Cum scăpăm de durerile de cap

Cum scăpăm de durerile de cap
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu de puţine ori, durerile de cap apar în cele mai nepotrivite momente şi ne chinuie până peste poate. Şi dacă, de regulă, ele nu sunt decât episoade trecătoare de disconfort, există şi situaţii în care durerile repetate de cap - intense sau difuze - indică afecţiuni foarte grave, cum ar fi tumorile cerebrale.

Din acest motiv, este bine să vă anunţaţi medicul de familie mai ales atunci când durerile de cap se declanşează din ce în ce mai des şi cedează tot mai greu.

Stresul - riscul universal

Durerile de cap cauzate de stările prelungite sau foarte intense de tensiune se manifestă printr-o stare de apăsare la nivelul frunţii şi tâmplelor, stare ce poate cuprinde şi ceafa sau gâtul. Uneori, durerea este însoţită şi de sensibilitate sporită la lumină sau zgomot - un factor greu de evitat mai ales pentru gălăţeni, dat fiind faptul că măsurători relativ recente au indicat că nivelul decibelilor pe străzile principale este unul mult prea mare. Aşa că nu vă miraţi dacă, după o zi stresantă la birou şi o jumătate de oră petrecută în trafic, vă doare capul!

În primă instanţă, administrate corect, medicamente ca aspirina sau ibuprofenul, care se eliberează fără prescripţie medicală, pot reduce intensitatea durerii de cap cauzate de stres. Însă, în cazul în care durerea nu cedează de tot în maxim 24 de ore este necesară prezenţa la medic, mai ales dacă starea de rău e însoţită de febră, stări de greaţă şi vomă sau simptome ale unui accident vascular (tulburări de mers sau menţinere a poziţiei corpului, amorţeală la nivelul feţei sau membrelor, deficienţe de vedere instalate brusc etc).

Chinul migrenelor

Durerile de cap cunoscute sub denumirea de migrene sunt mult mai severe decât cele determinate de stres. Durează mai mult de 4 ore şi îl pot chinui pe pacient şi până la 72 de ore, în lipsa unui tratament corespunzător. De multe ori, înainte de declanşarea durerii localizate iniţial doar pe o parte a capului, bolnavul suferă de tulburări ale vederii - flaşuri luminoase, puncte negre, distorsiune a imaginilor.

Femeile sunt mai expuse migrenelor, dar şi bărbaţii pot suferi de pe urma ei, mai ales dacă au o moştenire genetică în acest sens. Adolescenţii sunt, de asemenea, mai vulnerabili în faţa durerilor de cap.

Există o serie de factori care pot declanşa migrena: consumul de cafea, ciocolată sau vin roşu, mese neregulate, lipsa sau excesul de somn, lumina intensă sau mirosurile puternice şi fumul de ţigară.

Durerile de cap la copii

Şi la copii stresul este un factor important care poate provoca cefalee. Chiar dacă cel mic este o fire activă şi nu stă locului o clipă, gândiţi-vă că rezistenţa sa la efort fizic şi intelectual nu este similară cu cea a unui adult. Astfel, programul şcolar încărcat, lecţiile combinate cu activităţi sportive solicitante, spre exemplu, i-ar putea da celui mic, la propriu, dureri de cap.

În primă instanţă, i se pot administra paracetamol sau ibuprofen, în conformitate cu indicaţiile terapeutice de pe prospect sau cele indicate de farmacist. Se poate recurge şi la aplicarea unei pungi cu gheaţă, dar această manevră trebuie realizată cu atenţie.

În general, nu este indicat să aplicaţi gheaţă în zona sinusurilor. Dacă însă durerea de cap persistă sau dacă ea apare în urma unei lovituri, e necesar să consultaţi medicul.

Citit 1264 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.