* Doar şase centre de tratament oncologic pentru peste zece mii de copii bolnavi şi o supraspecializare desfiinţată fără noimă * La grupa de vârstă 1-14 ani, s-a dublat numărul cazurilor de tumori maligne * Depistarea precoce, o şansă pentru continuarea copilăriei * Cine s-o ofere ?! *
Cancerul este un diagnostic-sentinţă care nu e rezervat doar adulţilor. Sunt ucişi şi copii de acest veritabil flagel, şi - ce cumplit ! - nu puţini.
O sumă de factori cauzatori şi predispozanţi sunt de vină pentru o creştere continuă a numărului de bolnavi de cancer şi din păcate, incidenţa acestei patologii este în creştere şi în cazul copiilor.
În ciuda acestui fenomen alarmant, reţeaua de oncopediatrie din România continuă să se rezume la doar şase centre de diagnostic şi tratament al bolilor oncologice la copii, situate în centre universitare tradiţionale: Bucureşti (două), Iaşi, Cluj, Timişoara şi Tg.Mureş. La nivelul judeţelor, nu există nici măcar câte un singur medic oncopediatru, ceea ce este inacceptabil.
De ce?
În urmă cu cinci ani, absolut nejustificat, a fost desfiinţată singura modalitate de specializare în acest domeniu, care în intervalul 1990- 2000 a purtat numele de “competenţă”, iar ulterior de “supraspecializare” cu durata de doi ani.
Conform normelor în vigoare, oncologia pediatrică ar trebui practicată de oncologi având pregătirea de bază medicina internă, însă medicina internă a copilului este pediatria. Drept urmare nici un proaspăt specialist oncolog medical nu s-a aratat amator să practice oncopediatria, realizând că nu îşi poate asuma riscurile legate de tratamentele oncologice la copil şi rezolvarea competentă a complicaţiilor posibile, mai ales la vârste mici.
Pe de altă parte, medicul pediatru nu are pregatirea oncologică necesară practicării oncopediatriei. Aşadar, oncologul care tratează adulţi nu are pregătirea necesară practicării hematologiei şi oncologiei pediatrice, iar pediatrul nu are pregătirea oncologică necesară practicării oncopediatriei.
Conform normelor în vigoare, singura soluţie este specializarea în ambele specialităţi, aşa cum au procedat puţinii oncopediatri din România.
Din ce în ce mai mulţi copii cu cancer
Referindu-ne strict la judeţul Galaţi, categoria de vârstă la care în ultimul deceniu s-a dublat numărul cazurilor de tumori maligne este 1-14 ani.
"La copiii între 0-1 an, dacă în anul 1995 s-a înregistrat un singur caz de tumoră malignă, în 2003 erau luate în evidenţă alte cinci cazuri. La sfârşitul anului 2006, încă trei noi cazuri de tumoră malignă la copii au fost diagnosticate la sugari.
Pe ansamblul grupei 1-14 ani, în anul 1995 au fost 14 cazuri noi de boli oncologice, dar, în 2006, numărul acestora ajunsese la 35, ceea ce arată o creştere destul de importantă", apreciază directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Costinela Georgescu.
Potrivit unei alte surse, în 2006, din cele 35 de cazuri, 11 au fost leucemii, iar 26 alte forme de cancer. Evoluţia crescătoare a morbidităţii oncologice s-a menţinut şi în 2007, fiind înregistrate 65 de cazuri noi, dintre care 19 de leucemie.
Şi, la nivel naţional, este vorba de mii de copii care sunt trataţi de leucemii, limfoame şi alte forme de cancer. Astfel, potrivit rapoartelor Centrului Naţional de calcul şi Statistică Sanitară, dacă în 2005, erau tratate peste 1.300 de cazuri de cancer la copiii sub un an şi peste 7.300 la cei cu vârste între unu şi 14 ani, în 2006, au fost înregistrate 2.100 de cazuri şi respectiv 8.575.
În lume sunt depistaţi anual 250.000 de copii cu cancer, dintre care doar 20 la sută au acces la tratamente, iar incidenţa bolii este, în medie, de 8-16 cazuri noi pe an la suta de mii de locuitori.
În România este chiar mai mare, de 9,5 cazuri noi/100.000 locuitori! Cea mai mare incidenţă este la grupa de vârstă 15-19 ani: 15,8 la suta de mii de locuitori. Cu toate acestea, la noi în ţară nu există încă un registru national pentru cancer în care să fie centralizate datele statistice din întreaga ţară şi, pe baza acestora, să se poată stabili o strategie eficientă în domeniu.
Lipsa medicilor oncopediatri la nivel judeţean nu permite depistarea precoce a bolilor canceroase la copii în condiţiile în care, în stadii incipiente, multe dintre acestea sunt vindecabile. De aceea, mulţi dintre copii cu boli oncologice beneficiază tardiv de tratament şi adesea inutil.
Şi nu există cuvinte care să poată descrie drama unui copil aflat în această situaţie şi a părintelui său care şi-ar da propria viaţă pentru a o salva pe cea a copilului său.
Copiii, mai puţin „importanţi” decât bolnavii adulţi?
Doar cel mult jumătate dintre copiii bolnavi de cancer, trataţi în România, au şanse de supravieţuire. Spre deosebire de reţeaua de asistenţă medicală destinată adulţilor bolnavi de cancer, cea pentru copii este mult inferioară. Nu dispune de mijloace de diagnostic la fel de performante (de ex. RMN sau anumite analize de laborator), iar pentru radioterapie, bieţii copii bolnavi (extrem de chinuiţi) sunt plimbaţi între spitale.
Şi chiar dacă protocoalele de tratament pentru micuţi sunt similare celor din străinătate, lipsesc medicamente performante, precum Daunoblastin, necesar în curele de citostatice. Testele performante de citogenetică şi biologie celulară, inaccesibile la noi, ar putea depista cu precizie stadiul bolii acestor copii, iar tratamentele moderne, aplicate ţintit, le-ar putea prelungi viaţa.
De aceea, fie că se vrea a se recunoaşte, fie că nu, şansele de supravieţuire a copiilor cu afecţiuni oncologice trataţi în străinătate sunt mai mari. Dar, din nefericire, prea puţini dintre aceşti copii, cărora le e dat să fie încercaţi de o cumplită cumpănă, au posibilitatea de a urma tratamente în străinătate.
Motivele? Majoritatea familiilor acestora nu îşi pot permite deplasarea şi tratamentul pe cont propriu, iar cu aprobarea Ministerului Sănătăţii nu pot ajunge deoarece în România protocoalele de tratament sunt aceleaşi cu cele din străinătate. Aşteptăm ca noul ministru al Sănătăţii, deja confruntat din greu cu nerealizările predecesorilor săi, să aibă în vedere, cu prioritate, şi drama copiilor bolnavi de cancer.
