* Cea mai frumoasă autostradă a sportului gălăţean în 2011 (traseul Giurgiu-Antal-Buş-Pena) le-a mărit microbiştilor locali speranţa de viaţă * Victoria cu FC Timişoara, în aşa-zisa finală a campionatului, a declanşat revoluţia roş-alb-albastră, aducând apoi bucuria cuceririi Supercupei României şi prezenţa în competiţia de lux intitulată Liga Campionilor *
Paraschiv (dreapta) şi timişoreanul Alexa, în duelul duelurilor care a uns Oţelul drept regina fotbalului românesc
Pena şi Antal, două borne importante ale finalei campionatului, au semnat contractul cu fericirea
Steagul roş-alb-albastru a fluturat liber începând din seara de 15 mai 2011
Uluitoarea mare de oameni care a cotropit terenul de joc după victoria cu Banatul nu mai are nevoie de niciun comentariu
Autocarul „oţelarilor” a fost blocat de miile de gălăţeni ieşite în stradă, ca la orice revoluţie autentică
Când bucuria îţi inundă sufletul, nu mai contează că stai în portbagaj sau pe roata de rezervă
Decernarea trofeului de campioni, momentul culminant al ediţiei 2010-2011 a Ligii I de fotbal
Al doilea trofeu din vitrina Oţelului, Supercupa României, clipe de extaz trăite alături de pugilistul de aur Lucian Bute
Ultima formulă de start din Champions League, înaintea deplasării de la Lisabona
Râpă şi compania şi-au trimis adversarii în Valea Plângerii
Petrecerea câştigării Ligii I s-a încheiat cu o bătaie pe bază de frişcă şi şampanie
15 Mai 2011. Istoria s-a scris mai repede decât ar fi putut s-o facă orice cronicar rutinat. Finala campionatului sugrumase sudul Moldovei, oameni care nu mai călcaseră de ani buni pe un stadion, inimi aprinse din Focşani, Brăila sau Buzău îşi făceau rost de un tichet pe neîncăpătoarea arenă din Ţiglina III. Cozile interminabile de la amărâtele case de bilete întreceau orice închipuire din perioada comunistă, iar mulţi dintre fanii Oţelului rămâneau pe dinafară. Se juca, aşadar, finala! Din punct de vedere financiar şi ca infrastructură, Timişoara zdrobea trupa lui Dorinel Munteanu din oraşul în care nu există bazin de înot, sală polivalentă şi nici măcar o amărâtă pistă de alergare. Dar cui îi mai păsa? Începuse meciul într-un vacarm egalat poate doar de duelul cu Juventus, din ’88. După primul sfert de oră, corner pentru roş-alb-albaştri. Viglianti catapultează mingea în sânul careului bănăţean, Antal sare ca o lăcustă şi-o plesneşte peste lanţul muntos Ghionea-Taborda: 1-0!!! Mai era o veşnicie până în minutul 95, iar după golul egalizator al lui Zicu (52’) cele aproape 15.000 de suflete din tribune chiar îşi doreau să dureze o viaţă. Simţeau că va pica golul de 2-1, era imposibil să se întâmple altceva. Minutul 72 al acelui meci de referinţă pentru fotbalul gălăţean a întruchipat transformarea unei echipe de pluton în campioana României. Faza a plecat tot de la o lovitură de colţ. A bătut Bourceanu, unul dintre gălăţenii mutaţi în Banat, Giurgiu a respins la adversari, apoi recuperat şi i-a pasat la disperare lui Antal. Se declanşa cea mai frumoasă autostradă a sportului de la Dunărea de Jos: balonul a alunecat cu viteză maximă spre Buş, în celălalt flanc al atacului, a urmat centrarea şi fruntea tăbăcită a lui Pena înfigea suliţa decisivă în anatomia vineţie a rivalului pentru supremaţie. Ultimul fluier al arbitrului consemna domnia Oţelului de Mai, dar, pentru că trăim în România, confirmarea a venit aproape o săptămână mai târziu, via Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Pe 21, noii împăraţi ai sportului-rege autohton jucau doar demonstrativ cu Astra Ploieşti, în etapa-cap de pod, şi câştigau cu 1-0.
Asta-i povestea de căpătâi a sportului local în 2011, de aici au izvorât şansa de a cuceri Supercupa României şi participarea de gală în grupele UEFA Champions League. Tunul dat în perioada 15-21 Mai 2011 trebuie să fie considerat revoluţia roş-alb-albastră. La mai multe, Oţelule!
Foto: Sorin Pană, Bogdan Codrescu, Cristian Năstase
