Decizia de a le lăsa fără asistent personal pe bolnavii care fac hemodializă este una cu profunde consecinţe. Mulţi dintre cei care beneficiau de ajutor la domiciliu se găsesc acum într-o situaţie foarte grea, deoarece le este foarte greu să aibă grijă de ei înşişi.
Este şi cazul lui George Purcariu, în vârstă de 49 de ani. Acesta face hemodializă din 2009, iar asistent personal i-a fost, până joi, chiar soţia lui. În familia sa cuvântul dializă e unul prea cunoscut şi personal. Mama sa a fost şi ea supusă acestui tratament, iar acum o parte din fraţii lui trec prin acelaşi chin. "Suntem şase fraţi, iar patru dintre noi facem dializă. De la mama am moștenit problemele. Ce putem să mai facem?" s-a confesat George.
Din păcate, acesta a fost deja chemat în faţa comisiei de reevaluare, unde a aflat că nu va mai putea avea asistent personal, deoarece condiţia lui nu ar fi suficient de gravă pentru a necesita aşa ceva.
E nevoie de ajutor, chiar dacă nu pare
Aparenţele înşală, chiar dacă bolnavul arată în general bine, el are de cele mai multe ori stări de rău şi multiple probleme asociate dializei. George face dializă de trei ori pe săptămână la Centrul de Dializă din Brăila şi ne-a povestit cum decurge o zi obişnuită din viaţa sa, cu şi fără şedinţele de hemodializă.
Dimineţile încep toate la fel, George se trezeşte cu greaţă şi ameţeli, efecte adverse ale dializei şi începe să se pregătească pentru plecarea la Brăila de la ora 10,30. Şedinţa de hemodializă începe abia la ora 12,00 şi continuă, timp de patru ore jumătate, până la 16,00, timp în care sângele îi este curăţat de toxine. În jurul orei 17,30 George ajunge acasă, unde, din cauza slăbiciunii accentuate, nu poate să facă mare lucru, decât să stea în pat. Timp de două ore, după terminarea şedinţei de dializă, se confruntă cu diferite reacţii adverse, printre care mâncărimi şi pişcături greu de suportat.
"În ziua în care fac şedinţa de dializă nu pot să mă descurc deloc singur. Am nevoie de ajutor chiar şi să mă îmbrac. Nu pot să stau să-mi gătesc ceva sau să fac curăţenie prin casă."
Întrebat cum de descurcă în zilele în care nu trebuie să meargă la centru, acesta a recunoscut că, deşi reuşeşte să se deplaseze singur şi să mai iasă la o plimbare cu soţia, efectele dializei încă se simt. Oboseşte repede, nu poate sta mult în picioare şi e anemic.
Ca asistent personal soţia acestuia era plătită cu 1.300 de lei, însă în condiţiile date nu numai că George a pierdut ajutorul acesteia, ci şi banii pe care ea îi primea şi care erau de un real ajutor.
"Soţia mea va trebui să îşi găsească un loc de muncă, iar eu voi fi nevoit să mi petrec timpul singur, fără vreun ajutor."
George şi-ar dori ca lumea să înţeleagă că, dacă bolnavul dializat are o zi mai bună, din zece rele, nu înseamnă că nu are nevoie de ajutor. El speră că se va face dreptate pentru toţi cei care au rămas fără asistentul personal.
