Copiii străzii, în curtea Şcolii „Nicolae Mantu”

Copiii străzii, în curtea Şcolii „Nicolae Mantu”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproape zilnic, o şcoală din Galaţi îşi ţine obişnuitele activităţi în condiţii paradoxale pentru o instituţie de acest tip. Şcoala Nr.1 „Nicolae Mantu”, structură a Şcolii 40, e situată vizavi de Mc’Donalds, lângă intersecţia Străzii Brăilei cu linia de tramvai.

Într-o coastă a zidului stă ademenitor un cazinou. Nu foarte departe se află unul dintre „magazinele de vise”, care comercializează halucinogene. Iar în intersecţie se adună grupuri de copii care întind mâna după un bănuţ.

Asta atunci când nu au grijă să ţină la gură punga de aurolac din care trag cu nesaţ. Vecinii lor de circumstanţă, din şcoală, i-au acceptat aşa cum sunt, dar nu mai ştiu până unde pot merge cu toleranţa.

Goniţi de colo-colo

Cu siguranţă, pentru cei cinci-şase tineri, obişnuiţi de-ai intersecţiei, şcoala nu înseamnă mai mult decât curtea instituţiei de învăţământ de alături.

Directoarea Dana Mitan îi ştie pe copii de vreo cinci ani, de când s-a reabilitat unitatea de învăţământ. Unii ar fi fugit de la ţară, de la părinţii lor. Iarna, cât e frig, se aciuiază pe unde pot. Nu îi vede foarte des. Şcoala nu i-a judecat, a încercat, pe cât posibil, să le mai netezească traiul.

„Acum trebuie să tot aibă 14-15-16 ani. Sar gărduţul de la stradă, pe acolo, exact la colţ. Vin cu pungile la gură sau cu bidoanele de prenadez. Slavă Domnului, nu ne-au făcut niciodată probleme, dimpotrivă, sunt paşnici. De regulă, nu se adună aici în timpul programului, dar după-amiezile, sâmbăta, duminica şi aproape toată vara se mută în curtea şcolii. Nu avem niciun mijloc să îi îndepărtăm din curte”, ne povesteşte directoarea.

Instituţie fără pază

Structură a unei alte instituţii, Şcoala „Nicolae Mantu” nu este păzită, ziua, de nicio persoană abilitată. Instituţia (clădirea, nu curtea întreagă) e supravegheată de un paznic doar pe timpul nopţii. Zidul scund ce împrejmuieşte şcoala poate fi escaladat cu uşurinţă.

„De curând, au început să patruleze mai des poliţiştii comunitari. Unul chiar a venit la şcoală şi ne-a lăsat numărul de telefon, să apelăm dacă se întâmplă să nu fie exact în zonă când e nevoie. Ba chiar a vorbit cu copiii de la intersecţie, atenţionându-i să nu mai intre în curte”, ne spune directoarea.

Incursiune pe deasupra zidului

Pe poliţistul comunitar nu l-am zărit. În schimb, în timp ce doamna directoare ne arăta curtea, unul dintre „protagonişti” a sărit zidul şi a venit agale spre noi.

Dacă nu ar fi vorbit, haina sport din imitaţie de piele, cercelul din ureche şi blugii curăţei nu l-ar fi trădat în niciun fel. Răspunzând la întrebări, şi-a trădat incoerenţa. Bidonaşul, pe care îl ghicim a fi de prenadez, nu e îndeajuns de bine ascuns în buzunarul pantalonilor. Se întoarce, încet, la ceilalţi doi parteneri, unul mai tânăr şi altul mult mai în vârstă, care n-au avut de data asta curajul să intre în curte.

Copiii de clasa a VI-a, abia ieşiţi în pauză, spun, zglobii, abia astâmpărându-şi goana: „Doamnele profesoare ne-au interzis să ne apropiem de ei sau să intrăm în vorbă cu ei.”

O altfel de convieţuire

Convieţuirea mai mult de nevoie decât de voie dintre comunitatea şcolii şi tinerii care inhalează din punga colorată nu se opreşte la incursiunile celor din urmă în curtea primitoare.

„Dacă elevilor le rămân cornuri sau cutii de lapte ne gândim să le păstrăm pentru ei. De Crăciun le-am făcut şi lor pacheţele şi le-am împărţit”, povesteşte directoarea despre micile gesturi ale colegilor de catedră.

De altfel, directoarea îşi aminteşte că, doar o singură dată, nişte voluntari americani veniţi în vizită la un ONG din Galaţi s-au interesat de aceştia şi i-au chemat la un joc de fotbal chiar în curtea şcolii.

O magazie, posibil focar de infecţie

Directoarea se teme că ceea ce a început ca un gest firesc de ajutorare a tinerilor pe care îi văd aproape zilnic să nu devină un coşmar. „Au intrat de câteva ori şi într-o magazie dezafectată din curtea şcolii, că am găsit lacătul rupt, probabil mai dorm acolo. Şcoala 40, de care aparţinem, a solicitat Primăriei, acum mai mult timp, casarea magaziei şi a anexei acesteia, dar se pare că cererea a rămas împotmolită undeva. Ne-ar ajuta dacă în locul lor s-ar ridica un gard destul de înalt. Cu cât cele două construcţii se vor dărâma mai repede, cu atât mai rapid scăpăm de nişte posibile focare de infecţie”, atenţionează conducerea şcolii.

Unde este Protecţia Copilului?

Pe de altă parte, nici cu mizeria lăsată de popasurile dese în curte nu se mai descurcă personalul şcolii. „Atunci ce să mai vorbim că şi simplii trecători aruncă resturile peste gardul şcolii, că le vine mai uşor”, se miră directoarea.

Odată, tinerii din intersecţie şi-au adus în curte nişte fotolii ponosite de căpătat. Acum au putrezit de-a binelea, s-au amestecat cu celelalte resturi şi nu le poate ridica nicio femeie de serviciu. Iar primăvara, când se dezmorţesc toţi microbii, stă să vină.

„Am solicitat Ecosalului să vină în mod special să ne ajute. Tot îi mai aşteptăm. Le-am mai cerut şi un container, cu pubelele mici din şcoală nu mai facem faţă”, mai spune conducerea Şcolii Nr.1.

Semnalul de alarmă al şcolii se îndreaptă tot către situaţia copiilor din intersecţie. Una dintre „fetele străzii” cerşeşte, pe ploaie, pe vânt, cu un copilaş în braţe. Toleranţa arătată de şcoală vizavi de ei nu compensează nici pe departe grija pe care alte instituţii ar trebui să o poarte acestor tineri.

Explicaţii foto:

1 – Coşmeliile în care au intrat copiii străzii şi mizeria lăsată de ei sunt un posibil focar de infecţie, susţine directoarea şcolii

2 – Ce-a mai rămas din prenadezul inhalat de copiii străzii e aruncat în curtea şcolii

3 – Hainele nu îl trădează, dar în buzunarul blugilor ascunde sticla de prenadez

Citit 3093 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.