Şcoala, pe aripile vântului politic

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Jumătate dintre directorii unităţilor de învăţământ din Galaţi sunt, practic, suspendaţi, de miercuri, prin ordinul ministrului Educaţiei, care a stârnit valuri la cele mai înalte niveluri. La Galaţi, 142 de directori au fost numiţi, până la începerea anului şcolar (1 septembrie), prin delegaţie. Cu alte cuvinte, este vorba despre 43 la sută din total funcţiilor de conducere ale instituţiilor de învăţământ gălăţene, ocupate de interimari, până la organizarea concursului propriu-zis.

Ordinul ministerului Educaţiei vine în contextul în care, în mai multe judeţe, unii directori au reclamat demiterea pe motive politice şi înlocuirea lor cu cei „potriviţi”. Numirea prin delegaţie sau detaşarea pe funcţia de director se face în cazul în care mandatul unui director a expirat şi încă nu poate fi organizat concurs sau dacă postul nu a fost ocupat în urma concursului.

Conform Statutului personalului didactic, în urma concursului, „funcţiile de director şi de director adjunct pot fi ocupate de personalul didactic titular, având cel puţin gradul didactic II şi vechime la catedră de cel puţin 5 ani, care se distinge prin calităţi profesionale, manageriale şi morale.” În ceea ce priveşte detaşările sau numirile prin delegaţie, criteriile nu sunt specificate.

Federaţia Educaţiei Naţionale a protestat vehement, spunând că, după noile reguli, ministerul va fi cel care va numi oamenii „potriviţi”. Şi ministerul îşi justifică poziţia exact cu argumentele de care e acuzat.

Un comunicat postat ieri pe siteul edu.ro explică faptul că ordinul vine în întâmpinarea cererilor din teritoriu şi a fost emis tocmai „pentru a se putea îndeplini acest deziderat, respectiv depolitizarea şcolii româneşti.” Adică verificarea corectitudinii respectării "locale" a criteriilor după care sunt numiţi directorii.

Noua Lege a Educaţiei Naţionale, odată intrată în vigoare, urmăreşte şi aceasta să elimine influenţa directă (nu şi simpatiile însă) a politicului asupra şcolii. În 45 de zile de intrarea în vigoare a actului legislativ, directorii înregimentaţi politic vor trebui să aleagă între calitatea de membru de partid şi funcţia de conducere în instituţia de învăţământ.

Deocamdată, însă, bătălia politică nu prea lasă loc raţiunii. Şi nici calmului necesar muncii. Dar, a început şcoala!

Citit 772 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.