Tradiţionalul pelerinaj de Florii, sâmbătă după-amiază. Restricţii de trafic pentru şoferi

Tradiţionalul pelerinaj de Florii, sâmbătă după-amiază. Restricţii de trafic pentru şoferi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mâine, creştinii ortodocşi din Galaţi pornesc în tradiţionalul pelerinaj de Florii. La 15.30, preoţi şi credincioşi, purtând stâlpări de finic, icoane, prapori şi făclii, pleacă de la biserica "Vovideania" (din spatele Primăriei), de la capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ (din strada Mihai Bravu) şi dinspre Aşezământul social-filantropic eparhial “Sf. Vasile cel Mare” (de pe strada Basarabiei). Cele trei grupuri de pelerini se vor întâlni în faţa Catedralei Arhiepiscopale, unde va avea loc slujba Vecerniei cu Litie şi binecuvântarea ramurilor de salcie, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”.

Circulaţia rutieră va fi închisă între orele 16.00 şi 17.00, pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între Basarabiei şi Melchisedec Ştefănescu (fostă Vultur).

Şi la Tecuci, de ora 17.00, "pelerinii se vor îndrepta spre Catedrala "Sfântul Mucenic Gheorghe şi Sfântul Iachint de Vicina", pe bulevardul Gheorghe Petraşcu - dinspre bisericile “Sf. Ioan Botezătorul” şi “Înălţarea Domnului”, pe bulevardul 1 Decembrie - dinspre bisericile “Adormirea Maicii Domnului” şi “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi pe str. Ştefan cel Mare - dinspre bisericile “Sf. Voievozi Vechi” şi “Sf. Ierarh Nicolae”", se arată în comunicatul remis redacţiei de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei "Dunărea de Jos", pr. Gabriel Molocea.

Citit 1668 ori Ultima modificare Joi, 10 Aprilie 2014 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.