Vineri, pe patru octombrie, în Piaţa Centrală, începe cea de-a XII-a ediţie a Târgului de Toamnă. În cele trei zile de târg, producătorii vor expune fructe şi legume, produse agricole, produse de panificaţie şi patiserie, flori şi produse de alimentaţie publică, iar Primăria municipiului Galaţi anunţă că nu vor lipsi nici meşterii populari, cu produse tradiţionale. „Recomandăm gospodinelor care au început pregătirea cămărilor pentru iarnă să păstreze loc pentru produsele pregătite de sutele de expozanţi care vor veni la sfârşitul săptămânii, în Piaţa Centrală, la a XII-a ediţie a “Târgului de Toamnă”", se arată într-un comunicat al Primăriei Galaţi. Nu vor lipsi nici mustul, nici micii şi nici berea. Sărbătoarea va fi întregită de cântecele şi dansurile pregătite de Ansamblul “Doina Covurluiului” şi Fanfara Centrului Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi”. A XII-a ediţie a Târgului de Toamnă este organizată de Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA, Consiliul Municipiului Galaţi, Consiliul Judeţului Galaţi, Direcţia pentru Agricultură Galaţi, Camera Agricolă a Judeţului Galaţi şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi. La ediţia trecută au participat 317 expozanţi din Galaţi şi din ţară (producători, societăţi comerciale, întreprinderi familiale şi persoane fizice autorizate), iar peste două treimi dintre aceştia au venit cu legume şi fructe.
La sfârşitul săptămânii avem Târg de Toamnă în Piaţa Centrală: Muzică, mici, bere şi foarte mulţi comercianţi Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: