieşte că acolo ar fi o hrubă, motiv pentru care a cerut Proiect SA să verifice, iar dacă supoziţia Primăriei se confirmă, autorităţile se vor adresa Ministerului Culturii pentru a găsi împreună soluţia.

La rândul său, reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, consilierul Marius Mitrof, ne-a confirmat că în acea zonă sunt indicii clare că există o hrubă: „Ne-am deplasat la faţa locului şi am constatat o construcţie din cărămizi subţiri, iar undeva, la aproximativ doi metri adâncime, se poate vedea o boltă şi puţin din golul de sub aceasta”.

Acolo era limita oraşului

„Zona în care a apărut această hrubă constituia, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, limita oraşului Galaţi, dincolo de biserica Vovidenia, spre Grădina Publică fiind grădini, plantaţii de cereale, livezi şi vii. Posibil ca această hrubă să fi fost construită pe terenul cumpărat de vreun negustor, sau o persoană înstărită în perioada de dezvoltare a oraşului ca Porto-Franco, însă nu este exclus să fie o hrubă care să aibă legătură cu biserica Vovidenia din apropiere”, spune Marius Mitrof, adăugând: „Cărămizile subţiri, care se pot vedea, erau materiale de construcţie folosite cu precădere până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cel târziu 1875. Interesantă este şi construcţia, atât cât se vede, care naşte destule semne de întrebare. De abia după efectuarea cercetărilor arheologice se va putea spune mai multe despre această descoperire”.

Zona are un potenţial arheologic imens

„Pentru că această zonă este una foarte veche a oraşului, potenţialul arheologic este unul imens şi de aceea Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional, în temeiul Ordonanţei de Urgenţă nr.43 din 2000, privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată în 2006, a solicitat Primăriei Galaţi, în mod special primarului îndrituit cu anumite obligaţii în cazul unor descoperiri arheologice întâmplătoare, să sisteze orice lucrări şi să contacteze o instituţie de specialitate pentru efectuarea de cercetări arheologice preventive ale acestei descoperiri. Fiind o lucrare pe domeniul public, costurile vor fi suportate de către municipalitate”, declară consilierul Mitrof. Avem convingerea că lucrurile vor demara în regim de urgenţă, având în vedere procedurile de obţinere a autorizaţiei de săpătură de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, dar şi faptul că locul se află pe o stradă foarte circulată.

 

Citit 2693 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2012 00:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.