La Târgu Bujor, culegătorii au urcat în vii încă de pe 31 august, chiar cu o zi mai devreme decât anul trecut şi nu s-au dat în lături de la muncă.
„Luni s-au cules 60 de tone, iar în următoarele două zile, cam câte 100 de tone, a precizat directorul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Viti-Vinicolă Târgu Bujor., dr. ing. Cristina Simion (foto 3). Era momentul potrivit, concentraţia de zahăr era bună, iar dacă am mai fi aşteptat butucul ar fi început să tragă apă din strugure. Aşa că am început culesul la soiurile fetească albă, fetească regală şi aligote”.
Cu găleţile, pe deal la vie
Ritmul alert în care ciorchinii ajung de pe butuc în utilajele de prelucrare li se datorează şi celor peste 100 de oameni care, începând cu ora 7.00 dimineaţa, trudesc printre rândurile de vie. Staţiunea are 80 de angajaţi permanenţi, dar în perioade cum ar fi cele de legat şi cules îşi suplimentează efectivele.
„Păi, eu sunt din Iveşti, de unde-s palatele alea ţapene, ne spune Gabriel Hurdui. Alţii sunt de prin Bacău, Neamţ, dar din Târgu Bujor nici unul. Eu vin aici în fiecare an. Iau 45 de bani pe găleata, iar pe zi faci 80, 90 sau 100 de găleţi, în funcţie de cât de tare tragi”.
Se adună în jurul nostru şi alţi culegători dornici să apară la ziar. Dar nici n-apucă bine să termine ce au de spus că se şi aude o voce joasă şi hotărâtă. ”Hai, la rânduri toată lumea!”.
După ce au umplut două găleţi cu ciorchini, culegătorii vin cu pas grăbit, cu câte una în fiecare mână, până la tractor. Aici, un alt lucrător le ia găleţile, le goleşte într-o remorcă ataşată tractorului şi le returnează culegătorului. Fiecare dintre ei strigă numărul găleţilor culese, număr pe care un bărbat îl trece la caiet. Nu e nici miezul zilei şi se aud cifre mari: 56, 67 şi chiar 70.
Strugurii de masă cu boabă mare şi neagră se pun în coşuri, lângă tractor. Se lasă liniştea şi se mai aud doar numerele găleţilor, mereu în creştere. Culegătorii trag din greu, pentru că, la urma urmei, e vorba despre câştigul lor.
Pe localnici nu îi trage aţa spre butuc
„Din păcate, nu reuşim să îi convingem pe localnici, măcar pe cei la legea 416, să vină la legat sau la cules de vie. Aşa că trebuie să aducem oameni din altă parte, cărora să le asigurăm trei mese pe zi şi transportul strugurilor, dacă îi plătim şi în natură. Şi dacă într-o zi plouă şi nu se poate culege, tot trebuie să le asigurăm mesele”, mai spune directorul Staţiunii.
Spre prânz, numai pe dealurile pe care am urcat noi erau peste 50 de oameni ieşiţi la muncă, iar aceasta nu era singura porţiune de pe cele 360 de hectare de vie ale Staţiunii în care se culegea.
Din păcate, din câte am înţeles, producţia de struguri este mai slabă decât anul trecut – un lucru deloc îmbucurător, mai ales pe timp de criză, când nici vânzările de vin (oricât de bun) nu mai sunt ce-au fost.
