REPORTAJ în Micro 38 - cartierul GUNOAIELOR, maidanezilor, GARAJELOR şi TÂLHARILOR (FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

REPORTAJ în Micro 38 - cartierul GUNOAIELOR, maidanezilor, GARAJELOR şi TÂLHARILOR (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Mizeria ne omoară”

Începând de la intrarea în piaţă şi până la Şoseaua de Centură, aproape că nu există centimetru pătrat de asfalt, beton sau ciment unde să nu existe măcar un ambalaj aruncat la voia întâmplării. De unii copaci mai vezi rezemate bucăţi de tablă veche, roşiatică, în timp ce grădinile din faţa blocurilor sunt pline de saci menajeri, aruncaţi cel mai probabil de locatarii cărora le-a fost prea lene să se deplaseze până la container. Paradoxal, în jurul containerelor este o curăţenie exemplară, aşa cum ar trebui să fie şi în restul cartierului. Fie că este vorba de nepăsarea oamenilor ori de lipsa de acţiune a celor de la ECOSAL, cartierul este plin de resturi menajere pe fiecare centimetru.

Trotuarele arată ca după război

Aproape fiecare pas făcut în Micro 38 trebuie să fie unul grijuliu. Trotuarele cartierului sunt pline gropi, în unele zone acestea fiind reale cratere. Nici cu cele din faţa magazinelor alimentare nu se înţeleg mai bine cei din zonă, acestia fiind rupte, găurite, iar în caz de ploaie sau ninsoare devin adevărate patinoare. „Merg cu teamă. Am şi baston, dar tot îmi e frică să merg, aşa că mai mult îmi târâi picioarele, ca să fiu sigură că nu mi se întâmplă nimic rău”, ne spune o pensionară.  Cu toate că aleile pietonale sunt refăcute la câţiva ani, munca pare de proastă calitate, dat fiind că trotuarele se deteriorează foarte repede.

„De garaje când scăpăm?"

Dacă, în majoritatea zonelor oraşului, garajele au fost demolate, cartierul Micro 38 a rămas codaş şi la acest capitol. Uitaţi de autorităţi, cei din zonă se întreabă cât vor mai trebui să sufere până când cineva la va acorda şi lor atenţie. „Cel mai greu le este bătrânilor, care se deplasează cu mare dificultate printre maşinile parcate pe trotuare, pe lângă blocuri. Avem zeci de garaje, iar mulţi proprietari îşi ţin maşinile tot afară. Să se facă ceva şi la noi, asta vrem!", ne spune o doamnă. 

Până la soluţionarea acestei probleme, multe dintre grădinile blocurilor au fost transformate în parcări pentru maşinile celor din cartier.

Tâlharii de ocazie profită de graba oamenilor

Pentru că se grăbesc să ajungă acasă după o zi de muncă sau după o seară în oraş cu prietenii, atât tinerii cât şi părinţii sau bunicii din cartier aleg, de multe, ori, să scurteze drumul prin tronsoanele dintre blocuri. Însă, contrar aşteptărilor, cel mai scurt drum este, de multe ori, şi cel mai periculos. La adăpostul întunericului oferit de proasta funcţionare a iluminatului public, tronsoanele au început să fie populate de oameni ai străzii şi de tâlhari, care abia aşteaptă victima perfectă. Dacă, la început, aceştia atacau doar femeile, copiii şi bătrânii, acum nu se sfiesc să scoată cuţitul sau vreo bâtă nici la cei mai solizi, din câte ne spun cei din zonă

„Unei prietene de-ale mele i-au furat lanţul şi au încercat să o violeze. Erau trei bărbaţi, care au încolţit-o. Nici acum nu ştie cum a reuşit să scape!”, ne spune Andreea, o tânără care locuieşte în Micro 39.

Haitele de maidanezi îi sperie pe oameni

Odată cu evenimentul începutului de an în Galaţi, partida de FedCup dintre România şi Spania, la tenis feminin, toţi câinii din preajma patinoarului au fost redirecţionaţi spre alte zone ale oraşului. Una dintre aceste zone este chiar piaţa din Micro 38, unde numărul maidanezilor era deja suficient de mare. „Îmi e frică uneori să merg până la pâine. Dacă îi număr pe toţi, sunt cel puţin 50 de câini între blocul şi brutărie, care e la 200 de metri distanţă. Păi, noi pentru ce mai plătim taxă de ecarisaj, dacă ei sunt liberi pe străzi? Şi mai şi muşcă, că umblă în haite şi sunt periculoşi”, ne-a spus Ionică Ivanciu.

Fie că sunt în parc, printre tarabe, în grădinile din faţa blocurilor, printre garaje sau chiar în faţa Şcolii 33, câinii maidanezi din Micro 38 sunt chiriaşii permanenţi ai zonei. Ba, mai mult, nici cu sterilizarea lor nu se stă prea bine, din moment ce în ziua întâlnirii cu cititorii (joi n.a.), chiar în spatele chioşcului de ziare erau mai mulţi pui pe care îi mângâia un copil.

Locul de joacă arată jalnic

În Micro 38 nu sunt prea multe parcuri. Dacă cel din apropierea depozitului a fost inaugurat cu mult fast la începutul mandatului lui Marius Stan, cel din capătul pieţei a fost lăsat uitării. Băncile sunt scorojite, iar când te aşezi pe ele te murdăreşti, în loc să te odihneşti. Leagănele cu lanţuri sunt ruginite, iar majoritatea se mai ţin, la propriu, de un fir de aţă, fiind astfel un pericol real pentru copiii care vin să se joace acolo.  „Îmi e teamă să îmi las copilul acolo. Unul dintre leagăne e rupt, iar celelalte nu mai au mult. Ca să nu mai vorbim de lemnul de pe ele, care e vechi, putred de la ploi şi ninsori. Totul scârţâie, e vechi, cum să fie acela loc de relaxare? Dacă vrem să se simtă copilul bine, ori mergem la cel de lângă depozit, ori în alte cartiere. Aşa e la noi, în Galaţi”, ne spune o mămică.

Într-un cartier plin de oameni, nici după-amiaza nu se umple parcul. Poate doar vara, când se mai adună copiii să joace fotbal, iar bătrânii îi privesc de pe băncile vechi.  Însă nici atunci nu se întâmplă asta în fiecare zi. „Acum copiii stau mai mult în casă, la calculator. Ce e drept, nu îi putem învinui. Unde să se joace? Printre maşini, printre gunoaie? Sau să se dea în leagăne ruginite? Degeaba se bagă bani în tunel sau alte minuni, noi avem nevoie de alte lucruri în Galaţi”, ne mai spune o doamnă.

Citit 3519 ori Ultima modificare Duminică, 22 Februarie 2015 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.