
Marian Săvăstru
Biletul zilei - Încă un câştig
Luni, 14 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
Am bifat vineri încă un bilet câştigător, drept dovadă că am început destul de bine anul 2013. La Bilbao – Vallecano am simţit că nu e rost de egal, iar oaspeţii şi-au luat toate punctele de pe terenul bascilor, în timp ce pontul de peste două goluri la meciul din Ţara Galilor, a fost bifat încă din minutul 20, când cei de la Prestatyn conduceau cu 2-1, final 3-3. Am bifat o cotă excelentă (2,00) la Dijon – Le Mans, gazdele au câştigat lejer, scor 3-0, aşa cum am antic ...
Adversari de Liga Campionilor pentru Oţelul în cantonamentul din Spania
Vineri, 11 Ianuarie 2013 17:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Viorel Tănase a stabilit programul pregătirilor din acest intersezon, trupa roş-alb-albastră urmând să efectueze două stagii de pregătire centralizată, la Poiana Braşov şi Marbella (Spania). Elevii lui „Tase” se vor pregăti în Galaţi, de mâine până miercuri, joi fiind programată plecarea către Poiana Braşov, locaţia primului cantonament, care va dura 12 zile. Oţelul va disputa primele partide amicale abia în cel de-al doilea cantonament, programat între 3 ...
Biletul zilei - Fără dezamăgiri
Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Din nou am pierdut la un singur meci, chiar dacă joia de regulă ne mergea bine. PAOK (locul 2 în campionat) a comis-o în Cupa Greciei, a pierdut cu 2-0 pe terenul unei formaţii aflate pe locul 14 în liga secundă. În rest, celălalt meci din Grecia a ieşit aşa cum am preconizat, atât la handicap, cât şi 1 pauză şi 1 final, Giannina câştigând cu 2-0 (1-0). Partidele din Spania au fost la fel de uşor de bifat, Barcelona a făcut spectacol cu Cordoba, scor 5-0, după 3-0 la pauză ...
Biletul zilei - Metodă de făcut bani pentru weekend
Vineri, 11 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
După ce a pierdut pe terenul ultimei clasate (e drept, cu gol în minutul 90), Antalyaspor nu mai merită să fie pe primul loc niciodată, ratând cea mai bună ocazie pentru a se instala în fruntea clasamentului. În rest, meciurile de pe biletul de miercuri au ieşit fluierând: Real Madrid a zdrobit-o pe Celta Vigo, scor 4-0 (a marcat câte două goluri pe repriză deşi ne ajungea şi câte unul), Braga a trecut cu 3-0 de Beira Mar în Cupa Portugaliei, iar Arabia Saudită s-a impus cu 2- ...
31 de fotbalişti prezenţi la reunirea Oţelului (GALERIE FOTO)
Joi, 10 Ianuarie 2013 13:55 | Publicat în SPORT
Antrenorul Viorel Tănase a reînceput de joi munca alături de echipa roş-alb-albastră, 31 de fotbalişti fiind prezenţi la reunirea lotului. Principalele noutăţi au fost trei dintre jucătorii transferaţi în această iarnă, Astafei, Vancea şi Zaharia, plus doi fotbalişti veniţi în probe de la FCM Dunărea, Popescu şi Stelian Cucu. De asemenea, „Tase” a chemat şi trei juniori de la echipa secundă, Tudorie, Adăscăliţei şi Gohoreanu. Fotbaliştii străini Inkango, Didi, Sim ...
Jucătorii Oţelului se reunesc joi. Fanii echipei vor fi şi ei prezenţi
Miercuri, 09 Ianuarie 2013 16:00 | Publicat în SPORT
După ce au lăsat în urmă un an nu tocmai convingător, jucătorii pregătiţi de Viorel Tănase au programată joi, de la ora 10.30, la stadionul „Oţelul”, reunirea lotului pentru pregătirea părţii secunde a sezonului 2012-2013, în care trupa roş-alb-albastră luptă pe două fronturi, campionat şi "Cupa României". Oţelul a strâns 22 de puncte pe teren în primele 19 etape din Liga I şi este calificată în semifinalele Cupei României, unde se va confrunta cu Petrolul Ploieş ...
Mâine, reunirea lotului: Vin la Galaţi să câştige Cupa României
Miercuri, 09 Ianuarie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
Astafei şi Zaharia, transferaţi la echipa roş-alb-albastră în această iarnă, vor un trofeu încă din primul lor sezon la Oţelul
Oţelul a fost cea mai activă echipă de până acum pe piaţa transferurilor din România, reuşind să aconteze deja patru jucători pe care se va baza începând cu cea de-a doua parte a sezonului actual. Mijlocaşii de bandă Alexandru Zaharia şi Victoraş Astafei, mijlocaşul ofensiv Daud Gazale şi atacantul Robert Vancea sunt primele noutăţi car ...
Suporterii Oţelului au început o revoluţie online
Marți, 08 Ianuarie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
Petiţia prin care se cere transparenţă din partea conducerea clubului a adunat în primele trei zile aproape 800 de semnături din toate colţurile lumii
Prin iniţiativa de a demara o campanie de strângere de semnături pentru a demonstra acţionariatului şi executivului de la FC Oţelul că există un număr semnificativ de suporteri cărora le pasă de Oţelul şi care nu pot fi ignoraţi, fanii gălăţeni au declanşat o mini-revoluţie în mediul online. În doar trei zile ...
Biletul zilei - Malaga, ultima încercare
Marți, 08 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Cu toate că am reuşit să evităm cea mai mare bombă (Juventus a pierdut acasă cu Sampdoria, după ce a condus cu 1-0 cu om în plus pe teren), n-am putut fugi de gafa celor de la Lyon, eliminare din Cupă cu Epinal, din liga a treia franceză, Fiorentina a pierdut acasă pentru prima oară în acest sezon contra principalei favorite la retrogradare, Pescara. Degeaba au învins Benfica şi Parma, nu s-a mai putut face nimic în faţa unor surprize colosale. BILETUL ZILEILazio – Cata ...
"Salvaţi spiritul Oţelului": Fanii gălăţeni trec la fapte
Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
Suporterii Oţelul au emis un comunicat prin care îşi exprimă nemulţumirile faţă de ultimele evenimente petrecute la echipa şi anunţă că-şi vor apăra prin orice mijloace clubul favorit
După ce a început anul cu suspiciunile falimentului pentru Oţelul, alimentate de informaţiile despre tensiunile existente între acţionariat şi conducerea executivă, suporterii gălăţeni au început să-şi pregătească acţiunile prin care vor răspunde la situaţia existentă.Într-un co ...