SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Important este să participi! JuL a fost la un pas de finala Eurovision
Scris de Anca Melinte Marți, 26 Februarie 2013
Chiar dacă nu a reuşit să intre în finala Eurovision, pentru gălăţeanca Georgiana Moraru, pe numele de scena JuL este, fără îndoială, o performanţă faptul că a ajuns în semifinala unei competiţii naţionale de o asemenea anvergură. Poate că emoţiile şi faptul că este la început de drum şi-au spus…
Fumatul în spaţiile publice, interzis şi nu prea
Scris de Iuliana Chitic Marți, 26 Februarie 2013
Potrivit unei recomandări a Consiliului Uniunii Europene, toate ţările membre ar fi trebuit să pună în aplicare, până la 30 noiembrie 2012, legi care să-i protejeze pe cetăţeni împotriva expunerii la fumul de tutun în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport public. Astfel de…
Casa Mantu, la începutul sfârşitului. A dispărut gardul metalic
Scris de Victor Cilincă Marți, 26 Februarie 2013
Celebra Cenuşăreasă arhitectonică gălăţeană de pe strada Cuza nr. 44, cunoscută drept „Casa Mantu”, şi-a pierdut o bună parte din gardul din fier forjat! După cum am mai scris, în mandatul trecut, după un lung proces, Primăria a pierdut în favoarea proprietarului clădirii donate lui de o moştenitoare a pictorului…
Cum ne păstrăm sănătatea în ciuda vremii schimbătoare
Scris de Remus Basalic Marți, 26 Februarie 2013
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal, pentru evitarea îmbolnăvirilor. Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor sau folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt…
Creştem doar ca număr. Inteligenţa, tot mai scăzută
Scris de Remus Basalic Luni, 25 Februarie 2013
În pofida progreselor făcute de-a lungul timpului, unii experţi sunt de părere că oamenii îşi pierd capacităţile cognitive şi devin mai instabili emoţional. Gerald Crabtree, genetician la Universitatea Stanford, este de părere că declinul nostru intelectual este strâns legat de mutaţiile genetice negative. Potrivit lui Crabtree, capacităţile cognitive şi emoţionale…
Campanie umanitară: Ana Maria vrea o copilărie normală
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 25 Februarie 2013
Ana-Maria Tudor are 12 ani şi suferă de scolioză dorsolombară dextroconvexă, formă gravă, care necesită de urgenţă o operaţie. Ea este aşteptată pentru operaţie la o clinică din Bonn, Germania, însă are nevoie de 15.000 de euro, bani pe care familia sa nu-i deţine şi nu-i va putea strânge decât…
Apaterm face lumină în relaţia cu consumatorii. Căldura şi apa caldă se vor factura individual!
Scris de Maria Stanciu Luni, 25 Februarie 2013
Societatea furnizoare de agent termic Apaterm anunţă că va trece la facturarea şi plata individuală a căldurii şi apei calde, după modelul propus pentru Calorgal * Firmele de repartitoare sunt primele scoase din schemă de această reformă a sistemului Tot mai multe asociaţii de proprietari din Galaţi propun ca intermediarii…
81 de indemnizaţii pentru creşterea copilului, încasate ilegal
Scris de Iuliana Chitic Luni, 25 Februarie 2013
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) a început verificările pentru a-i depista pe beneficiarii indemnizaţiilor de creştere a copilului care încearcă să păcălească sistemul. „Legea prevede că în perioada în care încasează indemnizaţia şi sunt în concediu pentru creşterea copilului, beneficiarii nu trebuie să realizeze venituri profesionale supuse…
În judeţul Galaţi, 18.086 de pensii până la 350 de lei pe lună
Scris de Maria Stanciu Luni, 25 Februarie 2013
18.086 de pensionarii judeţului Galaţi, echivalentul a 13 la sută din cei peste 142.000 de pensionari aflaţi în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Galaţi, au venituri sub pensia minimă de 350 de lei pe lună. Cei 18.086 de vârstnici primesc îndemnizaţia socială pentru completarea pensiei minime. 11.500 sunt semeni cu…
Galaţiul nimănui! Barboşi, locul unde nu se mai întâmplă nimic
Scris de Liviu Ghinea Luni, 25 Februarie 2013
Orice cartier al Galaţiului, fie el unul central sau periferic, merită o şansă. Barboşiul însă parcă a fost cu totul uitat de autorităţile care au preferat să coboare în mocirla de la marginea Galaţiului numai atunci când au avut nevoie de ceva voturi. În ultimii ani, locuitorii de aici nu…
Uliţe din vremurile trecute. Cartierul Barboşi se scaldă în noroi până la gât
Scris de Iuliana Chitic Luni, 25 Februarie 2013
Străzile din cartierul Barboşi strigă disperate după ajutor prin intermediul locuitorilor care ne-au semnalat joi problemele cu care se confruntă. Au pus multe pe lista priorităţilor, dar au stabilit unanim că îşi doresc o palmă de asfalt care să le treacă prin faţa curţilor. Cârpeli pe cheltuiala locuitorilor Degetele de…
Atuul salariaţilor. Redirecţionarea celor 2 la sută din impozitul pe venit
Scris de Maria Stanciu Duminică, 24 Februarie 2013
Redirecţionarea celor 2 la sută din impozitul pe venit poate fi făcută, potrivit Codului Fiscal, de orice salariat care are un contract de muncă, pe baza formularului 230. Obligaţia revine şi celor cu venituri din alte surse. Suma poate fi dirijată către o organizaţie nonguvernamentală, o biserică sau la capitolul…
Centrele de zi, aproape de colaps. O rază de speranţă pentru copiii şi bătrânii nevoiaşi
Scris de Maria Stanciu Duminică, 24 Februarie 2013
Reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale, preoţii şi asistenţi de la centrele de zi ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos au făcut mari eforturi pentru a susţine şi continua activitatea centrelor de zi, în primele două luni ale lui 2013. În baza Legii 34, ele asigură servicii de asistenţă socială, medicală şi consiliere…
Sărbătoarea iubirii la români: Dragobetele sărută fetele
Scris de Roxana Artene Penciu Duminică, 24 Februarie 2013
În fiecare an, pe 24 februarie românii sărbătoresc Dragobetele, echivalentul Sfântului Valentin. Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii coincide din punct de vedere al calendaristicii ortodoxe cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea are însă origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii…
Incredibil! Marius Stan, suspectat că se ocupă şi de Primărie
Sâmbătă, 23 Februarie 2013
Află ce s-a mai întâmplat în ultima săptămână în Galaţi * Pâslaru şi Ciucă, urmăriţi de urşii din pădurile judeţului * Cum a ajuns Chebac să fie dat afară din Cudalbi Mai multe persoane din cadrul clubului Oţelul Galaţi s-au arătat deranjate, într-un cadru privat, de faptul că Marius Stan…
Au spus „Da” pentru o iubire de-o viaţă, între Sfântul Valentin şi Dragobete
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 23 Februarie 2013
Dorina şi Iulian Chiriac s-au căsătorit ieri şi aşteaptă cu nerăbdare să devină părinţi „Mi-am dorit să ne căsătorim de Sfântul Valentin, dar eu lucrez la deszăpezit şi mi-a fost frică. Dacă te cheamă, trebuie să te duci. Aşa am ales o dată mai spre primăvară, când e mai puţin…
Doctorul Doboş operează la parterul Turnurilor Gemene! Puneţi burţile sub lupă!
Sâmbătă, 23 Februarie 2013
Ploi de lacrimi amare (şi puţin sărate) au curs dis-de-dimineaţă în ligheanul cu mâncare al celei mai grase femei de pe planetă. La cei 47 de ani ai săi şi la cele 317 kilograme pe care le-a strâns, Paulline Potter din Statele Unite a plâns cu trei rânduri de lacrimi…
Chirugie estetică vulcanizatoare. Să dăm la pompă!
Sâmbătă, 23 Februarie 2013
După ce şi-a închis clinica de pe Brăilei, dr. Călin Doboş va lucra pe bani buni, cel mai probabil la o vulcanizare. Prin judeţ sunt o mulţime de gălăţeni singuri, dar focoşi, iar numărul cererilor de măriri de sâni şi ajustări de buze la păpuşi gonflabile este în continuă creştere.…
Adio taxă auto, bun venit bir nou! Află cât costă timbrul verde pentru maşina ta
Scris de Liviu Ghinea, Bogdan Codrescu Sâmbătă, 23 Februarie 2013
Începând din 15 martie, posesorii de autoturisme "beneficiază" de o nouă taxă Denumită „timbrul verde”, taxa îşi propune să armonizeze legislaţia românească cu cea europeană. Potrivit primelor date făcute publice de Guvern, această taxă va fi mai mică pentru unii dintre posesorii de maşini. Astfel, conform noii formule de calcul,…
Investiţii în dotări la Ambulanţă. Un milion de lei pentru gălăţenii cu infarct!
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 23 Februarie 2013
Fiecare ambulanţă de urgenţă va avea câte un dispozitiv mobil de compresii toracice * Investiţia de un milion de lei va fi suportată, din fonduri proprii, de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi * E nevoie mare de medici şi asistenţi, dar posturile rămân blocate, iar fondurile proprii nu pot fi…
Înscrisuri pe „garduri”. Faleza... politică?
Scris de Victor Cilincă Vineri, 22 Februarie 2013
Când cobori treptele monumentale placate cu marmură, de pe Faleza superioară spre Dunăre, poţi citi inscripţii mai mai vechi şi mai noi, căci gălăţeanul se exprimă şi pe… garduri! Dacă înainte de revoluţie întâlneai porcărioare, imediat după apăruseră desenate niscai zvastici, acum avem parte şi de mesaje politice. Astfel, recent,…
Achiziţiile centralizate pentru spitale se vor face pe regiuni
Scris de Remus Basalic Joi, 21 Februarie 2013
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, în perioada următoare vor începe procedurile de achiziţie la nivel centralizat atât pentru echipamentele şi materialele sanitare, cât şi pentru medicamentele destinate spitalelor de stat din România. Într-o conferinţă care a avut loc la începutul acestei săptămâni, secretarul de stat…
Campanie VL "Biserici istorice gălăţene": Altarul „Sf. Haralambie” - edificiu memorial
Scris de Maria Stanciu Joi, 21 Februarie 2013
Biserica „Sfântul Haralambie” este ctitorie a negustorilor gălăţeni zidită în 1848 * S-a ridicat pe trupurile gălăţenilor care au murit de holeră, motiv pentru care actualul Arhiereu al locului o numeşte "Biserică-memorial" * După 1998, a renăscut din propria cenuşă prin efortul vrednicului părinte paroh Gicu Pătraşcu Când a izbucnit…
Campanie VL "Tu ştii ce face administratorul tău?": Un rău-platnic a lăsat fără apă caldă o întreagă asociaţie
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 21 Februarie 2013
Datoria proprietarului Andra Ciucă este mai mare decât jumătate din întreaga datorie a asociaţiei * Afacerile familiei, piedică pentru plata întreţinerii? Asociaţia de locatari 154, de la blocul C1, de pe strada Alexandru Lăpuşneanu, a rămas din decembrie fără apă caldă, mai ales din cauza unui singur proprietar. Andra Ciucă,…