„De unde haos la Oţelul?”

„De unde haos la Oţelul?”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şeful clubului gălăţean, aflat în concediu, a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că situaţia de la Oţelul este calmă

Conducătorul „oţelar” care a anunţat acum câteva zile că îşi părăseşte temporar biroul a revenit ieri în prim-plan cu un comunicat de presă în care spune că jucătorii roş-alb-albaştri sunt cu plăţile la zi şi că, implicit, ideea de haos la gruparea dunăreană este exagerată.

„La FC Oţelul Galaţi nu domneşte haosul şi n-a fost destituit. În ciuda faptului că am declarat destul de limpede că mă aflu în concediu de odihnă şi că nu mi-am dat demisia, s-au vehiculat tot felul de lucruri care n-au nicio legătură cu realitatea.

Reiterez faptul că nu am de gând să demisionez de la Oţelul şi că, deşi mă aflu în concediu, sunt aproape de echipă. În această perioadă, de problemele clubului se ocupă, aşa cum am anunţat şi acum două zile, preşedintele Consiliului de Administraţie, domnul Ionel Borş.

Precizez, de asemenea, că jucătorii şi antrenorii sunt cu plăţile la zi, deci nu este motiv pentru a spune că este haos la echipa care reprezintă România în grupele Ligii Campionilor. Vă asigur că echipa se pregăteşte cu maximă responsabilitate pentru jocurile care urmează”, se menţionează în comunicat. Gurile rele susţin că Marius Stan va absenta astăzi de la jocul cu CS Mioveni. Oare nici în peluză nu se va afla?

Citit 1648 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.