Legea zilierilor a fost modificată. Angajatorii, avertizaţi de inspectorii de muncă

Legea zilierilor a fost modificată. Angajatorii, avertizaţi de inspectorii de muncă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La doi ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 52, care reglementează munca desfăşurată de către zilieri, aceasta a suferit recent mai multe modificări, după cum anunţă Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, într-un comunicat de presă.

Potrivit noilor reglementări, beneficiarii lucrărilor desfăşurate de zilieri pot fi nu doar firmele, ci şi persoanele fizice, persoanele fizice autorizate şi întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale sau al întreprinderii familiale. Modificările legislative prevăd o protecţie sporită a muncii zilierilor minori, fiind astfel corelate cu prevederile Codului Muncii. Instruirea zilnică a zilierului, riscurile şi pericolele la care poate fi expus trebuie consemnată, de acum înainte, în fişa de instruire colectivă. Zilierii vor putea fi plătiţi nu numai la sfârşitul fiecărei zile de lucru, dar şi la sfârşitul perioadei activităţii, în baza acordului scris al părţilor. Activităţile de manipulare de mărfuri şi cele de curăţenie şi întreţinere pot fi prestate de către zilieri numai în următoarele domeniile de activitate: agricultură, vânătoare şi pescuit, exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultura şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter cultural, manipulări de mărfuri.

De asemenea, se prevăd sancţiuni contravenţionale pentru beneficiarul care nu pune la dispoziţia zilierului echipament de protecţie şi mijloacele tehnice necesare desfăşurării activităţii şi, în plus, urmează să se introducă Registrul de evidenţă a zilierilor în formă electronică.

Citit 2639 ori Ultima modificare Luni, 11 Noiembrie 2013 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.