Noi isprăvi ale gălăţenilor la taekwondo

Noi isprăvi ale gălăţenilor la taekwondo
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sportivii secţiei de taekwondo WTF de la CSM Dunărea, inclusiv cei din centrul afiliat de la Schela (CS Dragonii), au avut o evoluţie excelentă la „Ylio Open Cup”, competiţie desfăşurată la Bistriţa în weekendul trecut.

Gălăţenii, antrenaţi de Nicolae Milea şi Raouj Mourad, au avut la acest concurs un bilanţ cu 18 clasări pe podium: şapte pe primul loc, şapte pe locul doi şi patru pe locul al treilea.

Campionii gălăţeni din concursul de la Bistriţa au fost: Mircea Chiricuţă (seniori, categoria 58 kg), Sebastian Donisă (juniori clasa B, 73 kg.), Narcisa Roşca (juniori, B, 59 kg.), Andrei Ciolovan (juniori, B, 55 kg.), Iulia Gâţă (cadeţi, B, 55 kg.) şi Ana Maria Ştefan (cadeţi, clasa A, +45 kg.) atât în proba clasică kyorugi cât şi în cea de speed-kick.

Pe locul doi s-au clasat Iulian Ghibu (seniori), Ana Negară, Cristian Ţicleanu, Cristian Corodeanu, Eugen Ifrim (toţi juniori), Vlăduţ Răzvan Mihai şi Alexandra Baranga (cadeţi).

Pe locuri trei au terminat Constantin Basalic (seniori), Loredana Stan, Andra Oprea, Ovidiu Bârsănescu (juniori).

Antrenorul Nicolae Milea s-a declarat foarte mulţumit de rezultate în perspectiva Campionatului Naţional, unde are ca obiectiv performanţe cel puţin de acelaşi nivel ca la Bistriţa.

Altfel, pentru Ana Maria Ştefan şi Iulia Liliana Gâţă, sportive medaliate cu bronz în urmă cu două săptămâni la „Fujairah Open Championsip” din Emiratele Arabe Unite, la sfârşitul acestei luni (24 martie) urmează participarea la un alt concurs internaţional, cel de la Sofia (Bulgaria), sub îndrumarea maestrului Constantin Apostu (7 Dan), preşedintele Federaţiei Române de Taekwondo WTF.

Taekwondo este singurul stil de arte marţiale acceptat ca sport olimpic.

Citit 3617 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.