Elevii de la Colegiul Tehnic "Radu Negru" combat violenţa prin sport

Elevii de la Colegiul Tehnic "Radu Negru" combat violenţa prin sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Nu fi violent, fii inteligent", este sloganul sub care elevi din clasele a IX-a şi a X-a de la Colegiul Tehnic "Radu Negru" s-au întrecut în cadrul unor competiţii sportive timp de mai multe zile. Elevii au jucat baschet şi fotbal, dar au şi participat la o serie de întâlniri cu poliţişti, în cadrul unui proiect care a vizat conştientizarea nevoii de fair-play, proiect supravegheat îndeaproape de directoarea liceului, ing. Mirela Onişor. "Este un program necesar, încercăm să îi educăm pe copii în spiritul competiţiei, să înţeleagă faptul că mai bine participă la un joc decât să o ia pe calea violenţei. Dacă elevii s-ar ocupa cu activităţi sportive nu ar mai avea timp să intre în tot felul de evenimente nedorite", ne-a explicat profesoara Rodica Dima, organizatoarea manifestării. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Secţia 5 Poliţie. Agent şef Dorinel Baştea, agent Andreea Anastase, de la Secţia 5, precum şi agent Cristina Borş, de la Compartimentul Prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, le-au vorbit elevilor despre consecinţele pe care le au violenţa, drogurile şi alcoolul atât din punct de vedere medical, cât şi social. "Inclusiv la meciurile de baschet sau fotbal am fost atenţi ca, atunci când se mai producea câte o ciocnire, elevii să îşi dea mâna şi să aibă o atitudine sportivă, plină de fair-play", a mai spus profesoara Rodica Dima.

Citit 1900 ori Ultima modificare Joi, 08 Noiembrie 2012 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.